Buna ziua,
Am cumparat prin contract de vanzare cumparare un apartament intr-un complex de 3 blocuri, un loc de parcare in parcarea subterana si o boxa la demisolul unui alt bloc decat cel in care este apartamentul. Cele 3 blocuri au subsolul comun, unde este parcare subterana. Din subsol se poate intra in fiecare din cele 3 blocuri, inclusiv in demisolul unde se afla boxele. Incaperea in care se afla boxele are 190 de mp si este inchisa cu cheie. Ea este compartimentata in boxe de diferite dimensiuni, inchise fiecare individual. Boxa si parcarea subterana le-am cumparat ca si cota parte din intreg spatiul de depozitare, respectiv din spatiul de parcari, impreuna cu cota parte din spatiile comune aferente, fara a avea un CF individual pentru fiecare boxa si pentru fiecare loc de parcare.
In contractul de vanzare cumparare este specificat numarul boxei pe care o detinem si este atasata si o schita cu impartirea pe boxe si mp aferenti fiecarei boxe.
Dupa 8 luni de la achizitionare am fost anuntati de firma de la care am cumparat apartamentul si boxa ca ei inca figureaza la administratia blocurilor ca si proprietarii spatiului de depozitare, pentru ca mai au cateva boxe pe care nu le-au vandut. Ei au platit cheltuielile pentru tot spatiul de depozitare la administratie si acuma cer sa le platim aceste taxe + penalizari, impartite la cota parte pe fiecare boxa. Noi am anuntat firma de administratie ca am achizitionat un apartament + boxa + loc de parcare chiar la inceput, dar nu ne-au anuntat ca trebuie sa platim cheltuieli de administrare pentru boxa.
Cheltuielile de administrare includ canal meteo, curatenie, taxe de administrare si cheltuieli diverse, toate calculate la cota parte, nu pe numar de persoane.
Firma de administratie refuza sa imparta cheltuielile pe fiecare boxa in parte pentru ca la ei spatiul de depozitare figureaza ca si apartament si ne spune ca cei 14 proprietari care am achizitionat boxele in cota parte trebuie sa gasim o solutie si sa ne gestionam singuri. Deasemenea se asteapta ca doar unul dintre noi sa figuram la administratie si toate cheltuielile lunare sa fie trecute pe acea persoana.
Eu nici macar nu stiu cine sunt ceilalti proprietari. Cand am facut contractul de vanzare cumparare la notar nu a fost nevoie sa fie si ceilalti proprietari prezenti sau sa avem vreo semnatura de la ei.
Intrebarile mele are fi:
1. De ce trebuie sa platesc cheltuieli lunare pentru un spatiu de depozitare? Spatiul nu este racordat la apa sau gaz si nu locuieste nimeni acolo. Cine poate decide ce cheltuieli ar trebui sa platim?
2. Cum se procedeaza in acest caz in care fiecare boxa este cumparata in cota parte si nu are CF individual? Cum putem convinge administratia sa ne treaca pe fiecare individual la cheltuieli? Ce optiuni avem?
3. Putem face o cerere catre asociatia de proprietari pentru a plati cheltuielile separat pe fiecare boxa sau sa nu le mai platim deloc? Curatenie oricum nu se face la demisol, iar firma de administratie nu ne ofera nici un fel de serviciu pentru spatiul de depozitare.
4. Spatiul de depozitare este racordat la curent. Exista cate un boc in fiecare boxa si unul pe culoarul de access. Prize nu sunt. Si curentul este trecut tot pe firma care a vandut boxele. Pe cine ar trebui trecut curentul in momentul in care vand si ultimele 2 boxe? Putem cere asociatiei de proprietari sau firmei de administrare sa treaca curentul pe ei la fel cum este trecut curentul de pe casa scarii?
5. Daca nu reusesc sa rezolv aceasta situatie prin intelegere cu asociatia de proprietari sau firma de administratie, ce as putea sa fac in continuare?
Avand in vedere ca cei 14 proprietari de boxe nu ne cunoastem, nu stiu cum am putea sa ne gestionam separat de asociatia de proprietari.
Va multumesc,
Ioana