O femeie a trait impreuna timp de 12 ani cu un cetatean din Marea Britanie.Convetuirea a fost in Romania.Cetateanul englez era pensionar.A decedat in acest an.Intrebarea este: daca are dreptuiri de mostenire si daca are ce documente trebuie sa aiba si unde sa le depuna.Multumesc.
In functie de legislatia Marii Britanii si a regiunii din care provine defunctul poate primi sau nu anumite beneficii.
Cu testamentul poate merge la un notar din UK (regiunea unde se afla imobilele) si poate dezbate mostenirea. In cazul in care defunctul nu a numit un executor testamentar, acesta va fi numit de instanta.
În cazul în care decedatul a avut reşedinţa în afara Regatului Unit, proprietatea decedatului aflată în afara Regatului Unit nu face obiectul impozitului britanic pe moştenire – indiferent unde trăieşte beneficiarul.
Conform Legii privind impozitul pe moştenire din 1984, în ceea ce priveşte întreaga avere a celui decedat, suma de 325 00 £ este scutită de impozite (începând cu 6 aprilie 2009) – indiferent dacă averea revine uneia sau mai multor persoane şi de relaţia dintre decedat şi beneficiari.
Transferurile în favoarea soţului/soţiei sau partenerului civil al decedatului (sau cedentului) sunt scutite de impozit în totalitate. Cu toate acestea, în cazul în care, imediat înainte de efectuarea transferului, cedentul este domicilat în Regatul Unit, dar soţul/soţia sau partenerul civil al cedentului nu este, numai suma de 55.000 £ va fi scutită de impozit.
Suma care depăşeşte pragurile menţionate mai sus este impozitată la o rată de 40% (începând cu 6 aprilie 2009).
Testament
Rebbeca
Buna ziua.As avea si eu urmatoarea situatie.Am locuit in concubinaj cu prietenul meu timp de 5 ani.Din pacate,acesta a decedat intr-un accident ... (vezi toată discuția)
Legea concubinajului
ni_co68
am o prietena care a stat in concubinaj cinci ani si jumatate cu un barbat care de curand s-a imbolnavit si a decedat.
intrebarea mea este daca ea are vreun ... (vezi toată discuția)