avocatnet.ro explicăm legislația
Caută (ex. salariu minim) 428 soluții astăzi
Forum Activitate Diana2729

Activitate Diana2729

Bună ziua! Băiețelul meu de 4 ani este înscris la o grădiniță privata, acomodarea a fost una destul de grea. De curând lucrurile au început sa stea mai bine, se duce mai cu placere, însă refuza sa participe la activități. Nu are un comportament agresiv, doar o personalitate foarte puternica și refuza sa participe. Doar se uita la ce fac alți copii și sta pe lângă educatoare. Educatoarea este deranjata de acest aspect, de câteva zile îmi tot scrie prin mesaje ca lucrurile nu se pot lungi foarte mult asa, ca nu e normal sa nu se alinieze și el grupei. Copilul îmi spune acasă ca doamna nu are deloc răbdare, ca la una dintre puținele activități la care a participat l a certat ca a desenat în afara conturului și i a mototolit și aruncat foaia, ridicand tonul considerabil. Săptămâna viitoare am fost invitata la o discuție fata în fata cu educatoarea și patronul grădiniței. Întrebarea mea este dacă au voie sa îmi ceara sa nu mai duc copilul la grădiniță, având în vedere ca în contractul pe care l am semnat clauzele de reziliere se refereau doar la neplata facturilor și neîndeplinirea obligațiilor pe care și le a asumat grădinița. Nu as dori oricum sa îl mai duc acolo, însă nu mi se pare normala abordarea educatoarei și de aceea as dori sa merg pregătită la aceasta discuție. Va mulțumesc!