Confidentialitatea intre consilier si angajator

40 Trebuie amintit că, în Hotărârea AM & S Europe/Comisia, citată anterior, Curtea, ținând cont de criteriile comune și de condițiile similare existente la momentul respectiv în dreptul intern al statelor membre, s‑a pronunțat, la punctul 21 din această hotărâre, în sensul că confidențialitatea comunicărilor dintre avocați și clienți trebuie să facă obiectul unei protecții la nivelul Comunității Europene. Totuși, Curtea a precizat în hotărâre că beneficiul acestei protecții este subordonat îndeplinirii a două condiții cumulative.

41 În această privință, Curtea a subliniat că, pe de o parte, comunicarea cu avocatul trebuie să fie legată de exercitarea „dreptului la apărare al clientului” și, pe de altă parte, trebuie să fie vorba despre o comunicare care provine de la „avocați independenți”, și anume de la „avocați care nu au cu clientul un raport de muncă”.

42 În ceea ce privește această a doua condiție, Curtea a arătat, la punctul 24 din Hotărârea AM & S Europe/Comisia, citată anterior, că cerința referitoare la poziția și la calitatea de avocat independent care trebuie îndeplinită de către consilierul de la care provine corespondența susceptibilă să fie protejată este bazată pe o concepție a rolului avocatului, considerat colaborator al justiției și care trebuie să furnizeze, în deplină independență și în interesul superior al acesteia, asistența legală de care clientul are nevoie. Contraponderea acestei protecții este disciplina profesională, impusă și controlată în interesul general. Curtea a precizat de asemenea, la punctul menționat din această hotărâre, că o astfel de concepție reflectă tradițiile juridice comune ale statelor membre și se regăsește și în ordinea juridică a Uniunii, astfel cum rezultă din dispozițiile articolului 19 din Statutul Curții de Justiție.

43 Curtea a reluat aceste considerații, la punctul 27 din hotărârea menționată, potrivit căruia corespondența care poate beneficia de protecția confidențialității trebuie să aibă loc cu un „avocat independent, și anume care nu are cu clientul un raport de muncă”.

44 Rezultă de aici că cerința de independență implică lipsa oricărui raport de muncă între avocat și clientul său, astfel încât protecția în temeiul principiului confidențialității nu se extinde la corespondența din cadrul unei întreprinderi sau al unui grup cu avocați interni.

45 Astfel, după cum a arătat avocatul general la punctele 60 și 61 din concluzii, conceptul de independență a avocatului nu este definit numai în mod pozitiv, și anume prin referire la obligațiile de etică profesională, ci și în mod negativ, și anume prin absența unui raport de muncă. În pofida înscrierii sale în barou și a obligațiilor de etică profesională asociate calității sale de membru al baroului, un avocat intern nu beneficiază față de angajatorul său de același grad de independență precum avocatul care activează în cadrul unui cabinet extern față de clientul său. În aceste împrejurări, avocatului intern îi este mai dificil decât avocatului extern să remedieze eventuale tensiuni existente între obligațiile profesionale și scopurile clientului său.

46 Cu privire la normele de etică profesională invocate de recurente în vederea demonstrării independenței domnului S., trebuie observat că, deși este adevărat că normele de organizare a profesiei în dreptul olandez, invocate de Akzo și de Akcros, pot consolida poziția avocatului intern în cadrul întreprinderii, nu este mai puțin adevărat că acestea nu sunt în măsură să asigure o independență comparabilă cu cea a unui avocat extern.

47 Astfel, în pofida regimului profesional aplicabil în speță în temeiul dispozițiilor speciale din dreptul olandez, avocatul intern, indiferent de garanțiile de care dispune în exercitarea profesiei sale, nu poate fi asimilat unui avocat extern ca urmare a situației de salariat în care se află, situație care prin însăși natura sa nu permite avocatului intern să se îndepărteze de la strategiile comerciale urmate de angajatorul său și pune astfel în discuție capacitatea sa de a acționa în mod independent în exercitarea profesiei.

48 Trebuie adăugat că, în cadrul contractului său de muncă, avocatului intern i se poate solicita să exercite alte sarcini, și anume, precum în speță, aceea de coordonator pentru dreptul concurenței, care pot avea o incidență asupra politicii comerciale a întreprinderii. Or, astfel de funcții nu pot decât să consolideze legăturile strânse ale avocatului cu angajatorul său.

49 Rezultă de aici că, atât pentru motivul dependenței economice a avocatului intern, cât și ca urmare a raporturilor strânse cu angajatorul său, avocatul intern nu beneficiază în exercitarea profesiei de o independență comparabilă cu cea a unui avocat extern.

Nu vor putea fi ascultate şi înregistrate, cu nici un fel de mijloace tehnice, convorbirile telefonice ale avocatului şi nici nu va putea fi interceptată şi înregistrată corespondenţa sa cu caracter profesional, decât în condiţiile şi cu procedura prevăzute de lege. (art. 33(2) din legea 51)

Orice comunicare sau corespondenţă profesională între avocaţi, între avocat şi client, între avocat şi organele profesiei, indiferent de forma în care a fost făcută este confidenţială (art. 10(1) din statut)