Mãsuri pentru accelerarea soluþionãrii proceselor

Măsuri pentru accelerarea soluţionării proceselor
Sursa media.ro
După o îndelungată dezbatere, accelerarea soluţionării proceselor a fost legiferată prin Legea nr.202 din 25 octombrie. Legea, publicată în Monitorul oficial nr.714 din 26 octombrie, intră în vigoare la la 30 de zile de la data publicării în Monitorul Oficial al României, adică la 25 noiembrie, cu excepţia prevederilor privind divorţul pe cale administrativă şi pe cale notarială, care intră în vigoare în termen de 60 de zile de la data publicării.
Prezentăm, succint, câteva din elementele de noutate, de interes general, referitor la modificările aduse la Codul de procedură civilă, urmând ca modificările şi completările care privesc alte reglementări să fie detaliate într-un material ulterior.
● Strămutarea pricinii nu poate fi cerută din nou, pentru acelaşi motiv, în afară de cazul în care noua cerere se întemeiază pe împrejurări necunoscute la data soluţionării cererii anterioare sau ivite după soluţionarea acesteia.
Cererea de strămutare a cauzei introdusă cu nerespectarea acestor condiţii este inadmisibilă.
● Oricine pretinde un drept împotriva unei alte persoane trebuie să facă o cerere înaintea instanţei competente.
Sesizarea instanţei se poate face numai după îndeplinirea unei proceduri prealabile, dacă legea prevede în mod expres aceasta. Dovada îndeplinirii procedurii prealabile se va anexa la cererea de chemare în judecată.
Neîndeplinirea procedurii prealabile nu poate fi invocată decât de către pârât prin întâmpinare, sub sancţiunea decăderii.
La sesizarea instanţei cu dezbaterea procedurii succesorale,reclamantul va depune o încheiere emisă de notarul public cu privire la verificarea evidenţelor succesorale prevăzute de Codul civil şi de lege. În acest caz neîndeplinirea procedurii prealabile poate fi invocată nu numai de către pârât, ci şi de către instanţă, din oficiu.
● În litigiile care, potrivit legii, pot face obiectul procedurii de mediere, judecătorul poate invita părţile să participe la o şedinţă de informare cu privire la avantajele folosirii acestei proceduri. Când consideră necesar, ţinând seama de circumstanţele cauzei, judecătorul va recomanda părţilor să recurgă la mediere, în vederea soluţionării litigiului pe cale amiabilă, în orice fază a judecăţii. Medierea nu este obligatorie pentru părţi.
Dacă părţile se împacă, judecătorul va constata învoiala lor în cuprinsul hotărârii pe care o va da.
● Pentru judecarea procesului, instanţa, ţinând seama de împrejurări, fixează termene scurte, chiar de la o zi la alta. Când consideră necesar, instanţa va putea fixa şi termene mai îndelungate.
● Când pentru lămurirea unor împrejurări de fapt instanţa consideră necesar să cunoască părerea unor specialişti, va numi, la cererea părţilor ori din oficiu, unul sau trei experţi, stabilind prin încheiere punctele asupra cărora ei urmează să se pronunţe, după care va putea convoca o audiere în camera de consiliu, în cadrul căreia va solicita expertului să se pronunţe cu privire la costul estimativ al lucrării ce urmează a fi efectuată, cât şi cu privire la durata de timp necesară efectuării expertizei. Poziţia părţilor, respectiv a părţii care a solicitat proba va fi consemnată în încheiere. În funcţie de poziţia expertului, a părţilor, respectiv a părţii care a solicitat proba, instanţa va fixa termenul de depunere a raportului de expertiză şi condiţiile de plată a cheltuielilor necesare efectuării expertizei.
● Din Titlul IV al C.pr.civ. referitor la căile ordinare de atac, reţinem – în ce priveşte apelul – prevederea nouă potrivit căreia nu sunt supuse apelului hotărârile judecătoreşti date în primă instanţă în cererile introduse pe cale principală privind pensii de întreţinere, în litigiile al căror obiect are o valoare de până la 100.000 lei inclusiv, atât în materie civilă, cât şi în materie comercială, asupra acţiunilor posesorii, acţiunilor în evacuare în materie comercială, a celor referitoare la înregistrările în registrele de stare civilă şi luarea măsurilor asigurătorii, asupra cererilor pentru repararea prejudiciilor cauzate prin erori judiciare săvârşite în procesele penale şi în alte cazuri prevăzute de lege.
● Referitor la executarea silită, notăm prevederile modificate potrivit cărora, dacă prin lege nu se dispune altfel, hotărârile judecătoreşti şi celelalte titluri executorii se execută de executorul judecătoresc din circumscripţia curţii de apel în care urmează să se efectueze executarea ori, în cazul urmăririi bunurilor, de către executorul judecătoresc din circumscripţia curţii de apel în care se află acestea. Dacă bunurile urmăribile, mobile sau imobile, se află în circumscripţiile mai multor curţi de apel, este competent oricare dintre executorii judecătoreşti care funcţionează pe lângă una dintre acestea.
Cererea de executare silită, însoţită de titlul executoriu, se depune la executorul judecătoresc, dacă legea nu prevede altfel. Acesta, în termen de cel mult 5 zile de la înregistrarea cererii, va solicita instanţei de executare încuviinţarea executării silite, înaintându-i în copie cererea de executare şi titlul respectiv.
Instanţa de executare încuviinţează executarea silită a obligaţiei stabilite prin titlul executoriu, printr-o singură încheiere dată în camera de consiliu, fără citarea părţilor, în termen de cel mult 7 zile de la înregistrarea cererii de încuviinţare a executării silite.
În temeiul încheierii prin care se admite cererea de încuviinţare a executării silite, executorul judecătoresc poate proceda la executarea silită a obligaţiei stabilite prin titlul executoriu în oricare dintre formele prevăzute de lege, dispoziţiile art. 3711 alin. 3 aplicându-se în mod corespunzător. Încuviinţarea executării silite este de drept valabilă şi pentru titlurile executorii care se vor emite de executorul judecătoresc în cadrul procedurii de executare silită încuviinţate.
În tot cursul executării, executorul judecătoresc este obligat să aibă rol activ, stăruind, prin toate mijloacele admise de lege, pentru realizarea integrală şi cu celeritate a obligaţiei prevăzute în titlul executoriu, cu respectarea dispoziţiilor legii, a drepturilor părţilor şi ale altor persoane interesate.
Dacă socoteşte că este în interesul executării, executorul judecătoresc îl va putea invita pe debitor pentru a-i cere, în scris, în condiţiile legii, lămuriri în legătură cu veniturile şi bunurile sale, inclusiv cele aflate în proprietate comună pe cote-părţi sau în devălmăşie, asupra cărora se poate efectua executarea, cu arătarea locului unde se află acestea, precum şi pentru a-l determina să execute de bunăvoie obligaţia sa, arătându-i consecinţele la care s-ar expune în cazul continuării executării silite. În toate cazurile, debitorul va fi informat cu privire la cuantumul estimativ al cheltuielilor de executare.
Refuzul nejustificat al debitorului de a se prezenta ori de a da lămuririle necesare, precum şi darea de informaţii incomplete ori eronate atrag răspunderea acestuia pentru toate prejudiciile cauzate, precum şi aplicarea sancţiunii prevăzute de art. 1082 alin. 2, dacă fapta nu întruneşte elementele constitutive ale unei fapte prevăzute de legea penală.
Nici o evacuare din imobilele cu destinaţie de locuinţă nu poate fi făcută de la data de 1 decembrie şi până la data de 1 martie a anului următor, decât dacă creditorul face dovada că, în sensul dispoziţiilor legislaţiei locative, el şi familia sa nu au la dispoziţie o locuinţă corespunzătoare ori că debitorul şi familia sa au o altă locuinţă corespunzătoare în care s-ar putea muta de îndată. Aceste dispoziţii nu se aplică în cazul evacuării persoanelor care ocupă abuziv, pe căi de fapt, fără niciun titlu, o locuinţă, şi nici celor care au fost evacuaţi pentru că pun în pericol relaţiile de convieţuire sau tulbură în mod grav liniştea publică.
● În procesele şi cererile în materie comercială evaluabile în bani, înainte de introducerea cererii de chemare în judecată,reclamantul va încerca soluţionarea litigiului fie prin mediere, fie prin conciliere directă.
Termenul de prescripţie a dreptului la acţiune pentru dreptul litigios supus medierii se suspendă pe durata acestei proceduri, dar nu mai mult de 3 luni de la începerea ei.
În scopul soluţionării litigiului prin conciliere directă, reclamantul va convoca partea adversă, comunicându-i în scris pretenţiile sale şi temeiul lor legal, precum şi toate actele doveditoare pe care se sprijină acestea.
În cazul în care judecătorul recomandă medierea, iar părţile o acceptă, acestea se vor prezenta la mediator, în vederea informării lor cu privire la avantajele medierii. Mediatorul nu poate solicita plata onorariului pentru informarea părţilor. După informare, părţile decid dacă acceptă sau nu soluţionarea litigiului prin mediere.
Până la termenul fixat de instanţă, care nu poate fi mai scurt de 15 zile, părţile depun procesul-verbal întocmit de mediator cu privire la rezultatul şedinţei de informare.
Înţelegerea părţilor se constată prin hotărâre irevocabilă şi executorie.