Bună ziua,
Vă rog frumos să mă ajutați cu un sfat. Am o problemă extrem de delicată, de aceea aleg și să postez anonim, folosind acest cont.
Fostul angajator (la care s-au întâmplat multe abuzuri, nu doare cel pe care îl voi descrie aici) mi-a pus la dispoziție un laptop și un telefon de job, și ne-a dat acordul să îl folosim în scop personal și profesional (a și zis în repetate rânduri că îmi pot pune și cartela personală în tel de job, să nu port două telefoane după mine). Bun, am muncit aici un an, și am fost concediată abuziv - mai exact, mi s-a zis să vin la birou că au ceva de discutat cu mine, moment în care am mers la birou, nu am bănuit nimic, și acolo directoarea efectiv mi-a smuls telefonul din mână, nelăsându-mă să deconectez conturile personale (aplicații bancare, Facebook, cont de Google Photos, etc), și nici să șterg nimic de pe telefon sau laptop. Pe telefon aveam câteva poze cu mine, cu pisica, etc, nimic aiurea, însă în conversația de pe messenger cu prietenul meu aveam nuduri, poze explicite cu noi, etc.
Menționez că Facebook personal îl aveam pe tel de job deoarece administram și pagina de Facebook a firmei pentru reclame, etc, folosind contul personal, dar dacă nu aș fi avut Google Photos și aplicații bancare, etc conectate, ar fi fost mult mai bine, dar fapta e consumată, asta este.
Momentul adevărului a venit când am ajuns acasă și nu m-am putut conecta nici pe contul de Gmail, nici pe Facebook, nici pe alte rețele sociale, deoarece fusesem deconectată iar parolele schimbate. Iar în răstimpul în care nu am avut acces la contrurile mele, până la recupererea conturilor, deconectarea de pe dispozitivele de firmă, etc, cei din firmă mi-au salvat tot ce au putut. Și cum am aflat că mi-au salvat nudurile? Simplu.
Într-o zi am lăsat o reacție de ”ha-ha” pe pagina de facebook a firmei fostului angajator, și în următoarea jumătate de oră m-a sunat patronul, m-a pus să șterg acea reacție, și să nu care cumva să mai las astfel de reacții sau să vorbesc ceva de rău despre firmă, șefi, despre el, etc, spunând că el știe totul despre mine, și acum citez: ”numai o mișcare greșită să mai faci, că avem toate pozele deochiate și toate videoclipurile deochiate cu tine” - și a zis, printre altele, că eu voi fi dată la poliție și voi face închisoare că maram aș fi distribuit aceste ”poze și videoclipuri deochiate” clienților firmei - ceea ce nu este adevărat, și este foarte ușor de demonstrat că nu este adevărat.
Am totuși o bănuială că el însuși a trimis poze compromițătoare altor persoane - de ce spun asta? Exact după concediere, mă abordau tot felul de oameni dubioși pe Social Media, iclusiv o mulțime de femei care mă făceau în tot felul - și am dovezi pentru absolut tot.
Știu sigur că nu am avut nicio poză nud în galeria telefonului, că, chiar dacă faceam vreo poză și o trimiteam prietenului pe messenger, o ștergeam din telefon și din fișierele șterse. Dar aveam nuduri, cum am zis, pe messenger, și în Google Photos.
L-am rugat pe fostul patron la telefon să șteargă acele poze, dar a zis că nu le va șterge, că are nevoie de ele în caz că eu fac vreo mișcare greșită, sau în caz că vine poliția la el, în legătură cu nudurile de care minte că le-am trimis eu clienților, să aibă toată documentația. Și a zis că fostul meu telefon de job nu este folosit de nimeni, că se află în firmă sigilat, și că pozele nu le-au văzut decât 3 persoane: el, directoarea (apropo - ea mă întreba constant dacă sunt lesbiană) și managera. Am rugat încă o dată să șteargă pozele, și a zis să nu mai aduc vorba de acele poze, că nu le va șterge nicicum. A zis că știe tot ce fac și că verifică tot ce fac eu, că știe mai multe chestii despre mine, și tot din ăstea. Și a zis că numai din bunătatea lui eu nu am ajuns la poliție și la închisoare, că ce bun e el la suflet etc. (Cică aș fi făcut 5 ani de închisoare pentru nuduri distribuite clienților - lucru pe care nu l-am făcut, și aș fi făcut și alte infracțiuni - dar nici el nu știe care).
Pe lângă asta, fostul patron a făcut și o pagină de Facebook cu mine cu tot felul de chestii dubioase, punea poze cu mine (luate de pe Facebook-ul personal și Instagram) și de pe acea pagină îmi dădea mesaje, și din conținutul acelor mesaje mi-am dat seama că este vorba de fostul șef.
Printre altele, fostul patron mi-a contactat patronul la care am muncit înainte să vin în firma lui - și i-a zis niște chestii dubioase (am fost contactată de acel fost-fost patron și mi-a zis), vrea să afle unde muncesc momentan și a zis că nu voi mai avea niciun job în tot orașul meu.
Un alt red flag: atunci când m-a dat afară, a zis că are o altă oportunitate pentru mine, și a insistat ba să îmi fac PFA și să colaborez cu el mai departe pe PFA la firma lui, ba că îmi găsește job în Germania - nimic dubios la prima vedere, că doar are firmă de recrutare, dar nu vrea să înțeleagă că eu nu vreau să plec în Germania că nu am niciun motiv să o fac. Dar nu înțeleg de ce îmi tot spune să renunț la meseria mea, și să plec în Germania unde va trebui să fac muncă necalificată, și ar trebui și să renunț la master, și să plătesc chirie pe acolo, și să stau departe de ai mei - dacă am zis o dată Nu plecatului în Germania, nu înțeleg de ce insistă. Plus chestia că nu voi avea niciun job și niciun viitor în orașul meu - de unde le scoate? Ce tip de manipulare este asta?
Întrebarea mea este: pot să îl dau pe acest fost la poliție, să i se facă o percheziție informatică ca la frații Tate, și să fie incriminat? Acest om stă în Germania. Să dau un mail la poliția din orașul lui ajută? (Nu am nicio problemă în a vorbi cu poliția din Germania, că știu germană atât eu, cât și prietenul meu care îmi este alături).
P.S: Trăiesc cu frica că acest om distribuie nudurile, nu mai pot, nu pot dormi și am gânduri de suicid. Mă tot gândesc în detaliu la actul sinucuiderii mele, și nu pot vorbi cu nimeni despre asta, și aici anonim am rețineri de a spune desprea asta. Nu e ușor să știi că nudurile tale se află pe mâna unui psihopat, și nu știu ce poate însemna ”mișcare greșită” la el - deci, e ca o bombă cu ceas, nu știu care va fi momentul în care nudurile mele apar pe undeva și nu voi putea trăi după asta. Vă rog să mă înțelegeți, că eu înnebunesc. Ce să fac?