avocatnet.ro explicăm legislația
Caută (ex. salariu minim) 556 soluții astăzi
Forum Activitate adrianSoare

Activitate adrianSoare

Bună ziua, de câțiva ani am colaborat necondiționat cu un artist grafic pentru un proiect până curând când acesta a decis să părăsească proiectul.
La plecarea acestuia a fost întrebat în scris (pe o aplicație de chat) dacă este dispus să lase toate drepturile proiectului iar artistul a fost de acord, ca pe urmă peste câteva luni acesta a venit cerând recompensă monetară pentru arta făcută în anii anteriori că altfel proiectul va fi raportat la părțile terțe unde a fost publicat, în ciuda faptului acum câteva luni acesta a fost de acord verbal să ofere toate drepturile proiectului.

Cum este de procedat în această situație?

Țin să menționez faptul că:
- proiectul este comercial
- nu au fost puse niciodată condiții / termeni de către acesta la începutul sau în timpul proiectului
- nu a fost încheiat niciodată nici un contract oficial pentru drepturile de autor
- arta produsă de acesta sunt bazate pe descrieri / opere literale scrise de mine
- în timpul proiectului acesta a primit diverse recompense monetare din venitul generat de proiect, fără ca acesta să ceară aceste recompense