Va multumesc din suflet=D>
Nu.
Art. 70
(1) Invinuitul sau inculpatul, inainte de a fi ascultat, este intrebat cu privire la nume, prenume, porecla, data si locul nasterii, numele si prenumele parintilor, cetatenie, studii, situatia militara, loc de munca, ocupatie, adresa la care locuieste efectiv, antecedente penale si alte date pentru stabilirea situatiei sale personale.
(2) Invinuitului sau inculpatului i se aduc apoi la cunostinta fapta care formeaza obiectul cauzei, incadrarea juridica a acesteia, dreptul de a avea un aparator, precum si dreptul de a nu face nicio declaratie, atragandu-i-se totodata atentia ca ceea ce declara poate fi folosit si impotriva sa. Daca invinuitul sau inculpatul da o declaratie, i se pune in vedere sa declare tot ce stie cu privire la fapta si la invinuirea ce i se aduce in legatura cu aceasta.
(3) Daca invinuitul sau inculpatul consimte sa dea o declaratie, organul de urmarire penala, inainte de a-l asculta, ii cere sa dea o declaratie, scrisa personal, cu privire la invinuirea ce i se aduce.
(4) Invinuitului sau inculpatului i se aduce la cunostinta si obligatia sa anunte in scris, in termen de 3 zile, orice schimbare a locuintei pe parcursul procesului penal.
Ce se intampla in cazul in care nu declar nimic ?
Fara avocat e greu sa va descurcati cu organele de ancheta penala.
Oricum nu trebuie nici sa va certati cu ei.Avocatul dvs poate discuta el problema cu organele de ancheta.
Aveti dreptul de a nu da nicio declaratie dar nu intotdeauna este indicat a se proceda asa.
avocat Claudiu Lascoschi