avocatnet.ro explicăm legislația
Caută (ex. salariu minim) 440 soluții astăzi
Forum Activitate Anndra10

Activitate Anndra10

Buna ziua, am si eu o problema insa nu i-am dat de cap si persoanele pe care le-am intrebat nu m-au ajutat foarte mult, asa ca sper sa gasesc ajutor aici. Am stat in chirie 2 ani intr-un apartament cu o camera iar acum 3 ani am facut pasul cel mare si l-am cumparat. Cat am stat in chirie si chiar si dupa achizitionarea imobilului, primeam diverse plicuri de la banci, curtea de apel adresate firmei care avea sediul in apartamentul meu.
Povestea pe scurt: o doamna a avut apartamentul inainte, si-a deschis o firma, intre timp a pierdut apartamentul, banca l-a scos la licitatie si a fost vandut de 2-3 ori pana a ajunge la cumparatorul final, adica la mine. Cand am cumparat apartamentul am scos extrasul de carte funciara, scria ca apartamentul este liber de sarcini si nu era mentionat daca exista un sediu al firmei sau nu (am inteles ca in cazul in care exista e trecuta aceasta mentiune pe extrasul de carte funciara). Cu un simplu search pe Google am aflat ca firma este in faliment si nu a mai declarat profit din 2016. Ulterior am aflat ca administratorul firmei a decedat si ca nu exista un asociat care se preia firma mai departe. Problema mea este urmatoarea: doresc sa imi deschid un SRL cu sediul social in apartamentul in care locuiesc, dar aici este sediul firmei mentionate mai sus. Urmeaza sa merg la ORC sa depun o cerere pentru a afla daca mai exista aici sediul firmei sau nu, insa, in conditiile in care exista, eu imi pot deschide SRL cu sediul aici?