Art. 1. -
Prezentul act normativ prevede stabilirea criteriilor pe baza cărora se aplică majorarea prevăzută la art. 17 alin. (1) și (2) din Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cu modificările și completările ulterioare.
Art. 2. -
În înțelesul prezentei hotărâri, termenii și expresiile de mai jos au următoarele semnificații:
a) gestionarea asistenței financiare nerambursabile europene - totalitatea activităților de programare, implementare, monitorizare, raportare, evaluare, contractare, audit, verificare și control tehnic și financiar, efectuare a plăților, certificare, primire a fondurilor europene de la Comisia Europeană/alți donatori publici internaționali, prevenire și identificare a neregulilor, fraudelor și altor activități ilicite, recuperare a sumelor necuvenite, comunicare și promovare, asigurare a funcționării adecvate a sistemelor de management și control, precum și activități de natură financiar-contabilă și activități specifice de coordonare cu privire la instrumentele de preaderare PHARE și ISPA, la fondurile structurale și de investiții europene, la Fondul de ajutor european pentru cele mai defavorizate persoane, prin Fondul pentru Azil, Migrație și Integrare și Fondul pentru Securitate Internă, la Fondul de Solidaritate al Uniunii Europene (FSUE), la Mecanismul financiar al Spațiului Economic European, la Mecanismul financiar norvegian și la Contribuția financiară elvețiană pentru coeziunea Uniunii Europene;
b) activități-suport pentru sistemul de management și control al fondurilor europene - activități care contribuie în mod direct la asigurarea funcționării și capacității administrative a structurilor cu competențe în gestionarea fondurilor europene, desfășurate de personalul din cadrul structurilor economice, de resurse umane, juridice, achiziții publice, IT, administrativ, corp control și audit intern, din cadrul Ministerului Dezvoltării Regionale, Administrației Publice și Fondurilor Europene, precum și activitățile care contribuie în mod direct la asigurarea funcționării și capacității administrative a Departamentului pentru Luptă Antifraudă;
c) Structura de control fonduri europene - structura de control din cadrul Ministerului Finanțelor Publice având atribuții de constatare a neregulilor apărute în utilizarea fondurilor europene și/sau a fondurilor publice naționale aferente acestora și de stabilire a creanțelor bugetare/corecțiilor financiare, în condițiile prevăzute de Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 66/2011 privind prevenirea, constatarea și sancționarea neregulilor apărute în obținerea și utilizarea fondurilor europene și/sau a fondurilor publice naționale aferente acestora, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 142/2012, cu modificările și completările ulterioare;
d) agenție de implementare pentru Programul PHARE - structură în cadrul instituției publice a administrației publice centrale, responsabilă cu organizarea și desfășurarea licitațiilor, a contractărilor și cu efectuarea plăților, precum și cu implementarea tehnică în cazul proiectelor de sprijinire a investițiilor și, dacă se prevede explicit în memorandumurile de finanțare, a altor proiecte;
e) organism de implementare pentru măsurile ex-ISPA - organism responsabil cu organizarea și desfășurarea licitațiilor, contractarea, autorizarea și efectuarea plăților și implementarea tehnică și financiară a măsurilor beneficiare de asistența acordată prin Fondul de Coeziune (ex-ISPA);
f) unitate de implementare a Proiectului pentru măsurile ex- ISPA - structură în cadrul entității desemnate drept beneficiar final, în conformitate cu Memorandumul de finanțare ISPA, constituită prin ordin sau decizie a conducătorului entității respective, având rol de implementare tehnică, licitare, contractare, aprobare a plăților și management de contract pentru măsura ex-ISPA de care beneficiază;
g) expresiile "autoritate de audit", "autoritate de management", "autoritate comună de management" și "organism intermediar" au înțelesul prevăzut în Regulamentul (UE) nr. 1.303/2013 al Parlamentului European și al Consiliului din 17 decembrie 2013 de stabilire a unor dispoziții comune privind Fondul european de dezvoltare regională, Fondul social european, Fondul de coeziune, Fondul european agricol pentru dezvoltare rurală și Fondul european pentru pescuit și afaceri maritime, precum și de stabilire a unor dispoziții generale privind Fondul european de dezvoltare regională, Fondul social european, Fondul de coeziune și Fondul european pentru pescuit și afaceri maritime și de abrogare a Regulamentului (CE) nr. 1.083/2006 al Consiliului și Hotărârea Guvernului nr. 1.065/2010 pentru aprobarea Acordului-cadru dintre Guvernul României și Consiliul Federal Elvețian privind implementarea Programului de cooperare elvețiano-român vizând reducerea disparităților economice și sociale în cadrul Uniunii Europene extinse, semnat la Berna la 7 septembrie 2010, sau în regulamentele specifice obiectivului cooperare teritorială europeană aferente perioadei de programare 2007-2013, respectiv 2014-2020;
h) autorități de certificare - structuri care îndeplinesc funcția de certificare a cheltuielilor finanțate din fondurile europene și/sau din fondurile publice naționale aferente acestora, stabilite prin reglementările europene și naționale;
i) expresiile "unitate de plată" și "agenție de plată" au semnificația stabilită prin reglementările europene și naționale aplicabile fondurilor europene nerambursabile menționate la lit. a);
j) expresiile "autoritate națională" și "punct național de contact"/"punct de contact/persoană națională de contact" au înțelesul prevăzut în documentele de programare aferente obiectivului cooperare teritorială europeană;
k) Punct național de contact pentru Mecanismul financiar Spațiul Economic European și Mecanismul financiar norvegian - entitate ce deține responsabilitatea generală pentru atingerea obiectivelor Mecanismelor financiare Spațiul Economic European și norvegian, precum și pentru implementarea prevederilor Memorandumurilor de înțelegere;
l) Autoritate de audit pentru Mecanismul financiar Spațiul Economic European și Mecanismul financiar norvegian - entitate responsabilă pentru verificarea funcționării sistemului de management și control aferent Mecanismelor financiare Spațiul Economic European și norvegian, respectiv Unitatea Centrală de Armonizare pentru Auditul Public Intern, denumită în continuare UCAAPI - structură în cadrul Ministerului Finanțelor Publice cu rol de autoritate de audit pentru Mecanismul financiar Spațiul Economic European și Mecanismul financiar norvegian, îndeplinind atribuțiile prevăzute la art. 7 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 88/2012 privind cadrul instituțional pentru coordonarea, implementarea și gestionarea asistenței financiare acordate României prin Mecanismul financiar al Spațiului Economic European și prin Mecanismul financiar norvegian pe perioada de programare 2009-2014, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 246/2013, cu modificările ulterioare, respectiv de la art. 2 alin. (3) lit. b) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 34/2017 privind gestionarea financiară a fondurilor externe nerambursabile aferente Mecanismului financiar Spațiul Economic European 2014-2021 și Mecanismului financiar norvegian 2014-2021, aprobată cu modificări prin Legea nr. 206/2017;
m) operator de program - entitate publică cu responsabilitate în pregătirea și implementarea programelor gestionate în cadrul Mecanismului financiar Spațiul Economic European și/sau Mecanismului financiar norvegian;
n) Serviciul audit programe europene și naționale, denumit în continuare SAPEN - structură în cadrul Direcției audit public intern din cadrul Ministerului Dezvoltării Regionale, Administrației Publice și Fondurilor Europene, desemnată să îndeplinească atribuțiile de autoritate de audit pentru Programul operațional comun Bazinul Mării Negre 2007-2013 și pentru Programul operațional comun România-Ucraina-Republica Moldova 2007-2013, conform art. 14 alin. (6), art. 29 și 30 din Regulamentul (CE) nr. 951/2007 al Comisiei din 9 august 2007 de stabilire a normelor de aplicare a programelor de cooperare transfrontalieră finanțate în cadrul Regulamentului (CE) nr. 1.638/2006 al Parlamentului European și al Consiliului de stabilire a dispozițiilor generale privind instituirea unui instrument european de vecinătate și de parteneriat;
o) structura responsabilă cu soluționarea contestațiilor administrative - structură în cadrul Ministerului Finanțelor Publice desemnată cu soluționarea contestațiilor administrative formulate împotriva titlurilor de creanță emise de structura de control fonduri europene prevăzută la lit. c);
p) structurile pentru dezvoltarea și mentenanța SMIS2014+ și MySMIS2014 - structurile din cadrul Serviciului de Telecomunicații Speciale (STS) și din cadrul Serviciului Român de Informații (SRI), responsabile cu dezvoltarea și mentenanța sistemului informatic unitar SMIS2014+ și a aplicației conexe MySMIS2014, precum și cu administrarea produselor tehnologice aferente acestora;
q) Autoritatea coordonatoare și de management pentru FSUE - structură de specialitate din cadrul Secretariatului General al Guvernului, fără personalitate juridică, cu rol de autoritate de management pentru Fondul de Solidaritate al Uniunii Europene, având responsabilitatea accesării, coordonării, gestionării și implementării asistenței financiare alocate din acest fond;
r) autoritate de implementare pentru FSUE - structură din instituția desemnată să implementeze operațiunile eligibile și proiectele finanțate din Fondul de Solidaritate al Uniunii Europene și care acționează prin intermediul unității de implementare a Fondului de Solidaritate al Uniunii Europene;
s) Unitatea națională de coordonare pentru contribuția financiară elvețiană - structură în cadrul Ministerului Finanțelor Publice, responsabilă cu coordonarea asistenței financiare elvețiene destinate României, denumită în continuare UNC;
ș) Autoritatea responsabilă - structura Ministerului Afacerilor Interne abilitată să gestioneze asistența financiară acordată României prin fondurile aferente Cadrului financiar multianual 2014-2020, domeniul Afaceri interne, respectiv Fondul pentru azil, migrație și integrare, denumit în continuare FAMI, și Fondul pentru securitate internă, denumit în continuare FSI;
t) Autoritatea delegată financiară - structura de specialitate din Direcția generală financiară a Ministerului Afacerilor Interne care îndeplinește funcția de autoritate delegată financiară pentru gestionarea asistenței europene acordate României prin fondurile din domeniul afacerilor interne, conform Hotărârii Guvernului nr. 48/2015 privind stabilirea sistemului de management și control în vederea gestionării fondurilor acordate României prin Cadrul financiar multianual 2014-2020, domeniul Afaceri interne;
ț) Autoritatea delegată FSI - structura din cadrul Ministerului Dezvoltării Regionale, Administrației Publice și Fondurilor Europene care îndeplinește atribuțiile specifice conform Hotărârii Guvernului nr. 48/2015;
u) Autoritatea delegată FAMI - Inspectoratul General pentru Imigrări din cadrul Ministerului Afacerilor Interne care îndeplinește funcția de autoritate delegată FAMI, conform Hotărârii Guvernului nr. 48/2015.
Art. 3. -
În înțelesul prezentei hotărâri, termenii și expresiile de mai jos, specifice gestionării politicii agricole comune și politicii comune în domeniul pescuitului, au următoarele semnificații:
a) gestionarea asistenței financiare nerambursabile europene de către Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale - totalitatea activităților de programare, elaborare, implementare, monitorizare, raportare, evaluare, contractare, audit, verificare și control tehnic și financiar, efectuare a plăților, certificare, identificare a neregulilor, fraudelor și altor activități ilicite, recuperare a sumelor necuvenite, comunicare și promovare, asigurare a funcționării adecvate a sistemelor de management și control, activități de natură financiar-contabilă, activități specifice de coordonare cu privire la instrumentele de preaderare PHARE și SAPARD, la Fondul European de Garantare Agricolă, Fondul European Agricol pentru Dezvoltare Rurală, Fondul European pentru Pescuit, Fondul european pentru pescuit și afaceri maritime și activitățile desfășurate de personalul din cadrul Agenției pentru Finanțarea Investițiilor Rurale și Agenției de Plăți și Intervenție pentru Agricultură;
b) activități-suport pentru sistemul de management și control al fondurilor europene - activități care contribuie în mod direct la asigurarea funcționării și capacității administrative a structurilor cu competențe în gestionarea fondurilor europene, desfășurate de personalul din cadrul structurilor economice, de resurse umane, juridice, achiziții publice, IT, administrativ și audit intern, din cadrul Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale și instituțiilor subordonate, cu excepția activităților desfășurate de personalul din cadrul Agenției pentru Finanțarea Investițiilor Rurale și Agenției de Plăți și Intervenție pentru Agricultură;
c) activități-suport pentru gestionarea asistenței financiare nerambursabile europene - activități care contribuie în mod direct la gestionarea PHARE, SAPARD, FEADR, FEP, FEPAM și FEGA, precum și la absorbția fondurilor europene nerambursabile desfășurate de către personalul din cadrul Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale și din cadrul instituțiilor subordonate acestuia;
d) expresiile "unitate de plată", "agenție de plată", "structura de control ex-post FEGA" și "agenție de legătură RICA" au semnificația stabilită prin reglementările europene și naționale aplicabile fondurilor europene nerambursabile menționate la lit. a);
e) Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură - instituția care răspunde de derularea și gestionarea asistenței financiare asigurate prin Fondul European de Garantare Agricolă (FEGA) și pentru unele măsuri finanțate din Fondul European Agricol pentru Dezvoltare Rurală (FEADR) gestionate prin Sistemul integrat de administrare și control (IACS), conform regulamentelor europene aplicabile și autoritatea națională competentă responsabilă pentru derularea eficientă, efectivă și transparentă a operațiunilor financiare privind fondurile nerambursabile alocate programelor de informare și promovare a produselor agricole pe piața internă și în țări terțe, precum și pentru monitorizarea și controlul punerii adecvate în aplicare a programelor selectate;
f) Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale - instituția responsabilă cu implementarea tehnică și financiară a Fondului European Agricol pentru Dezvoltare Rurală (FEADR);
g) Autoritatea de management pentru POP și POPAM - organismul responsabil pentru eficiența și corectitudinea programării, implementării, coordonării, promovării, controlului și raportării pentru Programul operațional pentru pescuit finanțat din Fondul European pentru Pescuit (FEP) și Fondul European pentru Pescuit și Afaceri Maritime (FEPAM);
h) Autoritatea de management pentru Programul Național de Dezvoltare Rurală - organismul responsabil pentru eficiența și corectitudinea programării, implementării, coordonării, promovării, controlului și raportării Programului Național de Dezvoltare Rurală, finanțat din Fondul European Agricol pentru Dezvoltare Rurală (FEADR), asigurând îndeplinirea atribuțiilor ce decurg din funcțiile prevăzute la art. 66 din Regulamentul (UE) nr. 1.305/2013;
i) autoritatea competentă pentru acreditarea agențiilor de plăți și a organismului coordonator - structură organizatorică din cadrul Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale care acordă și/sau retrage acreditarea de funcționare a agențiilor de plăți și a organismului coordonator;
j) Direcția pentru coordonarea agențiilor de plăți - structură din cadrul Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale care are rolul de organism coordonator al agențiilor de plăți din fonduri europene pentru agricultură și dezvoltare rurală, ce acționează, în baza atribuțiilor sale, ca punct unic de contact cu Comisia Europeană, din partea României, în ceea ce privește toate domeniile de responsabilitate legate de FEGA și FEADR.
CAPITOLUL II
Criteriile de acordare a majorării salariale pentru personalul prevăzut la art. 17 alin. (1) și (2) din Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice
Art. 4. -
(1) Prevederile prezentei hotărâri se aplică, începând cu luna ianuarie 2018, înalților funcționari publici, personalului de conducere și personalului de execuție definit ca personal de specialitate conform prevederilor art. 1 din Legea nr. 490/2004 privind stimularea financiară a personalului care gestionează fonduri comunitare, cu modificările și completările ulterioare, care îndeplinește cumulativ următoarele criterii, după cum urmează:
Puneri în aplicare (1)
a) are prevăzute în fișa postului atribuții specifice domeniului gestionării asistenței financiare nerambursabile europene, reprezentând minimum 75% din totalul atribuțiilor de serviciu, sau desfășoară activități-suport pentru sistemul de management și control al fondurilor europene reprezentând minimum 75% din totalul atribuțiilor de serviciu;
b) este încadrat în:
1. structurile din cadrul Ministerului Dezvoltării Regionale, Administrației Publice și Fondurilor Europene, care îndeplinesc atribuții privind gestionarea asistenței financiare nerambursabile europene, prevăzute de regulamentele europene și memorandumurile de finanțare aplicabile;
2. structurile din cadrul Ministerului Dezvoltării Regionale, Administrației Publice și Fondurilor Europene, care îndeplinesc activități-suport pentru sistemul de management și control al fondurilor europene;
3. Autoritatea de Certificare și Plată din cadrul Ministerului Finanțelor Publice;
4. organismele de implementare pentru măsurile ex-ISPA;
5. unitățile pentru implementarea măsurilor ex-ISPA, pe perioada de implementare a proiectelor pentru care au fost constituite;
6. agențiile de implementare pentru programele PHARE;
7. structurile care au rol de autorități de management, stabilite în cadrul instituțiilor desemnate prin Hotărârea Guvernului nr. 398/2015 pentru stabilirea cadrului instituțional de coordonare și gestionare a fondurilor europene structurale și de investiții și pentru asigurarea continuității cadrului instituțional de coordonare și gestionare a instrumentelor structurale 2007-2013, cu modificările și completările ulterioare, cu excepția celor organizate la nivelul Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale;
8. structurile care au rol de organisme intermediare, stabilite în cadrul instituțiilor desemnate prin Hotărârea Guvernului nr. 398/2015 pentru stabilirea cadrului instituțional de coordonare și gestionare a fondurilor europene structurale și de investiții și pentru asigurarea continuității cadrului instituțional de coordonare și gestionare a instrumentelor structurale 2007-2013, cu modificările și completările ulterioare, îndeplinind atribuțiile prevăzute în acordurile de delegare încheiate cu autoritățile de management;
9. unitățile de plată pentru programele operaționale finanțate din instrumentele structurale, în cazul în care acestea sunt organizate separat de autoritatea de management;
10. structurile care au rol de autorități comune de management în cadrul obiectivului cooperare teritorială europeană, stabilite în cadrul instituțiilor desemnate prin hotărâre a Guvernului, îndeplinind atribuții prevăzute în Regulamentul (CE) nr. 951/2007 al Comisiei din 9 august 2007 de stabilire a normelor de aplicare a programelor de cooperare transfrontalieră finanțate în cadrul Regulamentului (CE) nr. 1.638/2006 al Parlamentului European și al Consiliului de stabilire a dispozițiilor generale privind instituirea unui instrument european de vecinătate și de parteneriat;
11. structurile care au rol de autorități naționale și puncte naționale de contact în cadrul obiectivului cooperare teritorială europeană, stabilite în cadrul instituțiilor desemnate prin hotărâre a Guvernului, îndeplinind atribuții prevăzute în documentele de programare, acordurile sau memorandumurile de înțelegere aplicabile;
12. Unitatea de control de prim nivel, structură din cadrul Ministerului Dezvoltării Regionale, Administrației Publice și Fondurilor Europene, ce îndeplinește rolul de control de prim nivel și de punct de contact în materie de control, responsabil cu verificarea și validarea cheltuielilor efectuate de beneficiarii/partenerii români în cadrul programelor de cooperare teritorială pentru care ministerul este autoritate de management, autoritate națională, punct național de contact, conform regulilor și competențelor stabilite în cadrul programelor de cooperare teritorială;
13. structura de control fonduri europene;
14. structura responsabilă cu soluționarea contestațiilor administrative;
15. structurile care desfășoară activități de natură juridică aferente activităților de gestionare a asistenței financiare nerambursabile europene și activităților-suport pentru sistemul de management si control al fondurilor europene, definite la art. 2 lit. a) și b), dacă acestea nu sunt asigurate de către personalul structurilor menționate la pct. 3-14, 17, 19-20 și 23-30;
16. structurile din cadrul Agenției Naționale pentru Achiziții Publice (ANAP), responsabile cu verificarea achizițiilor publice și a derulării etapelor procedurilor de atribuire a contractelor de achiziție publice în cadrul proiectelor finanțate din instrumente structurale, ca parte integrantă din activitățile de verificare și asigurare a funcționării adecvate a sistemelor de management și control prevăzute la art. 2 lit. a);