L 61/1991
Art. 2. – (1) Constituie infracţiune şi se pedepseşte cu închisoarea de la 3 luni la 2 ani sau cu amendă, dacă fapta nu constituie o infracţiune mai gravă, următoarele fapte:
1. portul, fără drept, în locurile şi împrejurările în care s-ar putea primejdui viaţa sau integritatea corporală a persoanelor ori s-ar putea tulbura ordinea şi liniştea publică, a cuţitului, pumnalului, şişului, boxului, castetului ori a altor asemenea obiecte fabricate sau confecţionate anume pentru tăiere, împungere sau lovire, precum şi folosirea în asemenea locuri sau împrejurări a armelor cu aer comprimat sau cu gaze comprimate, a obiectelor confecţionate pe bază de amestecuri pirotehnice ori a dispozitivelor pentru şocuri electrice;
Cod Penal: Art. 44. - Nu constituie infracţiune fapta prevăzută de legea penală, săvârşită în stare de legitimă apărare.
Este în stare de legitimă apărare acela care săvârşeşte fapta pentru a înlătura un atac material, direct, imediat şi injust, îndreptat împotriva sa, a altuia sau împotriva unui interes obştesc, şi care pune în pericol grav persoana sau drepturile celui atacat ori interesul obştesc.
(21) Se prezumă că este în legitimă apărare, şi acela care săvârşeşte fapta pentru a respinge pătrunderea fără drept a unei persoane prin violenţă, viclenie, efracţie sau prin alte asemenea mijloace, într-o locuinţă, încăpere, dependinţă sau loc împrejmuit ori delimitat prin semne de marcare.
Este de asemenea în legitimă apărare şi acela care din cauza tulburării sau temerii a depăşit limitele unei apărări proporţionale cu gravitatea pericolului şi cu împrejurările în care s-a produs atacul.
Deci daca esti depistat de Politie cu asemenea dispozitive, si nu exista vreo cauza care sa inlature caracterul penal al faptei ti se va intocmii dosar penal.