avocatnet.ro explicăm legislația
Caută (ex. salariu minim) 425 soluții astăzi
Forum Activitate dariusmn

Activitate dariusmn

Bună seara,
Am acest paragraf unde trebuie să explic/reformulez opinia inculpatului cu privire la dezlegarea chestiunii de drept. Ați putea să îmi explicați, vă rog, cine anume este PARTEA din text? Nu reușesc să reformulez opinia inculpatului pentru că nu o înțeleg. Aș aprecia foarte mult ajutorul dvs. Vă mulțumesc

IV. Punctul de vedere al inculpatului cu privire la dezlegarea chestiunii de drept
Potrivit dispozitiilor art. 476 alin. (9) din Codul de procedura penala, aparatorul ales al apelantului intimat inculpat M.I. a transmis la dosar un punct de vedere scris privind chestiunea de drept supusa judecatii, solicitand sa se constate ca procedura speciala a sesizarii Inaltei Curti de Casatie si Justitie in vederea pronuntarii unei hotarari prealabile pentru dezlegarea unei chestiuni de drept nu este la indemana
partii, astfel ca numai completul de judecata poate aprecia ca fiind utila aceasta sesizare, dar in opinia sa nu considera ca ar fi vorba de o dezincriminare, ci de exercitarea unui drept prevazut de lege, deci de existenta unei cauze justificative, pentru ca fapta retinuta in sarcina apelantului-inculpat indeplineste in totalitate
conditiile de tipicitate prevazute de norma incriminatoare. Totodata, aparatorul ales al inculpatului a facut referire la art. 34 alin. (2) din Legea drepturilor pacientului nr. 46/2003, aratand ca orice lege trebuie sa aiba norme metodologice de aplicare, iar pacientii pot oferi unitatii sanitare unde au fost ingrijiti plati sau foloase, si a invederat ca intelege sa lase la aprecierea instantei cererea formulata de reprezentantul Ministerului Public.