avocatnet.ro explicăm legislația
Caută (ex. salariu minim) 895 soluții astăzi
Forum Activitate AnnaMaria03

Activitate AnnaMaria03




Prin rechizitoriul din data de 03.12.2014, procurorul A.B. de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Sector 2 București a dispus trimiterea în judecată a inculpatului M.I. pentru săvârșirea infracțiunilor prevăzute de art. 244 alin. 1 si 2 CP și art. 322 alin. (1) CP1, cu aplic. disp. art. 38 alin. (1) CP, constând în aceea că, la data de 25.03.2014, deși nu mai avea calitatea de asociat, a semnat la rubrica „semnătura plătitorului”, ordinul de plată nr. 294, prin care a dispus plata sumei de 500.000 RON din contul SC L.I.E. SRL într-un cont personal, creând astfel un prejudiciu SC L.I.E. SRL in acelasi cuantum.


În rechizitoriu, procurorul a reținut că, la data de 29.08.2014, SC L.I.E. SRL, cu sediul în București, sector 2, prin reprezentant statutar, administrator G.B., a formulat plângere penală împotriva lui M.I., sub aspectul săvârșirii infracțiunilor prevăzute de art. 244 alin. 1 si 2 CP și art. 322 alin. (1) CP. În plângere, reprezentantul statutar al SC L.I.E. SRL a arătat că, la data de 16.12.2013, M.I. și-a cesionat părțile sociale pe care le deținea la SC L.I.E. SRL, ulterior acestei date nemaiavând vreo calitate sau raporturi juridice cu SC L.I.E. SRL. De asemenea, se mai arată în rechizitoriu că, în plângere, reprezentantul SC L.I.E. SRL a arătat că, urmare a verificărilor evidenței contabile a SC L.I.E. SRL, in cursul anului 2014, a fost identificat ordinul de plată nr. 294 din 25.03.2014, prin care SC L.I.E. SRL i-a plătit lui M.I. suma de 500.000 RON cu titlu de dividende pentru anii 2011 și 2012, într-un cont personal al acestuia, ordin de plată semnat de către M.I., deși, la momentul respectiv, acesta nu mai avea nicio calitate statutara în societate.

În continuare, în rechizitoriu se reține că, din cercetările efectuate, au rezultat următoarele:
1) La data de 12.10.1995, numita L.M. înființează, în calitate de asociat unic, SC L.I.E. SRL. Ulterior, în baza contractului de cesiune părți sociale din data de 24.07.1997, sunt cooptați ca asociați ai SC L.I.E. SRL inculpatul M.I. și numita G.B., capitalul social fiind împărțit astfel: M.I. 70%, restul de 30% fiind deținut de G.B. și L.M. Tot la această dată, G.B. este numită în funcția de unic administrator al SC L.I.E. SRL.
2) La data de 16.12.2013, AGA SC L.I.E. SRL decide:
- divizarea parțială a SC L.I.E. SRL, prin desprinderea unor bunuri în favoarea S.C. L.C.C. SRL, având ca asociat unic si administrator pe inculpatul M.I., societate avand sediul in aceeasi incinta cu SC L.I.E. SRL si deruland, ulterior infiintarii, relatii comerciale cu aceasta din urma;
- aprobarea cesionării a 617 părți sociale deținute de M.I., reprezentând 64,00410% din capitalul social al SC L.I.E. SRL, către G.B. și L.M; ulterior acestei cesiuni, raportat la cotitatea de capital social detinuta la data cesiunii, M.I. isi pierde in integralitate calitatea de asociat in cadrul societatii, in favoarea cesionarelor;
- aprobarea cesionării a 16 părți sociale, în valoare de 1.600.000 lei, deținute de SC L.I.E. SRL în cadrul SC V.M.S.A. SRL, către M.I. In urma cesiunii, SC L.I.E. SRL urma a deține in continuare 9 părți sociale, respectiv 18% din capitalul social al SC


-

V.M.S.A. SRL, in vreme ce MI devine asociat majoritar si ramane administrator unic al SC V.M.S.A. SRL;
- asociații SC L.I.E. SRL iau act de datoria SC V.M.S.A. SRL către SC L.I.E. SRL, in suma de 1.142.000 RON, evidențiată în raportul anexat hotararii AGA, întocmit de contabilulul SC L.I.E. SRL, V.V., stabilind să fie plătită cu celeritate;
- asociații hotărăsc ca dividendele SC L.I.E. SRL, aferente anului 2013, să fie plătite conform art. 67 alin. 6 din Legea nr. 31/1990, iar datoriile înregistrate de SC L.I.E. SRL față de asociați, în sumă de 2.370.000 RON către asociatul M.I. (reprezentand dividende aferente anilor 2011-2012, precum si restituiri creditare) și 1.521.000 RON către asociatul G.B. (reprezentand dividende aferente anilor 2011-2012), evidențiate în raportul întocmit de contabilul societății, V.V., la data de 15.12.2013 (raport anexat hotararii AGA), să fie plătite cu celeritate, pe măsura identificării surselor.
3) La data de 27.02.2014, AGA SC L.I.E. SRL, la care participă si M.I. (fara drept de vot, lucru consemnat in procesul-verbal al AGA), G.B. și L.M., aprobă situațiile financiare aferente anului 2013, stabilind că profitul net înregistrat de SC L.I.E. SRL, în sumă de 800.000 RON, urmează să se repartizeze asociaților societății sub formă de dividend, proporțional cu cota medie deținută de fiecare în cursul anului 2013, respectiv M.I. 68,0152%, G.B. 29,9793% și L.M. 2,0055%.
4) În declarațiile date in cursul urmaririi penale, martorul G.B. a arătat că, în baza hotărârii AGA și a contractului de cesiune, M.I. a cedat în totalitate părțile sociale deținute în cadrul SC L.I.E. SRL, iar în ceea ce privește datoria SC L.I.E. SRL în cuantum de 2.370.000 RON către M.I. a arătat că nu s-a precizat ce reprezintă această sumă, stabilirea acesteia făcându-se prin raportul întocmit de contabilul SC L.I.E. SRL anexat hotărârii AGA, respectiv suma de 2.370.000 RON reprezentând dividende de încasat și împrumuturi societare de restituit. G.B. a declarat totodată că sumele consemnate în raportul întocmit de contabilul SC L.I.E. SRL nu sunt reale, întrucât nu corespund cu evidența contabilă a SC L.I.E. SRL.
5) În ceea ce privește calitatea M.I. de a dispune ulterior cedării părților sociale de sumele din contul SC L.I.E. SRL, martora G.B. a precizat că M.I. nu mai avea nicio calitate in societate și că, inclusiv anterior, M.I. nu a avut calitatea de administrator de drept niciodată, îndeplinind doar funcția de director până în anul 2012, iar ulterior, până la cedarea părților sociale, a avut doar calitatea de asociat. Martora G.B. a arătat că, în calitatea ei de administrator, era singura persoană care putea să dispună asupra plăților ce puteau fi efectuate, iar plata in cauza oricum nu putea fi efectuata, avand in vedere ca la momentul respectiv (25.03.2014), societatea avea debite restante atât către bugetul de stat, cât și către furnizori.
6) Martorul V.V., fost contabil al SC L.I.E. SRL, în declarațiile date în faza de urmărire penală, a arătat că a intocmit olograf ordinul de plată nr. 294/25.03.2014, din dispoziția lui M.I., pe care M.I. l-a semnat în calitate de reprezentant al SC L.I.E. SRL, ulterior contabilul prezentându-l băncii și înregistrându-l în evidența contabilă a societății. VV a mai aratat de asemenea ca, atat anterior, cat si ulterior ordinului de plata in discutie (pana in vara anului 2014), a mai completat alte instrumente de plata, din dispozitia lui M.I. si semnate de acesta din urma, ajutand astfel la ordonantarea

atat a unor plati catre contul personal al lui M.I., cat si catre creditorii comerciali si fiscali ai SC L.I.E. SRL.
7) În declarația dată, martorul P.M., fost angajat în calitate de economist al SC X SA, societate la care SC V.M.S.A. SRL deține calitatea de acționar majoritar și M.I. pe aceea de președinte al Consiliului de Administrație2, a arătat că în repetate rânduri, la solicitarea M.I., a completat o serie de dispoziții de plată în numele SC L.I.E. SRL, pentru diverse sume de bani, care trebuiau plătite către M.I. personal, precizând că nu a semnat vreo dispoziție de plată si nici nu a prezentat personal un astfel de document la SC L.I.E. SRL.
8) În declarațiile date în faza de urmărire penală, M.I. a arătat că, după cesionarea părților sociale deținute la SC L.I.E. SRL, a continuat să semneze o serie de documente ca reprezentant al acestei societăți, precizând că a efectuat aceste operațiuni la solicitarea verbală a martorei G.B. În legătură cu ordinul de plată nr. 294/25.03.2014, M.I. a arătat că a semnat acest ordin de plată pentru suma de 500.000 RON, care a fost plătită de SC L.I.E. SRL într-un cont personal al său, considerând că avea dreptul să facă acest lucru și că suma de bani i se cuvenea.
9) Pe parcursul cercetărilor efectuate de organele de poliție sub supravegherea procurorului, în cauză s-a dispus și efectuat o expertiză financiar contabilă având ca obiective verificarea situației repartizării profitului, a dividendelor precum și a impozitului pe dividende pentru perioada 2010-iunie 2014 la SC L.I.E. SRL și SC V.M.S.A. SRL, a situației împrumuturilor acordate de asociați către SC L.I.E. SRL, a avansurilor spre decontare ridicate de administratori și asociații SC L.I.E. SRL. Expertiza contabilă a stabilit, între altele, că, după efectuarea plății cu OP nr. 294/25.03.2014, M.I. mai avea in continuare de încasat de la SC L.I.E. SRL o sumă de aproximativ 4 ori mai mare cu titlu de dividende aferente anului 2011.
10) Totodată, expertul contabil desemnat a stabilit că, în perioada 16.12.2013 – 01.08.2014, M.I. a semnat mai multe documente (dispoziții de plată, bilet la ordin, ordin de plată) în numele SC L.I.E. SRL.
11) Martora G.B., în declarațiile date a mai susținut că, chiar dacă în contul SC L.I.E. SRL, în cursul anului 2014, au intrat diverse sume de bani de la SC V.M.S.A. SRL cu titlu de dividende, din aceste sume trebuiau făcute plăți către autoritatile fiscale, furnizori și alte cheltuieli, iar nu plati de dividende, iar odinul de plată trebuia însoțit pentru prezentarea la banca de hotărârea AGA, de bilanț și balanță, precum și de de dovada plății impozitului aferent sumei respective, plata dividendelor restante trebuind să fie dispusă de administrator.

Totodată, la dosarul cauzei se mai găsesc și următoarele inscrisuri:
(i) o adresă a băncii la care SC L.I.E. SRL are deschis contul curent, în care se menționează că cererea de deschidere a respectivului cont, depusă de administratorul SC L.I.E. SRL la data 25.01.2000, avea atașată fișa cu specimenele de semnătură în care sunt menționați M.I., în calitate de director, și G.B., în calitate de administrator;


(ii) declarația G.B. din data de 07.09.2014, prin care G.B. a arătat că M.I. a semnat, deși nu mai avea nicio calitate în cadrul SC L.I.E. SRL, ordinul de plată nr. 294/25.03.2014 prin care a SC L.I.E. SRL a plătit în contul personal al M.I. suma de 500.000 RON cu titlu de dividende aferente anului 2011 și 2012, sens în care a menționat că înțelege să se constituie parte civilă în procesul penal, în calitate de persoană fizică, ca asociat al SC L.I.E. SRL, cât și în calitate de administrator al persoanei juridice.
(iii) declarația G.B. din data de 11.10.2014, in care G.B. arată că, de la înființarea societății L.I.E. SRL, funcția de administrator a deținut-o numai ea, însă menționează că M.I. o ajuta in legatura cu administrarea societatii.
(iv) Declaratia din data de 31.08.2014, în care M.I. arată că nu se consideră vinovat, motivat de faptul că suma plătită i se cuvenea, și că atât plățile făcute prin ordinul de plată nr. 294/25.03.2014, precum și plata făcută prin ordinul de plată nr. 293/25.03.2014 către G.B. personal, prin care SC L.I.E. SRL a plătit acceasi suma de 500.000 RON cu titlu de dividende pentru anii 2011 și 2012, ambele semnate de M.I., au fost făcute cu acordul administratorului SC L.I.E. SRL.

Cerințe:
1. În calitate de avocat al inc. M.I., precizați (motivat) care sunt apărările pe care le-ați face în fața instanței de judecată, raportat la situația de fapt din cauză. Coroborati mijloacele de proba existente la dosar, in functie de insemnatatea probatorie a acestora, in vederea asigurarii apararii inc. M.I., cu precizarea concluziilor care se cuvin a fi trase (in aparare) din acele mijloace de proba, raportat la elementele constitutive ale infractiunilor pentru care s-a dispus trimiterea in judecata.
2. În calitate de avocat al inc. M.I., precizați argumentat care sunt mijloacele de probă suplimentare a căror administrare ați solicita-o instanței de judecată si ce aspecte de fapt ati intentiona sa probati prin propunerea respectivelor mijloace de proba.
3. In calitate de reprezentant al Ministerului Public, prezentati mijloacele de proba care servesc acuzarii inc. M.I. si modul de coroborare a acestora, raportat la elementele constitutive ale infractiunilor pentru care s-a dispus trimiterea in judecata.
4. Precizati care ar fi, in opinia dvs., solutia instantei de judecata, precum si motivarea acesteia.