avocatnet.ro explicăm legislația
Caută (ex. salariu minim) 848 soluții astăzi
Forum Activitate Robert Unu

Activitate Robert Unu

Răspuns la discuția Incetarea mandatului
E adevarat, statutul organzatiei este dat prin lege, nefiind aplicabila legislatia privitoare la Asociatii ori Fundatii (OG 26), iar la momentul alegerii in acea functie de conducere nu exista ( nu exista nici acum!) cerinta expresa sa fii activ in profesia ci doar indeplinirea studiilor de specialitate si sa fii membru al respectivei entitati. Deasemenea, avand functii de conducere si in teritoriu, cum se poate aplica prevedea din litigiu doar org de conducere centrale iar celor din teritoriu nu? Pentru ca si in teritoriu sunt functii ocupate de membri care in prezent sunt pensionari. Mentionez ca legislatia in materie, respectiv Reg de org si functionare nu prevede nici la Cap _ Incetarea de drept a calit de membru , ca si conditie, faptul ca aceasta situatie ( pensionarea) duce de drept la pierderea calit/incetarea mandatului, iar in intreaga Hotarare de Guvern nu este prevazuta situatia ce reprezinta speta de fata ( ce se intampla cu un reprezentant ales cand intervine, pe perioada mandatului- de 4 ani, pensonarea). Speta este interesanta si sunt curios ce va decide Tribunalul Bucuresti. Multumesc frumos pt raspuns.
Răspuns la discuția Incetarea mandatului
Hotararea de incetare a mandatului a fost redactata la mai mult de 2 luni de la data Adunarii Generale, iar in termen de 5 zile de la primirea ei a si fost introdusa actiune in Contencios Ad-tiv. Terminologia utilizata este de "incetare a mandatului"care nu se regaseste in Regulamentul de a mod de organizare si functionare a respectivei asociatii ( aceasta avand prevazut -ca modalitate sanctionatorie, pt cazuri anume prev de lege, revocarea !). Sub acest artificiu -de incetare a mandatului ( care este data, in Hotararea contestata, cu caracter generic ) se realizeaza de fapt revocarea ( care este una personala), tocmai pentru a se elimina posib unei actiuni personale....
Ce e de adaugat este faptul ca, in calitatea avuta, intre persoanele ce isi desfas activitatea si Asociatie nu exista raporturi de munca de forma Contractului de Mandat, ele fiind initial detasate pe acele functii insa dupa detasare, forma raporturilor de munca nu este clarificata nicaieri. Lucru aflat recent, dupa discutiile avute cu alti actuali lucratori.
Multumesc pentru sfaturile de pana acum. Cu stima, Robert
Răspuns la discuția Incetarea mandatului
Functia era de Secretar General, conditia ceruta fiind cea de membru al Organizatiei, cu vechime si experienta( lucru indeplinit la mom alegerilor). Conditia privind pierderea functiei, urmare a pensionarii, nu exista. Nici incetarea mandatului-ca situatie juridica, nu este prevazuta in Hotararea de org si functionare a Organizatiei. Un punct de vedere ref la aspectul incetarii mandatului prin pensionare a fost adoptat recent, la doi ani de la Alegeri ( din cei 4 de Mandatul stabilit prin lege), insa prin alin2 al Hotararii in litigiu, se prevede ca Hot se aplica si retroactiv, respectiv celor care au iesit in pensie recent. Mentionez ca Hotararea, desi nu priveste persoane, opereaza ca atare -aceasta ramanand fara functie. Fara alte doc emise in acest sens.Multumesc pt raspuns.
Ce mod / tip de actiune trebuie exercitat impotriva Hotararii unei Asociatii Profesionale prin care s-a decis incetarea unui mandat ( in derulare) a unei persoane ce ocupa o functie de conducere in acea Asociatie? Motivul invocat este intervenirea pensionarii celui in cauza, iar Hotararea face referire la situatia retractivitatii acestei situatii ( de pensionare!) ce intervine pe perioada mandatului.