Sa înțeleg ca nu am nici cum sa fac asta?
"Notificarea scrisă a chiriașului/ocupantului: Proprietarul trebuie să notifice chiriașul sau ocupantul fără drept cu privire la intenția sa de a cere evacuarea, indicând motivele evacuării și termenul în care trebuie să părăsească imobilul, care este de 30 de zile în cazul chiriașului, respectiv 5 zile în cazul ocupantului fără drept.
2. Introducerea unei acțiuni în instanță: În ipoteza în care chiriașul/ocupantul fără drept nu se conformează notificării, proprietarul poate înainta o acțiune în instanță pentru obținerea unei hotărâri de evacuare pe care o poate pune mai apoi în executare. Instanța competentă va fi judecătoria în circumscripția căreia se află imobilul.
3. Judecarea și soluționarea cauzei: Judecarea cererii de evacuare se face cu citarea locatarului sau a ocupantului la adresa imobilului, în regim de urgență, în camera de consiliu, cu dezbateri sumare. Apărările pârâtului pot viza temeinicia motivelor de fapt și de drept ale cererii, inclusiv lipsa titlului reclamantului.
4. Executarea hotărârii: Dacă instanța dispune evacuarea chiriașului sau ocupantului, hotărârea se va pune în executare. În această etapă, chiriașul sau ocupantul poate formula contestație la executare."
Mulțumesc
CABINET AVOCAT NICULESCU IONUT a scris:
Nu aveți cum sa o evacuați atât timp cât nu ați dezbătut succesiunea ,nu ați realizat partajul și ieșirea din indiviziune.Fie imobilul va este atribuit dvs urmărind sa va despăgubiți fratele,fie ii este atribuit dumnealui urmând sa va despăgubească.Trebuie sa lamuriti cu fratele ,apelați la un av,îl notificați solicitând i o eventuala contravaloare a lipsei de folosinta etc.Evacuatea nu este posibila la acest moment lamuriti va discutând cu un av..