avocatnet.ro explicăm legislația
Caută (ex. salariu minim) 822 soluții astăzi
Forum Activitate CCLagoon

Activitate CCLagoon

Bună ziua,

Acum 3-4 ani, au divorțat părinții prietenului meu. Procesul s-a desfășurat rapid, însă cu foarte multe scandaluri. Părinții lui aveau 2 apartamente, dintre care unul era promis prietenului meu. Țin să menționez că prietenul meu are 26 ani acum, deci la momentul divorțului era major. În timpul partajului, s-a ajuns la concluzia că: fiecare soț primește un apartament. Mama lui a primit apartamentul mai mare pentru că prietenul meu si cu tatăl său au decis că prietenul meu va rămâne cu maică-sa în apartament și ulterior îl vor vinde pentru a avea fiecare jumătate din sumă. Procesul de a vinde apartamentul dura foarte mult, iar cei doi soți voiau să scape cât mai rapid unul de celălalt. Au vrut să rezolve această înțelegere prin notar dar, la acel moment, notarul a spus că nu este posibil și că partajul nu include și copilul, așa că au picat toți trei de acord că așa vor face în viitor, fără nimic scris. Timpul a trecut și mama lui nu mai vrea să vândă apartamentul, nu vrea să-i dea prietenul meu jumătate din sumă și ea să-i lase lui apartamentul, nu vrea să-i dea nici ea bani - pe scurt, nu mai vrea nimic și spune că proprietatea e a ei și că prietenul meu nu are niciun drept. Taică-su nu știe ce să facă ca să o convingă, dpdv legal, să-i dea jumătate din sumă fiului lor sau să accepte banii și să se mute. Există ceva de făcut? Se poate, dpdv legal, s-o oblige să-și respecte înțelegerea?
Mulțumesc mult!