avocatnet.ro explicăm legislația
Caută (ex. salariu minim) 353 soluții astăzi
Forum Activitate Luiza43

Activitate Luiza43

Bună ziua!
In urma unui proces pentru dezbatere succesiune/ieșire din indiviziune datorez sultă unui alt moștenitor, care la rândul său îmi datorează cheltuieli de judecată. Pe durata procesului (4 ani) acest moștenitor nu s-a prezentat la niciun termen, nici nu a răspuns in vreun fel, deși a fost citat de instanță conform procedurii.
Doresc să vând imobilul atribuit prin hotărârea judecătorească. Pentru radierea sultei din cartea funciară am înțeles că pot apela la un executor pentru ofertă reală de plată cu consemnarea sumei respective, la bancă.
Vă rog să-mi spuneți:
1. Suma constituită va fi egală cu sulta datorată sau va fi sulta diminuată cu cheltuielile de judecată?
2. Ce se întâmplă cu suma constituită dacă se depășește termenul de prescripție a sultei (3 ani) și moștenitorul nu ridică această sumă din cont? Pot solicita în vreun mod să-mi fie restituită?
Vă mulțumesc pentru lămuriri.