Mama mea (in varsta de 80 de ani) a fost victima unui stupid accident rutier, in urma caruia s-a "capatat" cu o fractura de sold (fractura pretrohanteriana) si o operatie cu introducere de tija metalica pentru consolidarea fracturii.
10 zile de spitalizare, iar pe certificatul medico-legal i s-au specificat 75-80 de zile de ingrijiri medicale.
Am luat legatura cu firma RCA a soferului vinovat, iar dumnealor - printre celelalte documente necesare - ne-au solicitat si o cerere in care sa specificam valoarea daunelor pretinse de victima.
Mama mea, dupa 45 de zile de la accident, e in continuare total dependenta de mine, se poate ridica de pe pat doar sustinuta de cineva, se deplaseaza greoi cu cadrul de mers (si asta doar insotita), vor fi necesare inca multe alte sedinte de kinetoterapie pentru recuperare si nu stiu daca va veni vreodata ziua in care va putea deveni independenta (dat fiind si varsta inaintata)... avand in vedere si durerile cumplite pana la operatie (sa n-ajungi vreodata sa simti pe suflet arsura lacrimilor parintelui tau!), incapacitatea totala de a se fi descurcat singura in spital (am stat 24 de ore din 24 langa ea, dormind noaptea pe jos, pe niste paturi impaturite langa patul ei)...
Avand in vedere toate cele expuse mai sus, ce valoare a daunelor morale ar putea cere mama mea?
Despre cele materiale, stiu, ca avem anexata factura de spitalizare. Problema e cu daunele morale.
Nu vreau sa parem nici ridicoli in solicitarea noastra, dar nici sa fim luati in ras de catre o firma de asigurari care, obisnuita doar sa incaseze polite RCA, despagubeste la nivelul cel mai mic posibil.
Va multumim anticipat pentru amabilitatea de a ne raspunde!