Am spus o masura educativa neprivativa de libertate.
1. Măsurile educative neprivative de libertate sunt:
a) stagiul de formare civică;
b) supravegherea;
c) consemnarea la sfârşit de săptămână;
d) asistarea zilnică.
CAPITOLUL II
Regimul măsurilor educative neprivative de libertate
ART. 117 c.p.
Stagiul de formare civică
(1) Măsura educativă a stagiului de formare civică constă în obligaţia minorului de a participa la un program cu o durată de cel mult 4 luni, pentru a-l ajuta să înţeleagă consecinţele legale şi sociale la care se expune în cazul săvârşirii de infracţiuni şi pentru a-l responsabiliza cu privire la comportamentul său viitor.
(2) Organizarea, asigurarea participării şi supravegherea minorului, pe durata cursului de formare civică, se fac sub coordonarea serviciului de probaţiune, fără a afecta programul şcolar sau profesional al minorului.
Comentariu
Drept comparat
Legislaţie anterioară
ART. 118
Supravegherea
Măsura educativă a supravegherii constă în controlarea şi îndrumarea minorului în cadrul programului său zilnic, pe o durată cuprinsă între două şi 6 luni, sub coordonarea serviciului de probaţiune, pentru a asigura participarea la cursuri şcolare sau de formare profesională şi prevenirea desfăşurării unor activităţi sau intrarea în legătură cu anumite persoane care ar putea afecta procesul de îndreptare a acestuia.
Comentariu
Drept comparat
Legislaţie anterioară
ART. 119*)
Consemnarea la sfârşit de săptămână
(1) Măsura educativă a consemnării la sfârşit de săptămână constă în obligaţia minorului de a nu părăsi locuinţa în zilele de sâmbătă şi duminică, pe o durată cuprinsă între 4 şi 12 săptămâni, afară de cazul în care, în această perioadă, are obligaţia de a participa la anumite programe ori de a desfăşura anumite activităţi impuse de instanţă.
(2) Supravegherea se face sub coordonarea serviciului de probaţiune.
#CIN
*) Conform art. 20 din Legea nr. 187/2012 (#M3), pedeapsa amenzii executabilă, aplicată pentru infracţiuni comise în timpul minorităţii în baza Codului penal din 1969 şi neexecutată în tot sau în parte până la intrarea în vigoare a Codului penal, se înlocuieşte cu măsura educativă a consemnării la sfârşit de săptămână, ţinând seama şi de partea care a fost executată din amendă.
Comentariu
Legislaţie anterioară
#B
ART. 120
Asistarea zilnică
(1) Măsura educativă a asistării zilnice constă în obligaţia minorului de a respecta un program stabilit de serviciul de probaţiune, care conţine orarul şi condiţiile de desfăşurare a activităţilor, precum şi interdicţiile impuse minorului.
(2) Măsura educativă a asistării zilnice se ia pe o durată cuprinsă între 3 şi 6 luni, iar supravegherea se face sub coordonarea serviciului de probaţiune.
Comentariu
Legislaţie anterioară
ART. 121
Obligaţii ce pot fi impuse minorului
(1) Pe durata executării măsurilor educative neprivative de libertate, instanţa poate impune minorului una sau mai multe dintre următoarele obligaţii:
a) să urmeze un curs de pregătire şcolară sau formare profesională;
b) să nu depăşească, fără acordul serviciului de probaţiune, limita teritorială stabilită de instanţă;
c) să nu se afle în anumite locuri sau la anumite manifestări sportive, culturale ori la alte adunări publice, stabilite de instanţă;
d) să nu se apropie şi să nu comunice cu victima sau cu membri de familie ai acesteia, cu participanţii la săvârşirea infracţiunii ori cu alte persoane stabilite de instanţă;
e) să se prezinte la serviciul de probaţiune la datele fixate de acesta;
f) să se supună măsurilor de control, tratament sau îngrijire medicală.
(2) Când stabileşte obligaţia prevăzută în alin. (1) lit. d), instanţa individualizează, în concret, conţinutul acestei obligaţii, ţinând seama de împrejurările cauzei.
(3) Supravegherea executării obligaţiilor impuse de instanţă se face sub coordonarea serviciului de probaţiune.
(4) Pe durata executării măsurii educative neprivative de libertate, serviciul de probaţiune are obligaţia să sesizeze instanţa, dacă:
a) au intervenit motive care justifică fie modificarea obligaţiilor impuse de instanţă, fie încetarea executării unora dintre acestea;
b) persoana supravegheată nu respectă condiţiile de executare a măsurii educative sau nu execută, în condiţiile stabilite, obligaţiile ce îi revin.
Comentariu
Legislaţie anterioară
Reglementări anterioare:
- alin. (1): art. 103 alin. 3 din vechiul Cod penal
ART. 122
Modificarea sau încetarea obligaţiilor
(1) Dacă, pe parcursul supravegherii, au intervenit motive care justifică fie impunerea unor noi obligaţii, fie sporirea sau diminuarea condiţiilor de executare a celor existente, instanţa dispune modificarea obligaţiilor în mod corespunzător, pentru a asigura persoanei supravegheate şanse mai mari de îndreptare.
(2) Instanţa dispune încetarea executării unora dintre obligaţiile pe care le-a impus, când apreciază că menţinerea acestora nu mai este necesară.
Comentariu
Legislaţie anterioară
ART. 123
Prelungirea sau înlocuirea măsurilor educative neprivative de libertate
(1) Dacă minorul nu respectă, cu rea-credinţă, condiţiile de executare a măsurii educative sau a obligaţiilor impuse, instanţa dispune:
a) prelungirea măsurii educative, fără a putea depăşi maximul prevăzut de lege pentru aceasta;
b) înlocuirea măsurii luate cu o altă măsură educativă neprivativă de libertate mai severă;
c) înlocuirea măsurii luate cu internarea într-un centru educativ, în cazul în care, iniţial, s-a luat măsura educativă neprivativă de libertate cea mai severă, pe durata sa maximă.
(2) În cazurile prevăzute în alin. (1) lit. a) şi lit. b), dacă nici de această dată nu sunt respectate condiţiile de executare a măsurii educative sau a obligaţiilor impuse, instanţa înlocuieşte măsura educativă neprivativă de libertate cu măsura internării într-un centru educativ.
(3) Dacă minorul aflat în executarea unei măsuri educative neprivative de libertate săvârşeşte o nouă infracţiune sau este judecat pentru o infracţiune concurentă săvârşită anterior, instanţa dispune:
a) prelungirea măsurii educative luate iniţial, fără a putea depăşi maximul prevăzut de lege pentru aceasta;
b) înlocuirea măsurii luate iniţial cu o altă măsură educativă neprivativă de libertate mai severă;
c) înlocuirea măsurii luate iniţial cu o măsură educativă privativă de libertate.
(4) În cazurile prevăzute în alin. (1) lit. a) şi lit. b), precum şi în alin. (3) lit. a) şi lit. b), instanţa poate impune noi obligaţii în sarcina minorului ori sporeşte condiţiile de executare a celor existente.
Daca veti fi trimis in judecata si gasit vinovat, fata de faptul ca la data savarsirii infractiunii erati minor, instanta poate dispune impotriva dvs o măsură educativă neprivativă de libertate.
Daca veti fi trimis in judecata si gasit vinovat, fata de faptul ca la data savarsirii infractiunii erati minor, instanta poate dispune impotriva dvs o măsură educativă neprivativă de libertate.
Erati minor la momentul savarsirii faptei?Ati fost audiat in calitate de martor/suspect/inculpat, sau ce calitate aveti acum in dosar?