avocatnet.ro explicăm legislația
Caută (ex. salariu minim) 845 soluții astăzi
Forum Activitate Dorin999

Activitate Dorin999

Buna ziua! Am o speta de drept consitutional pe care, din pacate nu o pot rezolva, ma poate ajuta cineva? As fi recunoscator.
Speta este urmatoarea:

Prin decizia publicată în data de 20 martie 2015, CCR a constatat neconstituționalitatea art. X din Legea Y, în urma exercitării atribuției prevăzute de art. 146 lit. d) din Constituția României. Anton – parte în procesul A, inițiat în 15 martie 2014 și aflat pe rol la 20 martie 2015, a solicitat la termenul din data de 18 aprilie 2015 instanței aplicarea deciziei CCR menționate anterior. Instanța a respins solicitarea susținând că Anton nu are dreptul de a beneficia de aplicarea deciziei CCR din moment ce nu a ridicat nicio excepție de neconstituționalitate cu privire la art. X. Barbu – parte în procesul B, finalizat printr-o hotărâre definitivă în data de 10 martie 2015, a solicitat revizuirea hotărârii motivând că invocase o excepție de neconstituționalitate cu privire la art. X, soluționată de CCR în data de 20 martie 2015. Costică – parte în procesul C, finalizat în 19 martie 2015 printr-o hotărâre definitivă – invocase o excepție de neconstituționalitate cu privire la art. X, dar aceasta a fost respinsă ca devenită inadmisibilă de CCR în 20 aprilie 2015, având în vedere că se pronunțase deja asupra neconstituționalității art. X cu ocazia soluționării excepției invocate de Barbu. Costică a solicitat revizuirea hotărârii pe motiv că nu îi poate fi imputabil faptul că CCR a soluționat excepția lui Barbu înaintea soluționării excepției sale. Dorel – parte în procesul D, finalizat printr-o hotărâre definitivă în data de 10 martie 2015 – nu a invocat nicio excepție de neconstituționalitate cu privire la art. X, dar a solicitat revizuirea hotărârii argumentând că și el are dreptul să beneficieze de efectele deciziei CCR, în caz contrar aducându-se atingere egalității în fața legii.

Care sunt efectele deciziei CCR față de petenții A, B, C și D? Argumentați în fiecare situație în parte.