Activitate DANNST

Exact, art. 146 instituie obligatie angajatorului, insa acesta considera ca peste acel termen nu mai este posibila efectuarea CO. Angajatorul nu intelege ca art 146 impune un termen de acordare in sensul de a-l obliga sa nu tergiverseze acordarea CO. Aici e problema si aceasta opinie a prescrierii dupa trecerea celor 18 luni mentionate la art. 146 sustinuta de angajatori- si, din pacate, e sustinuta de multi, inclusiv de redactori de pe acest site si de pe altele, ZF, etc din lipsa de intelegere- poate fi combatuta evaluand ipoteza contrara, a neefectuarii CO in anul aferent din cauza nejustificata in ce priveste salariatul (a omis sa plece in CO, etc). Ce va face in acest caz angajatorul la 1 ianuarie anul urmator? Va taia CO din anul anterior? Pentru ca fiind cauza nejustificata de neefectuare a CO, nu se naste obligatia de 18 luni de la art 146. Tinand seama de art. 144, acordarea CO nu poate fi limitata, atat cantitativ cat si temporal, textul de lege nefacand distinctie intre cele doua dimensiuni definitorii ale parametrului si, prin urmare, angajatorul e obligat sa acorde CO, doar ca NU MAI E TINUT de un termen anume, respectiv de cel de 18 luni. Si deci daca in cazul de "culpa" a salariatului, respectiv cauza nejustificata de neefectuare, angajatorul nu poate anula CO din anul anterior, cu atat mai mult nu poate anula CO in cauza justificata mentionata in conditiile art. 146. De unde rezulta ca cele 18 luni NU SUNT TERMEN DE PRESCRIPTIE, ci obligatie de netergiversare.
Un jurist competent, este adevarat, intelege imediat ca obligarea unei parti NU afecteaza dreptul celeilalle si NU instituie un drept consecutiv partii obligate. Asadar, daca angajatorul are obligatia acordarii, nu primeste imediat "dreptul" de prescriere prin aceasta obligatie (prescrierea ar deveni un drept al angajatorului, pentru ca ii profita). Textul legal, daca instituia o precriptie, ar fi fost astfel: "CO se poate acorda in urmatoarele 18 luni", vizand implicit si dreptul salariatului. Dar art. 146 NU spune nimic despre dreptul salariatului, deci NU il vizeaza, asadar CO se acorda si dupa 18 luni in anul urmator.
Asa cum am spus, e multa graba si putina intelegere.

Va salut.
Ce argument exista in sustinerea neprescrierii CO? Art. 144 CM care ar elimina orice limitare, incluzand si pe cea de valabilitate? Eu consider termenul de 18 luni din art. 146 doar o obligatie de netergiversare a acordarii CO in sarcina angajatorului. Altfel ar fi un termen special de prescriptie peste cel de 3 ani, situatie imposibila dat fiind domeniul sensibil al sanatatii salariatului, pe care se pune accent sporit, aspect subliniat si de CJUE in mentiunea ca sanatatea nu poate fi subordonata niciunui criteriu economic (art. 4 si 5 din Directiva 2003/88), singura jusitificare posibila a angajatorului. Sau mai avem situatia ca salariatul, din motive nejustificate, nu a luat CO in anul aferent. Asadar nu se incadreaza nici macar in prevederea art 146 si deci inseamna ca pierde CO, aspect ce contravine art. 144, care conform principiului de drept care spune ca unde legea nu distinge, nici interpretul nu poate distinge, criteriul NElimitarii opereaza si asupra termenunlui de efectuare. Art. 144 instituie o obligatie in sarcina ambelor parti ale contractului de munca, doar ca art. 146 impune un termen de netergiversare angajatorului in caz de cauza justificata de neefectuare in anul aferent, iar in cazul cauzei nejustificate, termenul nu mai este obligatoriu, angajatorul putand sa-l extinda. Aceasta cred ca este interpretarea corecta a art. 146, nu cea cu prescriere, care din cate retin, trebuie sa fie declarata EXPLICIT, data fiind importanta majora.