Buna ziua. În data de 07.11.2019 am fost lovit din spate de masină in timp ce ma deplasam pe un bulevard din Constanta. În urma accidentului am ajuns la urgenta unde s-a stabilit ca am umarul deplasat, fractura la cot și o fisura la coloana precum si două vertebre tasate din care una răsucită. Am fost la Serviciul de medicină legală Constanta unde mi s-a eliberat un certificat medico=legal de 35-40 zile îngrijiri medicale.
La aproximativ două săptămâni de la accident a apărut un hematom la burtă și așa am ajuns din nou la urgentă unde am fost operat. Acum am o gaură în burtă de ascunzi mingea de tenis, vorba chirurgului care m-a operat.
Pe data de 04.01.2020 am fost din nou la medicina legală pentru examinare, unde am fost primit cu ostilitate. Mi s-au cerut documente de la doctori în care să specifice în cât timp mă recuperez. În data de 21.01.2020 am intrat în posesia certificatului medico-legal având 60 zile îngrijiri medicale. Specific faptul că la reexaminare Poliția Rutieră a emis ordonanță către Medicina Legală.
Întrebările mele sunt duouă :
1.Zilele de îngrijiri medicale din cele două certificate medico-legale se adună rezultând 100 zile (40+60) sau este valabil doar al doilea cu 60 zile?
2.Certificatul medico legal după reexaminare nu trebuia eliberat în 30 de zile.
Multumesc pentru ajutor.