Activitate Iulia

"Din păcate”, conform răspunsului dv. (pentru care vă mulțumesc din nou) nu voi fi extradată și cel mai probabil nici în România nu voi fi condamnată la o pedeapsă privativă de libertate (mai ales că în 5 ani nu s-a depus plângere pe acest articol). Prin urmare, cedez locul meu la închisoare criminalilor, pedofililor, violatorilor, jefuitorilor, marilor traficanți de droguri și altora care sunt un real pericol pentru societatea în care trăiesc. În plus, sistemul de drept pe care îl admirați are o legislație aflată în contradicție cu cea românească, dat fiind faptul că cea din urmă nu consideră că fapta merită să fie pedepsită atât de aspru. Ca mamă care și-a protejat copilul de o copilărie traumatizantă lângă un tată abuzator, am conștiința curată în fața lui Dumnezeu. Bineînțeles, respect dreptul dv. la o altă opinie. Numai bine!

Sintagma "din păcate (nu există riscul să fiți băgată la închisoare)” trădează un subiectivism pe care nu l-ați avea dacă ați cunoaște întreaga situație pentru care însă nu am avut probe de prezentat în instanță, deoarece nu am stat cu filmarea pornită în momentele cele mai critice. Și vă asigur că dreptul copilului de a avea o copilărie fericită nu a fost încălcat. Însă nu aceasta face obiectul întrebării.

Vă adresez o ultimă întrebare legată de răspunsul dvs., dacă nu este prea mult. Această condamnare în România la care vă referiți s-ar aplica pe baza sentinței din Italia sau ar trebui ca tatăl copilului să facă o nouă plângere în România pe baza art. 379 Cod Penal și să se ia de la capăt un alt proces pe teritoriul României? (există și o plângere pentru nerespectarea sentinței judecătorești aflată în rem de ceva vreme, dar aceea este ceva diferit, înțeleg).

Vă mulțumesc pentru răspunsuri.

Sunt două lucruri separate, Convenția de la Haga pentru răpire de minori (care are drept consecință exclusiv dispunerea înapoierea copilului, eventual amendă civilă) și judecarea pe baza legislației penale din Italia. Da, am fost deja condamnată la 2 ani cu executare, atât la fond, cât și la apel. Da, am luat copilul din Italia și l-am adus în România. Și da, procesele au avut loc în Italia, fără implicarea României. Cererea de înapoiere s-a făcut în cadrul procesului de la București de răpire minor, care a dispus înapoierea copilului, lucru pe care nu l-am făcut.

Vă mulțumesc frumos pentru răspuns! (liniștitor pentru mine)
Și totuși se mai naște o întrebare pornind de la legislația românească... există riscul să se dispună executarea pedepsei pe durata de 3 luni în România?

Pot fi extradata în Italia sau exista riscul de a face închisoare în România dacă am fost condamnată cu executare în italia pentru o faptă care nu este prevăzută în legislația românească? (răpire a unui minor de către un părinte care avea autoritate părintească asupra lui în cadrul căsătoriei)