În ziua în care m-am iubit cu adevãrat

Toate ipostazele imi plac, le gasesc adevarate, cu precadere, insa, una:

În ziua în care m-am iubit cu adevărat,
am încetat să-mi mai fie teamă de timpul liber și am renunțat să mai fac planuri mari, am abandonat mega-proiectele de viitor.
Astăzi fac ceea ce este corect, ceea ce îmi place, când îmi place și în ritmul meu.
Astăzi, știu că aceasta se numește … Simplitate

.

Exact asa este !!!! Aproape ca-mi dau lacrimile de emotia produsa in suflet !

Superba postarea @Elu! :vishenka:


Sfat - Vica Demici

trebuie să nu vrei nimic

dacă vrei să ai totul

trebuie să nu ții strâns

dacă vrei să afli ce-ți aparține

încearcă să asculți

atent și până la capăt

încearcă să vorbești puțin

și doar cu cei care merită

lasă totul să plece

departe

ce e al tău va veni la tine

lasă totul să plece

dacă vrei să ai totul…


[ link extern ]

Modestia - Corneliu Traian Atanasiu

"Mi-a fost ruşine de această modestie mincinoasă" - ne mărturiseşte cu sinceritatea-i fără menajamente Nietzsche. Care să fie însă acea modestie atît de ruşinoasă? Desigur aceea ruinată de ofensiva populismului, aceea care şi-a pierdut orice nobleţe şi îşi ascunde decrepită tîlcul sub o zdreanţă de seminificaţie - lipsa de îngîmfare. Tristeţea mare este că Dicţionarul explicativ al limbii române surprinde doar fireasca decădere morală a vremii cînd se limitează doar la această hanţă flendurită ca unic sens al modestiei.

Modestia pare să fi ajuns doar refugiul ipocrit al mediocrităţii veleitare, atunci cînd nu e revendicare obraznică a egalitarismului revanşard. Un anume complex de inferioritate, transformat revoluţionar in complex de superioritate, obligă vulgul să cheme la ordinea modestiei pe cei superiori, pentru ca astfel prostia să-şi încununeze obscuritatea mediocrităţii cu laurii de elevaţie etică ai modestiei. Rigoarea supremă a acestei chemări este nivelarea egalitaristă, complacerea în mocirla generală, modestia fiind doar umilinţa liber consimţită a celor superiori pentru a nu jigni cumva suficienţa ambiţioasa a celor inferiori – doar astfel dispuşi să le accepte cu modestie ofranda.

ªi totuşi modestia nu înseamnă doar cedarea bleagă în faţa pretenţiilor mediocrităţii, lipsa fermităţii existenţiale, abandonarea valorilor şi a simţului ierarhiei. Dacă nu e sărăcită, fiind considerată pripit doar o complezentă virtute de contact, ea are şansa de a-şi reaminti că este efort consecvent de temperare a isteriei afirmării necondiţionate, acţiune răbdătoare şi decentă de a-ţi căuta măsura - simplificare şi esenţializare, lămurire şi stilizare. Lupta ei se dă cu acel model absurd al personalităţii rapace, care îşi adjudecă cu lipsa de discernămînt a lăcomiei complicaţia pentru a putea deriva din această strinsură avară puzderie de merite, pretenţii nemăsurate, ifose absurde. Modestia vizează astfel restrîngerea personalităţii lăbărţate, excesiv umflate social pînă la a-şi afla măsura în simplitatea firească şi nepretenţioasă pe care o prescrie omului, laolaltă cu toate lucrurile, dictonul latin: est modus in rebus.

Modestia este resimţită în cele din urmă ca o sobrietate şi decenţă a simţirii care ne face să nu exageram importanţa ideilor, sentimentelor şi faptelor noastre in speranţa ipocrită de a pretinde drepturi şi privilegii sporite in faţa celorlalţi. Ea ar trebui opusă atunci nu atît îngîmfării, cît unor metehne izvorîte mai degrabă din scursurile ideologice ale vremii: veleitarismului, cusurgeriei, snobismului. ªi abia aşa am putea pricepe că modestia este, înainte de a fi un mod de a te manifesta în faţa unuia sau altuia, o atitudine fundamentală a fiecăruia în faţa vieţii şi a destinului său. Forţînd puţin limba, am putea spune că fiecare este ţinut să modestească la propria-şi soartă.

Sursa: www.agonia.ro

Superbe si cele postate de tine Monique !!!

DESPRE MATURITATE ªI RESPECT


Cunosc ideea preconcepută a unora care consideră că motivul principal pentru care se merită respectul este vîrsta. Adica dacă «x» are un anumit număr de ani, de obocei o vîrstă onorabilă, are deja asigurată stima celor mai tineri. Din pacate rationamentul este greşit şi în cele ce urmează îmi voi motiva afirmaţia.

În primul rînd sunt absolut de acord cu ideea care presupune că respectul e meritul celor care demonstrează maturitate. Dar e important să amintesc de existenţa mai multor tipuri de maturitate:

MATURITATEA CRONOLOGICÃ. (Cronos = «timp») Această maturitate ţine de vîrstă, de anii pe care fiecare din noi îi adunăm odată cu trecerea timpului. Din păcate foarte multi recunosc mai mult această maturitate cînd vine vorba de respect. Dacă e s-o luam aşa insa, şi animalele adună ani şi cu toate astea nimeni nu pretinde că acestea au nevoie de un respect identic cu cel al oamenilor.

MATURITATEA BIOLOGICÃ. Această maturitate depinde în mare masură de cît de bine e îngrijit aspectul fizyic al unui individ. Astfel la 50 de ani un om poate arăta ca la 40 în cazul în care n-a abuzat în viaţă de alcool, nu a fumat, nu s-a drogat şi a făcut sport, iar altul la 50 de ani poate arăta ca la 60 dacă a dus o viaţă vicioasă. Maturitatea biologică e prima din lista mea care merită respect, fiindcă un om cu organismul sănătos poate fi luat drept model de tanăra generaţie, iar un organism ce poartă amprenta viciilor provoacă dezgust.

MATURIATATEA INTELECTUALÃ. Iată un gen de maturiatate care impune un respect deosebit! Această maturitate depinde exclusiv de inteligenţa de care dă dovadă fiecare atunci cînd vorbeşte şi se comportă. Cel mai interesant lucru e că maturitatea intelectuală nu depinde de vîrsta! Poţi să demonstrezi inteligenţă şi la 14 ani – meritînd astfel tot respectul –, poţi să atingi această treaptă mai tîrziu: la 20-30 de ani, sau poţi la fel de bine să nu te maturizezi niciodată şi nici măcar să nu conştientizezi gravitatea problemei.

MATURITATEA MORALÃ. În sfîrşit vorbesc de tipul de maturitate care merită poate cel mai mult respect. Această maturitate presupune în primul rînd bun simţ şi depinde în mare masură de comportamentul nostru, de felul în care ne integrăm în societate şi de cîtă inimă punem de fiecare dată cînd cineva ne cere ajutorul. A fi un om moral înseamnă a nu face rău nimanui niciodată. Ca şi maturitatea intelectuală, cu care de altfel se află în stransă legatură, această maturitate nu depinde prea tare de vîrstă; unii devin buni la suflet încă de mici iar alţii, din pacate, foarte tîrziu sau niciodată.

MATURITATEA ARTISTICÃ. Această maturitate are în vedere gustul artistic pe care îl au unii şi depinde într-o măsură oarecare de talentul transmis eriditar. Maturitatea artistică adevărată mai presupune şi multă inteligenţă pe de o parte şi ani buni de muncă pe de alta. Abia după aceea putem vorbi şi aici de un respect binemeritat!

Mai există şi MATURIATATEA EROTICÃ. care, în funcţie de punctul de vedere al abordării, depinde sau nu de tipurile de maturitate enumerate mai sus, de diferenţele de genuri precum şi de alte aspecte socio-psihologice, însa mi-ar trebui prea mult spaţiu pentru a aborda o astfel de temă şi nu este cazul acum cînd subiectul analizei mele îl constituie raportul dintre maturiatate şi respect.

Cam aşa stau lucrurile în viziunea mea. Sper că am fost destul de convingator că respectul celor din jur – pe care ni-l dorim cu toţii – nu e gratis. Respectul trebuie meritat şi nu pretins ca pe ceva «din oficiu» drept răsplată obligatorie pentru nişte ani acumulaţi.


Ruslan Vascan

[ link extern ] /

:vishenka: