Bună ziua,
Vă solicit sfatul pentru următoarea speță:
În cursul acestui an m-am înscris la un concurs cu recrutare prin încadrare directă, organizat de Ministerul Afacerilor Interne, pentru ocuparea unui post de ofițer. Dosarul de recrutare a fost verificat și aprobat, ceea ce mi-a permis să trec în următoarea etapă a procesului de recrutare: proba scris. În urma susținerii probei scrise am fost declarat admis, obținând cel mai mare punctaj dintre candidați. Ulterior, în urma controalelor medicale am fost declarat apt medical pentru ocuparea postului. Fiind astfel parcurse toate etapele concursului, a fost emis ordinul de chemare în rândul cadrelor militare în activitate ale MAI, și numirea în funcția pentru care am candidat. Anterior emiterii ordinului, mi-a fost solicitat să-mi dau demisia de la locul de muncă pe care îl aveam, pentru a putea comunica MAI data de la care voi putea ocupa postul. Cu patru zile înainte de începerea efectivă a activității pe postul pentru care candidasem, am fost contactat de către MAI pentru a mi se comunica că la evaluarea inițială a dosarului s-a făcut o eroare de interpretare a unei prevederi legale, și că concursul pentru ocuparea postului a fost invalidat deoarece eu nu îndeplinesc condiția prevăzută la art. 1, alin. 4 din Anexa nr.2 la OMAI 177/2016, având statutul de cadru militar în rezervă. Menționez că documentația pe care am depus-o în dosarul de recrutare conținea actele referitoarea la perioada în care am fost cadru militar în MApN.
Situația actuală este următoare:
- Mi-a fost transmis pe email ordinul prin care s-a revocat ordinul emis inițial pentru chemarea în activitate.
- Eu mă regăsesc în perioada de preaviz la locul de muncă actual, cu incertitudinea acceptării cererii mele de retractare a demisiei.
- Timp și bani pierduți pentru susținerea controalelor medicale și pe achiziția ținutei militare.
Nu pot aprecia stresul prin care am trecut , și prin care voi mai trece datorită acestei situații.