avocatnet.ro explicăm legislația
Caută (ex. salariu minim) 1933 soluții astăzi
Forum Activitate macarenco

Activitate macarenco

Bună ziua, sunt cetățean român și urmează să mă căsătoresc cu un cetățean moldovean, al cărui permis de ședere pentru studii urmează să expire (la aprox. 60 de zile după data cununiei), și am câteva întrebări legate de proces.
Pe site-ul IGI scrie: "Pentru obținerea permisului de ședere ca membru de familie al unui cetățean român, membrii dumneavoastră de familie trebuie să depună următoarele documente:". Asta înseamnă că eu trebuie să depun documentele sau nu neapărat, din moment ce cetățeanul se află deja pe teritoriul României?
Odată depuse documentele, poate rămâne pe teritoriul României chiar și după expirarea actualului permis de ședere (în caz că durează mai mult până este eliberat noul permis)?
Mai există și alte condiții de îndeplinit în afară de depunerea propriu-zisă a documentelor? De exemplu, trebuie să avem același domiciliu ca să nu fie considerată o căsătorie de conveniență?