Reprezentarea societãþilor comerciale

...pai in primul caz mandatul e legal...prevazut in lege...in al doilea caz e unul conventional deci se supune normelor de drept comun...si anume formei autentice daca e folosit in fata notarului public...

ovi_dragomir a scris:

...pai in primul caz mandatul e legal...prevazut in lege...in al doilea caz e unul conventional deci se supune normelor de drept comun...si anume formei autentice daca e folosit in fata notarului public...

De ce convenţional? Nu emană de la acelaşi organ suprem al societăţii, adunarea generală?

E o întrebare, nu o afirmaţie.

Nu e deloc acelasi lucru. Reprezentarea legala e cea care decurge din lege, iar legea 31 prevede ca societatea e reprezentata de administratori. Imputernicirea oricarei alte persoane e mandat conventional, care poate fi dat de administrator sau AGA, in functie de distinctia impusa de lege (valoarea activului care va fi vandut/cumparat).

Prin urmare mi se pare logic ca administratorul sa nu aiba nevoie de niciun act, pentru ca fata de terti el este societatea. Cum se formeaza vointa sociala e alta problema, dar fata de terti vointa sociala e exprimata numai de administrator. Cand in fata tertului apare alta persoana (indiferent ca e angajat al societatii sau nu), trebuie dovedit ca intr-adevar actioneaza in numele si pe seama societatii, altfel actul juridic e nul pentru lipsa capacitatii de reprezentare.

themis a scris:

Articolul 70^1, introdus în Legea nr.31/1990 prin modificarea operată de OUG 52/2008, prevede:

Actele de dispoziţei asupra bunurilor unei societăţi comerciale pot fi încheiate în temeiul puterilor conferite reprezentanţilor legali ai societăţii, după caz, prin ....

Muult mai limpede ar fi fost daca textul era redactat asa:

Actele de dispozitie ... pot fi incheiate de reprezentantii legali ai societatii in temeiul puterilor conferite lor dupa caz prin ...

Mie una mi se pare ca asta au vrut sa spuna: de catre CINE pot fi incheiate si mai ales IN CE TEMEI - astfel incat sa fie justificata o derogare de la regula simetriei formelor. (act autentic/procura autentica)

Numai in acesta cheie de citire mi se pare ca are logica si sens acesta derogare. Adica, mai neaos, daca am stabilit odata cine sunt reprezentantii legali ai societatii si le-am stabilit puterile, si daca ei pot face toate operatiunile cerute pt. aducerea la indeplinire a obiectului societatii, afara de restrictiile aratate in AC, atunci de ce trebuie sa le mai mazgalesc de fiecare data cate o imputernicire autentica pentru a reaminti lumii ca ei totusi pot sa faca ceea ce am decis deja, de mult, ca pot sa faca? ... cam asta e ideea

Si in mod clar, reprezentantii legali avuti in vedere de text sunt administratorii societatii.
Nu este reprezentant LEGAL orice persoana desemnata (imputernicita sa inchieie un anumit act) prin actul juridic de tip CONTRACTUAL pe care il reprezinta decizia adunarii generale.

Stiu, o sa zici: bine, bine, dar si administratorul poate fi desemnat la fel (nu numai prin Ac dar si prin hot AGA) Da, dar odata ce a fost desemnat ca admin, continutul mandatul dat lui nu mai e exclusiv contractual, reglementarea acestui continut fiind completata de dispozitiile LEGALE. (asta ii face pe unii sa-l numeasca "reprezentant legal" - desi poti gasi si o intreaga bibliografie care critica teoria organicista) pe cand simpa imputernicire data unui oarecare Gheorghe pentru o oarece operatie ramane doar de natura conventionala.

De acord cu domniile voastre. Speţa cea mai clară este aceea a administratorului unei SC pe acţiuni, administrator care are, potrivit legii, dreptul de a înstrăina bunuri din patrimoniul societăţii, fără acordul AGA, dacă aceste bunuri nu trec, valoric, peste jumătatea valorii activelor societăţii (art.153 indice 22 LSC). Pentru încheierea actului nu are nevoie de procură autentică. Art.70^1 îşi găseşte aplicare aici, deşi, după părerea mea, textul său este superfluu, atîta vreme cît şi dreptul de dispoziţie, şi cel de reprezentare, îşi au izvorul în lege.

Însă, dacă bunul depăşeşte această valoare, actul de dispoziţie trebuie aprobat de AGA. Ceea ce înseamnă că, pe lîngă puterea legală de reprezentare trebuie să intervină un al doilea mandat – acela cu privire la bunul respectiv. Mandat care, pentru a fi opozabil terţilor, pentru a putea dovedi în faţa acestora existenţa şi întinderea mandatului, este nevoie, conform art.131(4) LSC, ca hotărîrea AGA să fie depusă la ORC spre a fi menţionată în registru şi publicată în M.O., textul legii nefăcînd nicio derogare de la obligativitatea menţionării unei astfel de hotărîri în registru.

Admitem că nici în această situaţie nu este nevoie de o procură autentică, art.70^1 fiind aplicabil.

Care va fi situaţia dacă AGA, dispunînd încheierea actului de înstrăinare/grevare, dispune şi asupra persoanei care va reprezenta societatea pentru încheierea actului.
Fiind vorba tot despre o hotarîre a AGA, ea trebuie depusă la ORC, conform celor arătate mai sus.
Mă întreb, mandatul astfel acordat (acela de a înstrăina/greva bunul şi de a reprezenta societatea) nu poate fi asimilat cu un drept de reprezentare legală cu puteri strict limitate – respectiv restrînse la actul/actele asupra cărora s-a pronunţat AGA? Este acest mandat mai prejos decît mandatul dat administratorului cu drept de reprezentare, atîta vreme cît ambele mandate trec prin girul judecătorului delagat, fiind menţionate în registru şi publicate în MO? Mai este nevoie, în acest caz, de o procură specială în formă autentică? Nu reprezintă această hotărîre AGA voinţa socială a acţionarilor? O astfel de procură nu ar excede spiritului art.70^1, care are menirea de a fluentiza activitatea societăţii, înlăturînd nişte bariere artificiale, cum ar fi aceea impusă de principiul simetriei actelor juridice, aplicabil actelor civile dar atît de păgubitor în cazul actelor încheiate în interesul comerţului?

Îmi mai pun o întrebare. Diferă forţa cu care hotărîrea AGA se impune în faţa notarului public în funcţie de conţinutul dispoziţiilor ei? Adică, hotărîrea privind înstrăinarea/grevarea bunului este valabilă în cuprinsul acestui înscris (sub semnătură privată, în final), iar cea cu privire la desemnarea reprezentantului nu? Mai ales că, repet, judecătorul delegat a dispus, prin încheiere, asupra actului în întregul său, atunci cînd a admis înscrierea menţiunilor în registru.

ªtiu că se poate invoca faptul că, în temeiul hotărîrii AGA, administratorul cu drept de reprezentare poate transmite acest drept (art.71(1) LSC), strict pentru actul în cauză, printr-o procură dată în formă autentică. Numai că, în această situaţie, nu discutăm despre facultatea conferită administratorului de a transmite dreptul său, ci despre un act de voinţă al societăţii, care instiuie ea însăşi un drept de reprezentare în persoane celui pe care ea l-a desemnat.


Zic şi eu... Poate sunt în eroare, dar prea mi se pare, altfel, fără niciun rost acest articol. Să fi avut doar rolul de a întări, prin text de lege, ceea ce ar fi trebuit să facă demult Înalta Curte la solicitarea procurorului general într-un recurs în interesul legii?

Liviu S.Bordaş