avocatnet.ro explicăm legislația
Caută (ex. salariu minim) 502 soluții astăzi
Forum Activitate Lagrata777

Activitate Lagrata777

Bună ziua, doresc sa știu în ce condiții legale pot obține imaginile video din prima zi de creșă a copilului meu... În urma înscrierii acestuia în sistemul de învățământ de stat, mi s-a dat sa semnez contractul prin care mi se cerea acordul ca, în caz de febra sa ii se poată administra antitermice(ibrupofen, paracetamol)... Oky.. Am semnat ca sunt de acord. După prima zi de creșă, ajungând copilul acasă și dezbacandu-l observ în talpa acestuia o dâră de sânge inițial, încerand sa o șterg mi am dat seama ca este betaina( am curățat locul cu un betigas de ureche) iar șosetele le am păstrat.
Următoarea zi (a 2-a) zi de creșă a celui mic am cerut ca să mi se permită sa resemnez contractul în care mi s a dat libertatea de a alege cu Da sau Nu în cele menționate mai sus.
Am întrebat personalul auxiliar dacă pe parcursul primei zile a celui mic știu, ca acesta sa se fi descălțat și sa se fi înțepat în talpa ( în călcâi))iar personalul medical sa l fi dezinfectat. Acestea au răspuns ca nu știu de vreun astfel de eveniment.
La oară 12 30 în a 2 zi de creșă, domenele asistente cu doamna doctor ma chema în birou sa îmi aducă la cunoștință faptul ca: prin refuzul meu de semnătura ele sunt obligate prin lege ca, în caz de soc anaflactic sau ori ce urgenta medicala care necesita prim ajutor ele sunt scutite de acest gest de moralitate și umanitate plus de asta mi au spus ca, în aceste condiții ele au obligația de anunță dgaspce-ul pt ca înclc drepturile celui mic la serviciul medical...
Copilului meu i s făcut o procedura medicala într o instituție de stat,fără a mi se aduce la cunostinta acest aspect, ba mai mult am fost și "amenintata" cu protecția copilului.
Țin să menționez că am fotografie la talpa piciorului și păstrez șosetele și betigasul cu care am curățat zona ca proba, dacă vreo data va fi cazul.
Ma interesează unde și cui pot ridica aceasta problema, cât mai discret și cât mai eficient și diplomat. Vreau sa știu ce lege îmi da dreptul sa cer imaginile video din data respectiva fără sa fiu nevoita sa fac plângeri peste plângeri și sa fiu trimisa de la o instituție la alta și sa ies eu "nebuna" Va mulțumesc anticipat