avocatnet.ro explicăm legislația
Caută (ex. salariu minim) 606 soluții astăzi
Forum Activitate oananao

Activitate oananao

Buna ziua,

Doresc sa aflu statutul doctorandului la zi cu bursa peste 26 de ani si neangajat. In special, se realizeaza plata contributiilor la pensii si asigurare medicala din bursa universitara? Care este legea care reglementeaza statutul unui doctorand la zi cu bursa peste 26 de ani si neangajat?

Dupa o mica cercetare, am aflat urmatoarele:

Articolul 164 din legea educatiei nationale nr.1/2011 sustine ca:

Art. 164

(1)Pe parcursul desfăşurării studiilor universitare de doctorat, persoana înscrisă în programul de studii are calitatea de student-doctorand. Studenţii-doctoranzi sunt încadraţi de către IOSUD sau oricare dintre membrii IOSUD ca asistenţi de cercetare sau asistenţi universitari, pe perioadă determinată.

(2)Pe toată durata activităţii, studentul-doctorand beneficiază de recunoaşterea vechimii în muncă şi specialitate şi de asistenţă medicală gratuită, fără plata contribuţiilor la asigurările sociale de stat, la asigurările pentru şomaj, la asigurările sociale de sănătate şi pentru accidente de muncă şi boli profesionale.

(3)Studentul-doctorand poate desfăşura activităţi didactice, potrivit contractului de studii de doctorat, în limita a 4-6 ore convenţionale didactice pe săptămână. Activităţile didactice care depăşesc acest nivel vor fi remunerate în conformitate cu legislaţia în vigoare, intrând sub incidenţa Codului muncii, cu respectarea drepturilor şi obligaţiilor ce revin salariatului şi cu plata contribuţiilor datorate, potrivit legii, la asigurările sociale de stat, la asigurările pentru şomaj, la asigurările sociale de sănătate şi pentru accidente de muncă şi boli profesionale.

Iar Legea asigurarilor de sanatate 95/2006 sustine ca:
ART. 213
(1) Urmatoarele categorii de persoane beneficiaza de asigurare, fara plata contributiei:
a. toti copiii pana la varsta de 18 ani, tinerii de la 18 ani pana la varsta de 26 de ani, daca sunt elevi, inclusiv absolventii de liceu, pana la inceperea anului universitar, dar nu mai mult de 3 luni, ucenici sau studenti si daca nu realizeaza venituri din munca;
b. tinerii cu varsta de pana la 26 de ani care provin din sistemul de protectie a copilului si nu realizeaza venituri din munca sau nu sunt beneficiari de ajutor social acordat in temeiul Legii nr. 416/2001 privind venitul minim garantat, cu modificarile si completarile ulterioare; sotul, sotia si parintii fara venituri proprii, aflati in intretinerea unei persoane asigurate;

Iar regulamentul Universitatii ([ link extern ] :

Art. 37 - (1) Contribuţiile datorate, potrivit legii, la asigurările sociale de stat, la asigurările pentru şomaj, la asigurările sociale de sănătate şi cele pentru accidente de muncă şi boli profesionale pentru doctoranzii la forma de învăţământ cu frecvenţă, care obţin bursă, se plătesc lunar de către Universitatea din Bucureşti. Baza de calcul a acestor contribuţii o reprezintă cuantumul bursei.

Va multumesc anticipat!