Cred ca fiecare dintre noi s-a gandit la acel moment in care, fizic, nu vom mai exista. Mie, viata aceasta virtuala (am mai spus-o) mi se pare un exercitiu. Nu stiu de ce, dar mi se pare ca seamana foarte mult cu "viata spirituala" (cea de "apoi"), in care vom coexista cu totii, doar ca in alte dimensiuni, alti parametrii. S-a dovedit (matematic) ca exista viata nu numai in trei, ci si in patru, cinci, sase dimensiuni.
Nu vreau sa abordam subiectul "strict stiintific", desi sunt cativa utilizatori care ar putea sa o faca si chiar m-ar interesa parerea lor. Asadar, o sa raman la intrebarea initiala. Nici macar nu trebuie sa aduceti argumente stiintifice. Poate vi s-a intamplat ceva deosebit, ceva incredibil (nu de gen "hai sa captam atentia" ...al unor posturi media), doar daca, si numai daca vi s-a intamplat ceva credibil sau incredibil, va rog sa scrieti.
Sunt permise (in masura in care politica avocatnet agreeaza) si copy paste. Doar ca am rugamintea sa nu fie numai copy-paste.
Sa vin in intampinare:
Mi s-a intamplat sa visez cu ceva vreme inainte, ca locuiesc intr-o casa cu ferestre asemanatoare casutei bunicii mele din Resita. Tot ceea ce-mi aminteam, cand ma trezeam din vis, erau acele ferestre, ca niste vitralii. Nu fusesem de multa vreme la Resita (casa bunicii, repet). Nici nu mai imi aminteam cum arata interiorul. Visul era confuz...pareau uneori vitralii, alteori erau niste simple geamuri (cu garnitura de geam de tramvai).
Am ajuns intr-o zi la Resita ( dupa vreo doua luni de vis "insistent").
Am poposit in casa bunicii (bunica nu mai este in viata- e pe Dealul Crucii).
Culmea! In tren, cat timp atipeam, vedeam acele geamuri "de tramvai". Parca imi spuneau ca ele ma chemau! Cand am ajuns in casa bunicii, am vazut o multime de ferestre (unchiul si matusa mea au despartit spatiile prin ziduri ridicate la un metru de la sol si cu ferestre in cealalta jumatate). Parca am avut un deja-vu.
Poate vi se pare hilar sau neinsemnat ceea ce am scris. Asa este. Sentimentul nu il pot transmite. Stiu sigur ca nu am mai vazut acele ferestre decat atunci, in vis, si in Resita.
Daca v-as spune ca am visat o papusa mireasa...si s-a intamplat sa fie ...nu o sa ma credeti, iar daca o sa ma credeti, nu pot sa dau amanunte.
Era sa uit. A decedat primul meu prieten. Nu m-am gandit decat vreo doua, trei zile la el....Intr-o noapte, sa fie vreo doua saptamani dupa deces, am visat, dar era atat de real, atat de real, ca ma intreba ...nici nu stiu ce, si si-a pus palma desfacuta pe pieptul meu, in dreptul inimii. M-am trezit fericita. Ma gandeam ca m-a vizitat in cele 6 saptamani, cat mai sta cu sufletul pe pamant.
Lasand gluma la o parte ....simpatiile si antipatiile...artificiale de altfel (care nu au o justificare concreta...sau, si daca ar avea o justificare concreta prin ceea ce transmitem virtual), cred, si sunt convinsa ca in viata reala, palpabila, daca ne-am intalni, ne-am saluta cordial (fara prefacatorie) si am incerca sa ne intelegem si sa ne cunoastem mai bine. Asa imi inchipui eu. Nu stiu daca si dumneavoastra. Eu asa sunt. Un om (poate prea) popular. Imi place sa socializez. Imi place sa fiu tachinata. Imi place sa fiu urata. Imi place sa fiu iubita. Am o lista de prieteni care m-au dorit. Am o lista de prieteni pe care i-am dorit. Cu siguranta unitatea de masura a prietenilor nu este "lista". Dar asta este o alta discutie... Nu-mi amintesc de dumneavoastra, decat in masura in care, atunci cand am deschis topicul "secvente" ati intrebat " si ce e cu asta ?! ". Nu o iau in nume de rau. Ideea este ca trebuie sa ne tachinam ca sa ne cunoastem mai bine.Am dat "recomanda" :) Acum, imi puteti spune ceva, orice, orice ceva care vi s-a parut mai putin lumesc?!
Ceea ce voi scrie aici, nu face parte dintr-un vis. A fost un fapt real, caruia nu i s-a gasit explicatie la acel moment. Nici acum nu stiu daca isi poate explica cineva ceea ce s-a intamplat.
Este o intamplare petrecuta in anul 1971, despre fratele mamei mele. 33 de ani, casatorit. Lucra la 20 de kilometri de localitatea de domiciliu, in Buzau, la fabrica de sarma. Zilnic facea naveta cu inca trei colegi, cu masina unuia dintre acestia, o Dacia 1100. In acea zi fatidica au mers la servici, in jurul pranzului la poarta acelei fabrici a venit o femeie foarte frumoasa, imbracata in negru care il cauta pe unchiul meu. Nu se permitea atunci sa parasesti echipa in timpul programului, insa pentru faptul ca aceasta insista, unchiul meu a fost lasat sa iasa la poarta pentru a vorbi cu aceasta. Din cele relatate mai tarziu de portarul fabricii, unchiul meu nu o cunostea. Aceasta a facut o afirmatie nu numai fata de unchiul meu, ci si fata de portarul respectiv si de un alt coleg al acestuia: "Tu astazi vei merge cu mine!" . Apoi femeia s-a intors si a plecat. Pe moment unchiul meu a ramas uimit, apoi a devenit tinta glumelor rautacioase facute de colegii lui. La ora la care s-a terminat programul de lucru au plecat impreuna spre casa, acelasi drum pe care il parcurgeau de vreo 4 ani.O masina de marfa , al carei sofer atipise la volan, a intrat pe contrases in momentul in care masina in care se afla unchiul meu trecea pe acolo. Masina a fost spulberata de pe sosea, iar singurul care a decedat a fost unchiul meu.
Nu am o explicatie pentru aceasta intamplare, sau am ...dar mi se pare ireal ceea ce imi trece mie prin minte.
Un subiect intr-adevar sensibil dar incitant.
Nu este un deja vu ce voi relata, este o experienta "altfel".
In prima treapta de liceu aveam profilul "mecanic" - printre alte materii destul de "neinteles" pentru mine si greu de digerat era si "rezistenta materialelor"; profesorul (Dumnezeu sa-l odihneasca) o mare capacitate pe profil dar cu mai putin spirit pedagogic si foarte drastic gaseste si o metoda sa nu chiulim: ne preda tot semestrul pana la ultimele doua cursuri (4 ore) care erau alocate pentru o lucrare scrisa si o examinare orala. In ciuda eforturilor mele de a invata nu-mi intra deloc in cap materia. Am parcurs-o cu constiinciozitate, am incercat metode de memorare, nimic! Aveam un blocaj pe informatia aia care era abstracta pentru mine. Ce ma gandesc: iau o singura lectie si o citesc pana o spun ca pe poezie. lectia cu pricina "cuprul" - imi fac in minte si un dialog in care ii explic profesorului, in caz ca ma pune sa-i spun altceva decat stiu eu si-i spun ca din respect pentru el si materia lui am invatat (tocit!) Cuprul si atat. Vine ora cu pricina, sunt ridicata si mi se cere: Cuprul! Am avut un moment de naucire, am inceptu cu voce ezitanta si am sfarsit foarte sigura...
Poate ca nu sunt decat proiectari ale viitorului in prezenta noastra constienta, poate nu sunt decat premonitii. Viata nu este intamplatoare, chiar daca cursul ei poate fi aleatoriu, ea se inscrie totusi in niste parametrii, chiar daca e influentata totusi de conditii diverse.
Si mai cred ca, tot mai des, avem marturii ca exista si alte forme de manifestare a vietii, ca atunci cand murim nu murim de tot, spiritul nostru calatoreste intr-o alta forma, pe care inca nu o stim, dar care, cu siguranta, poate fi accesata cu usurinta.
O intamplare traita de mine:
M-am temut tot timpul ca-mi voi pierde parintii, deoarece ma facusera destul de tarziu, pe la 35 si 40 de ani. De multe ori amintindu-mi de ei plangeam si ma rugam insistent sa ii tina Dumnezeu in viata. Niciodata nu suntem totusi pregatiti pentru astfel de pierderi. Batranetea asociata cu boala poate fi grea, naucitoare, degradanta. Si totusi aceste lucruri au facut ca eu sa accept ca toate au un inceput si un sfarsit nu neaparat lin si frumos. Dupa moartea lor nu am mai putut sa plang atat de des. Stiu ca ei sunt, undeva, nu prea departe si nu ar fi incantati sa ma stie plangand dupa ei. Atunci cand s-a intamplat sa-i pierd, in 5 luni i-am pierdut pe amandoi.
Dar, cu o saptamana inainte sa moarta, tatal meu, la un magazin alimentar, un batran, carunt, oarecum aducand cu tatal meu cauta bani sa cumpere un ulei si o faina dar nu avea decat 2 lei. Unul dintre vanzatori l-a scos afara, spanandu-i sa revina cand are bani. In fapt batranul nu prea parea sa inteleaga ceva, dar luase de pe raft o faina si un ulei. Instinctiv am simtit ca era o premonitie, vocea nu ma mai asculta, lacrimile nu vroiau sa se opreasca si mi-era rusine, ma dovedeam atat de "slaba", sensibila in fata fetitei mele, care ma intreba: "mama, ce e cu tine?". Am spus casierei ca platesc eu cumparaturile batranului si am plecat. Nu a fost o intamplare !!!
Peste o saptamana, in zi de sarbatoare, un vant ciudat, iscat din senin ma face sa imi pun la gat o esarfa neagra (batic), lucru pe care nu obisnuiesc sa-l fac defel si ma face sa ma gandesc ca cineva al casei ar putea avea nevoie de o haina sa-l protejeze de frig...murise tata.
Murise in ziua de Sf. Mihail si Gavril, iar o vecina a spus ca a vazut in acele zile pe cineva care semana cu unchiul nostru Mihai decedat, venit in vizita la ei. Am fost convinsa ca a fost o intamplare, cineva ii vizitase si inca nu am aflat cine. Printre crestini, exista credinta ca cineva decedat, dintre apropiati, vine si te petrece in "lumea cealalta" in clipa fatidica, dar sa fie vazut si de o alta persoana?
Poate ca toate au o legatura ori sunt doar simple coincidente...
avocatnet.ro explicăm legislația
Herra_, utilizator
Dori_, utilizator
Anna2010 
m_dima