avocatnet.ro explicăm legislația
Caută (ex. salariu minim) 947 soluții astăzi
Forum Activitate Danila prepeleac

Activitate Danila prepeleac

Am lucrat ca administrator la un cămin studențesc cu gestiune și înainte de a pleca în concediul de odihna aferent perioadei lucrate, am solicitat un an fără plata (prin cererea de întrerupere pe care am dat-o șefului), cu începere de la sfârșitul concediului de odihna. El a numit o casiera pentru preluarea gestiunii care s-a făcut la data intrării mele în CO, însă eu m-am răzgândit și am revenit cu 4 zile înainte de a mi se termina concediul de odihna și am solicitat să-mi reiau locul de munca avut anterior, numai ca m-a lăsat sa aștept 2 săptămâni și apoi mi-a dat alta gestiune, la alt cămin, deși eu am solicitat prin cererea de revenire ca vreau tot gestiunea avuta anterior. Ce trebuie sa fac, deoarece eu vreau tot gestiunea mea avuta anterior