Ne aflãm în faþa unei erori regretabile sau în faþa unei manipulãri grosolane

În prezentarea conceptului de "capitalism de cadou", domnul analist porneşte de la Fondurile Proprietăţii Private (FPP-uri), transformate, ulterior, în Societăţi de Investiţii Financiare (SIF-uri). Acestea, ne spune domnul ex-ministru reformator, ar fi fost nişte "structuri inventate pentru intermedierea transferurilor către populaţie a proprietăţii prevăzute a intra gratuit înposesia acesteia (a populaţiei - nota mea), prin înlocuirea cupoanelor primite cu acţiuni la întreprinderile de stat".

Trecerea capitalului din proprietatea comună în proprietatea privată a cetăţenilor ţării, prin intermediul acestor "structuri inventate", ar fi reprezentat, nici mai mult nici mai puţin, decât apariţia capitalismului de cadou în România postdecembristă, "ceva mai rău decât capitalismul de furat, pentru că cei care au furat măcar s-au străduit cu ceva, dar cei are au devenit capitalişti din cadou de la stat n-au făcut nimic altceva decât să le bage cineva în gură şi în buzunare".
Detalii aici : [ link extern ]

În continuarea articolului amintit, uitând de deosebirea pe care o face între "capitalismul de furat" şi "capitalismul de cadou", deosebire pe care tocmai am prezentat-o, prin citare, domnul ex-ministru pune alături de proprietarii SIF-urilor şi pe miliardarii care şi-au însuşit banii Băncii Agricole şi Bancorex-ului, şi pe cei care şi-au însuşit banii din conturile întreprinderilor de comerţ exterior, şi pe cei care au cumpărat pe nimic fabrici, uzine şi bănci de la stat, şi pe cei care s-au îmbogăţit vânzând instituţiilor statului bunuri şi servicii la preţuri de sute de ori mai mari decât cele ale pieţei, şi pe cei care au făcut schimb de terenuri cu statul, dându-i statului terenuri de 10 euro pe mp şi luând de la stat terenuri de 1000 de euro pe mp, etc.

Toţi aceştia sunt, ca şi proprietarii SIF-urilor, capitalişti de cadou. Ei au devenit capitalişti, adică proprietari de capital, primind cadouri de la stat. Asta afirmă un fost ministru al "reformei".

Ne aflăm în faţa unei erori regretabile sau în faţa unei manipulări grosolane?

Îl las pe cititor să-şi răspundă singur la această întrebare, aducându-i, totuşi, în atenţie, câteva precizări.

Întregul capital - uzine, fabrici, spaţii comerciale, bănci, etc. - acumulat până în 1989 de către cetăţenii României se afla în proprietatea "comună" a întregului popor, a tuturor cetăţenilor ţării, conform Constituţiei României, în vigoare până în decembrie 1991. Cea mai mare parte a acestui capital, peste 95%, fusese acumulată în perioada 1948-1989.

Prin Legea 15/1990, fostele întreprinderi socialiste de stat, în patrimoniul cărora se afla capitalul menţionat mai sus, au fost "reorganizate" ca societăţi comerciale şi regii autonome.

Prin această lege, încălcând prevederile Constituţiei în vigoare, statul român s-a auto-împroprietărit cu 100% din capitalul regiilor şi cu 70% din capitalul societăţilor comerciale, restul de 30% din capitalul societăţilor comerciale urmând să fie distribuit către cele 6 milioane de familii de români.

Până la urmă, în patrimoniul regiilor a ajuns 52% din capital, iar în cel al societăţilor comerciale 48%, deci cetăţenilor le-a rămas 14,4% din totalul capitalului acumulat până în 1989 (30% x 48%).

Prin conceperea şi aplicarea premeditat defectuoasă a sistemului de schimbare a cupoanelor pe acţiuni, în final, în proprietatea cetăţenilor - la SIF-uri - a ajuns circa 3% din capitalul de care cetăţenii au fost deposedaţi prin Legea 15/1990.
Deci, cele 6 milioane de familii de români nu au primit cadou nici un fel de capital. Lor li s-a recunoscut dreptul de proprietate numai asupra a 3% din capitalul acumulat din munca lor şi din veniturile create de ei. Ei au fost deposedaţi de restul de 97% din capitalul lor.
Pentru ca cele 97 de procente să poată fi "făcute cadou", adică să poată intra în proprietatea străinilor şi a guvernanţilor, a fost necesară aplicarea "reformei", adică a sistemului legislativ, administrativ şi financiar de sărăcire a celor 6 milioane de familii de români, de falimentare a întreprinderilor de stat şi de "vânzare" a lor la preţuri de nimic.
Dacă în 1990, tot capitalul acumulat de români ar fi fost trecut din proprietatea lor comună în proprietatea lor privată, statul român nu ar fi avut de unde să dea capitaluri cadou. El nu ar mai fi avut nevoie de inflaţie ca să-şi falimenteze propriile întreprinderi. Fără inflaţie, PIB-ul ar fi crescut continuu, la fel şi salariile şi pensiile, ca şi profiturile pe care le-am fi încasat noi, cele 6 milioane de familii de români.
Aceste profituri n-ar fi fost cadouri, ci recompense legitime pentru capitalul aflat, tot legitim, în proprietatea noastră privată. În ultimii 17 ani, nu am fi trăit în capitalismul sălbatic. Nici în cel de cadou, sau de cumetrie, sau de furat, sau oligarhic. Am fi trăit, bine, în capitalismul democratic, acolo unde, mai devreme sau mai târziu, tot o să ajungem.

În pofida tuturor erorilor şi/sau manipulărilor de care am avut şi vom avea parte în legătură cu drepturile noastre de proprietate asupra resurselor naturale ale ţării şi asupra capitalurilor acumulate din munca noastră.