Consiliere psihologică și psihoterapie. În prezent aceste servicii le desfășor pe Cabinet Individual de Psihologie. Vreau să înființez un SRL și să duc toate activitățile mele într-un singur SRL. (având aici posibilitatea mai multor CAEN-uri, pe Cabinetul Individual de Psihologie sunt limitată doar la serviciile specifice, ceea ce îmi limitează partea de vânzare a unor produse cu drept de autor). Prin urmare caut o variată legală în care să pot desfășura activitatea de consiliere psihologică și psihoterapie printr-un contract între Cabinetul individual de Psihologie și SRL. Nu îmi e clar aici ce fel de contract poate fi: de muncă sau prestări servicii. Implicit SRL-ul trebuie să aibă o activitate legată de sănătatea umană, și din cât m-am mai documentat CAEN 8690 Alte activități referitoare la sănătatea umană este potrivit. Alături de acest CAEN pot adăuga cele scrise de dvs. ca răspuns la această discuție. Așadar cum pot să fac toate acestea pe un singur SRL? Poate acum e mai clar. Mulțumesc.
Vă mulțumesc! Răspunsul dvs. mă ajută doar să identific mai bine CAEN-urile pentru SRL, însă nu este complet pentru situația descrisă. Este posibil să existe un Contract de prestări servicii (sau un alt tip de contract) între SRL și Cabinetul Individual de Psihologie? În acest caz cine este furnizorul și cine este beneficiarul? În cazul în care se poate, care este CAEN-ul pe care trebuie să-l aibă SRL-ul, astfel încât să pot pune în aplicare Contractul? Mulțumesc!
Bună ziua!
Vă solicit experiența și expertiza în următoarea situație:
Activez într-o profesie liberală (psiholog) reglementată prin legea 213/2004.
Cu toate acestea experiența și expertiza mea o pot valoriza/valorifica si prin alte produse: de exemplu pot să scriu cărți pe care să le vând, pot să editez broșuri în format .pdf descărcabil de pe site, contra cost, pot să concep și să organizez ateliere de dezvoltare personală, etc. Aceste ultime activități enumerate presupun vânzare de produse și/sau servicii care presupun o altă formă de organizare juridică, neagreată prin forma de exercitate a profesiei de psiholog, respectiv PFA/SRL. Din acest motiv sunt nevoită să gestionez contabil și nu numai două forme juridice de organizare: Cabinet Individual de Psihologie și SRL.
Vin cu rugămintea de a-mi răspunde sau de a mă îndruma unde să caut un răspuns pentru a cuprinde tot ceea ce fac într-un SRL, având posibilitatea de a adăuga mai multe CAEN-uri. Este posibil să existe un Contract de prestări servicii între SRL și Cabinetul Individual de Psihologie? În acest caz cine este furnizorul și cine este beneficiarul? În cazul în care se poate, care este CAEN-ul pe care trebuie să-l aibă SRL-ul, astfel încât să pot pune în aplicare Contractul de prestări servicii?
Mulțumesc!