Buna seara..acum 5 luni am fost testat cu aparatul etilotest si mi-a iesit 0,54..la sange prima proba 1.1si la a doua 0.90.Precizez ca nu am mai avut niciodata vreo problema cu legea de cand am permisul ,nici macar o amenda de parcare iar de oprit am fost oprit pe o strada infundata si necirculata la aproximativ 50 metri de casa.Zilele trecute am fost la tribunal si judecatorul si procuroarea s-au aratat destul de amabili si intelegatori dand de inteles ca voi primi o amenda penala pentru 3 luni iar astazi am primit hotararea aceata: 15.12.2015
Ora estimata: 08:30
Complet: C6 CPF
Tip solutie:
Solutia pe scurt: În baza art. 396 alin. (1) şi (2) C. proc. pen. cu aplicarea art. 396 alin 10 Cpp raportat la art. 61 C. pen. condamnă la pedeapsa amenzii penale în număr de 150 zile-amendă pe inculpatul XXXXXX pentru săvârşirea infracţiunii de conducere pe drumurile publice a unui vehicul pentru care legea prevede obligativitatea deţinerii permisului de conducere de către o persoana care, la momentul prelevării mostrelor biologice, are o îmbibaţie alcoolica de peste 0,80 g/l alcool pur in sânge, faptă prev. şi ped. de art. 336, alin. 1 C.pen Stabileşte cuantumul unei zile amendă la valoarea de 12 lei, urmând ca în final, inculpatul să execute amenda penală în valoare de 1.800 lei. O copie a prezentei hotărâri se va comunica către IPJ Mureş – Serviciul Rutier în vederea anulării permisului de conducere a inculpatului XXXXXX, în conformitate cu dispoziţiile art. 114 alin 1 lit. b) din OUG nr. 195/2002, la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri. Atrage atenţia inculpatului că neexecutarea, cu rea-credinţă, a pedepsei amenzii, în tot sau în parte, atrage înlocuirea zilelor amendă neexecutate cu un număr corespunzător de zile închisoare. În temeiul art. 272 rap. la art. 274 alin. 1 C.pr.pen. obligă inculpatul la plata către stat a sumei de 300 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 15.12.2015.
Document: Hotarâre 1517/2015 15.12.2015 VA ROG TARE MULT DACA SE POATE SA I-MI DATI UN RASPUNS DACA SE VA ANULA PERMISUL? Lucrez ca agent vanzari si practic sunt legat de asta iar venitul meu este de 900 lei pe luna si am si un copil mic acasa...o sa fie greu sa platesc si 360 lei pe luna si mai ales ca o sa raman si fara loc de munca daca se anuleaza permisul