buna ziua,
am achiyitionat un telefon sony ericsson w660i in data de 24 dec. 2008, in februarie 2009, am sesizat vanzatorului defectarea acestuia (procesul verbal de primire a fost redactat cu 10 zile inainte, iar la sesiyarea faptului mi s a raspuns ca asta nu conteza), telefonul mi a fost restituit pe data de 30 martie 2009 (aceasta este singura data trecuta pe garantie fara alte specificatii), in data de 2 aprilie am revenit la vanzator, sesizand aceeasi defectiune, fapt pentru care a fost retrimis la service, l/am primit pe data de 7 mai 2009 (pe certificatul de garantie fiind trecute datele de 2.04 2009 / 16.04.2009), la returnare am sesizat faptul ca telefonul are carcasa din spate crapata, motiv pentru care am refuzar ridicarea acestuia. mi a fost retimis in service. l am primit azi 28 mai 2009, carcasa fiind inlocuita, dar pe certificatul de garantie nu este trecut acest lucru.
tinand cont de faptul ca de 4 luni nu am beneficiat de telefon, si nici certificatul de garantie nu este completat corespunzator, as dori o lamurire in acest sens.