avocatnet.ro explicăm legislația
Caută (ex. salariu minim) 734 soluții astăzi
Forum Activitate IonitaEduard

Activitate IonitaEduard

Zilele trecute am făcut un credit de refinanţare prin care am achitat un credit ipotecar la CEC Bank. După definitivarea procedurilor necesare achitării, am solicitat închiderea respectivului cont bancar. Nu mică mi-a fost mirarea când angajaţii băncii au refuzat închiderea contului, datorită existenţei unei popriri pe cont, făcută de către ANAF, în luna martie 2014. Menţionez că în urma demersurilor făcute cu această instituţie, la data de 20.03.2014 s-a emis o decizie de eşalonare la plată, pe o perioadă de 24 luni a obligaţiilor fiscale existente, urmând a achita, conform unui grafic de plată lunar. Decizia de eșalonare respectivă a fost comunicată CEC Bank şi a fost luată la cunoştinţă, cu număr de înregistrare din data de 24.03.2014, fapt ce mi-a permis achitarea în continuare a ratelor creditului contractat cu această bancă şi după cum se înţelege, suspendarea popririi de pe acest cont.
Întrebarea mea este: De ce refuză banca închiderea contului, în condiţiile în care are conform O.U.G. nr. 29/2011, art. 15, alineat (2) "Odată cu comunicarea deciziei de eşalonare la plată către contribuabil, organele fiscale competente comunică, în scris, băncilor la care contribuabilul îşi are deschise conturile bancare şi/sau terţilor popriţi care deţin/datorează sume de bani contribuabilului măsura de suspendare a executării silite prin poprire."
Menţionez că acest cont a fost înfiinţat doar pentru a putea achita creditul contractat de la CEC Bank, nefiind cont de debit, de economii sau de vreun alt tip, în condiţiile în care nu mai există nicio sumă restantă sau depozitată. După cum ştiţi menţinerea activă a unui astfel de cont generează costuri, pe care nu sunt obligat să le suport, ţinând cont că am solicitat închiderea lui.