avocatnet.ro explicăm legislația
Caută (ex. salariu minim) 1394 soluții astăzi
Forum Activitate BorzescuVali

Activitate BorzescuVali

Bună ziua, Vă rog mult să mă ajutaţi cu clarificarea următorului aspect. Nu sunt deloc familiarizat cu legislaţia, cu atât mai mult cea penală, de aceea îmi cer scuze anticipat dacă întrebarea mea pare puerilă.
O cunoştinţă a introdus un dosar la judecătoria locală având ca obiect "plângere soluţii de neurmărire/netrimitere judecată (art.340 NCPP)". La "tipul documentului" este înscris: "Plângere împotriva actelor şi măsurilor procurorului".
Am avut, de-a lungul ultimilor ani, mai multe "dispute" juridice cu persoana în cauză, toate la iniţiativa ei şi toate câştigate de mine, dar pe drept civil.
În ceea ce priveşte acţiunea pe domeniul penal pentru care am deschis acest topic, fiind abia introdusă, figurează doar numele ei, însă nu am niciun dubiu că tot pe mine mă are în vizor (chiar mă miram că nu a mai dat niciun semn de ceva timp). Pe portalul instanţelor, unde am văzut această nouă acţiune, este înscris şi numărul dosarului penal la care se referă cererea ei.
Eu nu am fost, însă, contactat niciodată de vreun procuror dintre cei care au dat NUP sau au clasat dosarul (pentru că presupun că la aşa ceva se referă nemulţumirea doamnei care a introdus acţiunea). Întrebarea mea este dacă, fiind o plângere la Parchetul de pe lângă judecătoria respectivă, şi existând, deci, un dosar ar fi trebuit să fiu citat obligatoriu de procuror? Sau există posibilitatea ca, fiind cazul mult prea şubred, procurorul să nu fi considerat necesar să mă citeze şi să fi clasat cazul fără să mă citeze? Adică, mai pe scurt, aş vrea să ştiu dacă persoana împotriva căreia se depune o plângere penală trebuie să fie citată obligatoriu de procuror sau nu (chiar în cazul în care plângerea se consideră de către procuror că nu are obiect).
Vă mulţumesc mult