avocatnet.ro explicăm legislația
Caută (ex. salariu minim) 1225 soluții astăzi
Forum Activitate Rcga

Activitate Rcga

Dosarul depus în Aprilie 2016 a fost respins deoarece adeverința de grupă a fost respinsa. Am lucrat până 65 ani. In Aprilie 2017 am depus dosarul pt.65 ani. Decizia a fost dată în Mai 2017. In Mai am obținut hotărârea definitivă și Casa de pensii a fost obligată să recunoască adeverința de grupă și au emis Decizia pentru 64 ani in Septembrie 2017 .
Bună ziua. Decizia la limită de vârstă este cea de bază. Decizia la 64 ani este doar ca o pensie anticipata la care trebuie să se adauge 1 an și să să aplice indicele de corecție de 1,14 din anul de recalculare și trebuie să se ajungă la același punctaj plus o mică majorare pt. Gr. II.
În Aprilie 2017 am ieșit la pensie la 65 ani. În Iulie 2017 am obținut prin Sentința civilă recunoașterea grupei II pentru 7 ani. Am obținut o Decizie nouă pentru pensionare la 64 ani, cu un punctaj puțin mai mic (cu 30 lei) decât cel din Decizia la 65 ani, deoarece punctajul a crescut cu 1,3 puncte dar s-a aplicat un coeficient de 1,09 pentru 2016 în loc de 1,14 pentru 2017. Am primit pensia pentru un an în urmă, dar au anulat prima Decizie care era mai favorabilă, fără să respecte art.170 din L263/2010 prin care " înscrierea inițială la pensie " a fost cea la 65 ani. Din L263/2010 am înțeles că la recalcularea pensiei trebuiau să respecte decizia cea mai favorabilă de la 65 ani. La procesul în curs trebuie să solicit recalcularea punctajului majorat pentru grupa II la decizia la 65 ani sau trebuie să se facă din oficiu ? Cum este este corect ?