avocatnet.ro explicăm legislația
Caută (ex. salariu minim) 1655 soluții astăzi
Forum Activitate mm

Activitate mm

Răspuns la discuția lipsa gestiune
Multumesc de raspuns.
Mi-au mai spus cateva persoane ca ar fi ok, dar sunt ingrijorat ca politia insista pe faptul ca l-am primit in pastrare, chiar si fara acte, si ca de ce nu l-am aratat sau predat la cineva cand am plecat. Fostii colegi insista pe faptul ca nu l-au vazut si ca n-ar fi fost acolo.
Discuție lipsa gestiune
Buna ziua.
Am o problema, destul de grava pentru mine, legata de o lipsa in gestiune.
Am fost angajat ca gestionar al unei institutii cativa ani.
Cu un an si ceva inainte sa plec a fost adus in institutie un bun, doar cu aviz de expeditie.
Am semnat de primire pe acel aviz de expeditie impreuna cu contabilul institutiei, pe semnatura caruia s-a pus si stampila.
Apoi, bunul respectiv mi s-a dat in pastrare, fara a fi inregistrat in actele mele de gestiune si fara vreun act de custodie sau altceva.
L-am lasat ambalat in cutii si l-am pus intr-o incapere, unde mai erau si alte cutii asemanatoare cu diverse obiecte.
Pe parcursul timpului s-au facut mutari intre camere din diverse motive si s-au mutat mobilier, aparate, cutii, etc., iar acum nu mai tin minte exact in ce camera a ramas la plecarea mea.
Am plecat prin demisie, iar la plecare s-au verificat actele si bunurile din gestiune de catre o comisie, totul a fost in regula, toate bunurile trecute in actele de gestiune s-au verificat.
Din cauza ca verificarea a fost amanata pana in ultima zi, cand aceasta s-a facut, preocupat sa nu imi lipseasca ceva din ce era trecut in actele de gestiune, am uitat de acel obiect, sa-l arat sau sa-l predau.
Dupa ce s-a facut verificarea am predat toate cheile si nu am mai avut acces in nici o camera a gestiunii, au fost semnate actele de predare de catre comisie, apoi am plecat si nici nu m-am mai gandit, nici nu m-a mai interesat nimic legat de fosta slujba.
Peste cateva luni, am fost sunat si mi s-a spus ca lipseste obiectul, am refuzat sa ma duc acolo pe motiv ca actele mele de gestiune au fost in regula si ca nu am cum sa stiu ce s-a mai intamplat acolo dupa ce au trecut luni de zile.
Au facut plangere la politie in care spun ca nu l-a vazut nimeni cand am plecat si ca n-ar fi fost acolo.
Am fost si am dat declaratie in care am spus toate cele de mai sus si ca nu mi-am insusit obiectul respectiv, ca ar fi trebuit sa fie acolo, ca nu am cum sa stiu ce s-a intamplat intre timp si nu stiu daca era responsabilitatea mea sa predau un bun neinregistrat in actele mele de gestiune, chiar daca semnasem de primire pe avizul de expeditie impreuna cu cineva din conducerea institutiei si il pusesem intr-o camera, fara nici un act. Avizul de expeditie ramasese la contabilitate.
Precizez ca, inainte sa fi fost eu angajat, au mai fost furturi in institutia respectiva, din camere incuiate cu cheia, fara sa se fi fortat usa.
Politistul mi-a sugerat oarecum ca ar fi delapidare, ceea ce ma cam ingrijoreaza, desi nici nu mi-am insusit obiectul, nici nu l-am folosit vreodata, nici nu l-am traficat, asa cum se spune in codul penal.
Ce se poate intampla in continuare si ce vina mi se poate aduce in cazul asta, pentru ca nu cunosc legile si interpretarile lor?
Multumesc foarte mult pentru orice raspuns sau sugestie.