Dacă ea a luat banii de la persoanele vătămate și ia dat imediat proxenetului înseamnă ca e furt?
Adică ea lua banii nici nu apuca săi numere și ii dădea lui
-Vă rog să folosiți mesageria privată: intrați pe profilul consultantului și faceți click pe plic. Mulțumesc-
Primul caz s-a petrecut în luna noiembrie. Atunci, odată ce a ajuns în locuință, cilentul a aflat că prostituata îi cere mai mult decât negociaseră pe internet. S-au luat la ceartă, moment în care în apartament au năvălit doi indivizi, proxeneții tinerei care l-au luat la bătaie și l-au lăsat fără 1.800 de lei dar și fără ceas. A doua victimă a căzut în aceeași capcană ieri seară, când și-a dat întâlnire cu prostituata în același apartament.
Femeia l-a trimis să facă un duș, când a ieșit din baie îi lipseau peste 2700 de lei și ceasul. În momentul în care a cerut explicații, unul dintre protectorii femeii a năvălit de pe balcon.
Proxenetul l-a lovit ca să îl convingă să plece din apartament fără să mai facă scandal. Bărbatul însă s-a oprit pe holul blocului și a început să-și sune prietenii, ca să le ceară ajutorul. În acel moment, a apărut cel de-al doilea proxenet care s-a năpustit asupra lui. Imediat ce a scăpat victima a sunat la 112.
Oamenii legii nu exclud ca numărul victimelor celor trei să fie mult mai mare. Este posibil ca alți bărbați jefuiți să nu fi apelat la polițiști de rușine.