avocatnet.ro explicăm legislația
Caută (ex. salariu minim) 572 soluții astăzi
Forum Activitate Dragosv17

Activitate Dragosv17

Bună ziua,
Am fost aseară în piața Constituției și văzând câ lumea se joacă cu mașinile prin parcare, entuziast, m-am gândit să încerc și eu neștiind că aș putea încalca vreo lege. După ce m am jucat vreo 2 minute (cel mult), staționat fiind agentul (de la poliția rutieră) vine și îmi cere documentele, le ofer și îmi spune că voi primi amendă între 200-1000 de lei pentru derapaje controlate. I am spus agentului că nu știam că încalc o asemenea lege și este prima oară când fac acest lucru, rugându-l să fie înțelegător și să îmi dea un avertisment, fiind student și neavând un venit stabil. Când a venit cu procesul verbal am constatat șocat că mi-a aplicat o amendă de 700 de lei, care mi se pare extrem de mare. Fapta săvârșită este prevăzută de ART.2 pct 25 din legea 61/1991 și sancționată de ART. 3 alin.1 lit.b din legea 61/1991.
Există vreo șansă să câștig dacă fac contestație? Știu că modificarea măsurii nu e posibilă, ci doar anularea procesului verbal. Am înțeles că fapta mea a fost sancționată legal, însă măsura aplicată mi se pare una foarte aspră, mai ales că este prima abatere de acest fel și am urmat instrucțiunile polițistului. Există vreo posibilitate de reducere a amenzii sau vreo cale de contestate care ar putea avea succes. Nu intenționez să contest măsura doar de dragul de a o face, nu ar servi nimănui și tocmai de asta apelez la sfatul unor specialiști. Vă mulțumesc!