avocatnet.ro explicăm legislația
Caută (ex. salariu minim) 450 soluții astăzi
Forum Activitate JohnDoe30

Activitate JohnDoe30

Buna ziua,

Ma confrunt cu o situatie foarte neplacuta pe care nu stiu cum sa o gestionez, asa ca am sa apelez si la parerea dumneavoastra.
Sunt divortat de fosta sotie de 3 ani.
In urma casniciei avem un copil pentru care avem custodie comuna, dar locuieste la ea conform deciziei de divort semnata la notar in urma cu trei ani. Conform aceleiasi decizii, eu platesc lunar pensie de intretinere, crestere si educare.
In urma cu vreo 8 luni, fosta sotie, pe care o voi numi in continuare doamna, a decis sa mute copilul de la gradinita privata la care era la momentul respectiv la o alta gradinita, tot privata. Desi nu mi s-a parut o idee prea buna, nu doar pentru ca era a treia gradinita la care o muta in 3 ani, dar era si foarte departe de tot...de locul in care locuim fiecare, de locul meu de munca, dar chipurile in drumul ei spre locul de munca...desi nu prea...in fine...nu asta e relevant si important acum. Am incercat sa evit sa comentez prea mult si nu am avut decat sa accept (nu mai intru in detalii).
La vechea gradinita eu nu am avut niciodata vreo interactiune cu conducerea gradinitei. Singurele interactiuni pe care le-am avut vreodata cu personalul de acolo au fost cu educatoarea ei sau cu asistenta medicala cand o duceam sau o luam de la gradinita.
Cand a fost inscrisa la gradinita de la care o muta acum, doamna, mi-a trimis pe email contractul/fisa de inscriere pe care mi-a zis ca trebuie sa o semnez si eu ca sa o poata inscrie. Zis si facut, am semnat ca primarul, n-am citit, n-am comentat.
Buuun. A venit si ziua cand a inceput sa nu ii mai convina doamnei diverse la acea gradinita si a deci ca o muta. Si a mutat-o, asa cum spuneam...se intampla prin noiembrie daca tin eu bine minte.
In luna ianuarie am primit acasa o somatie de plata adresata mie, prin care aflam ca doamna nu achitase taxa la gradinita din luna iulie a anului trecut. Valoarea cu tot cu penalitati la acea data se ridica la aproximativ 7000 de lei.
Bineinteles ca am sunat la gradinita, am vorbit cu patroana gradinitei, cu avocata de la biroul de avocatura care trimisese somatia si am incercat sa le explic ca, pe langa faptul ca nu am stiut nimic de situatia asta, ca asta era "responsabilitatea ei" din moment ce ea platea mereu si pe mine nu ma vazusera niciodata la culoare. Mi-am cerut scuze in numele ei si am convenit ca o sa vorbesc cu ea sa achite.
Cand am sunat-o pe doamna, bineinteles ca a inceput cu tot felul de explicatii si chestii de genul asta. I-am spus foarte clar de atunci ca nu vreau sa ma trezesc ca sunt chemat prin tribunale sau ca mi se pune poprire pe salariu si a promis ca o sa rezolve.
Dupa ce am mai intrebat-o o data la cateva saptamani ce a vorbit cu avocata si patroana gradinitei, mi-a zis ca a convenit cu ele sa plateasca in 5 rate, ca sa stau linistit ca n-o sa am altfel de probleme eu.
OK...au trecut lunile, eu am luat de bun ce a zis ea si nu am mai redeschis subiectul.
In urma cu cateva zile, ce credeti? Surprizaaa. M-am trezit cu citatie la tribunal pentru plata acestei restante pentru ca ea nu a platit nimic.
Si acum intrebarile mele:
Daca eu platesc pensie de intretinere, ma exonereaza actul de divort de plata acestei restante chiar daca am semnat contractul de școlarizare semnat cu gradinita? Nu cred ca mai am o copie a contractului.
Cum credeti ca ar fi cel mai bine sa procedez avand in vedere ca nu cred ca va plati aceasta suma intre timp ca sa nu mai ajungem la tribunal.
Daca totusi printr-o minune ar plati-o, s-ar mai ajunge la tribunal chiar daca citatia a fost deja emisa?
Orice alt sfat de gestionare al acestei situatii este binevenit.
Nu stiu daca am ales corect categoria din forum. Sper ca da.

Va multumesc frumos pentru rabdare ca ati citit ce am scris si pentru orice sfat pe care il aveti.