avocatnet.ro explicăm legislația
Caută (ex. salariu minim) 1032 soluții astăzi
Forum Discuţii juridice Proprietate industrială şi ... Ghid util pentru veniturile din drepturi de autor 2012 ...
Discuție deschisă în Proprietate industrială şi intelectuală. Adică mărci, invenţii, drept de autor şi altele

Ghid util pentru veniturile din drepturi de autor 2012 - 2014

Veniturile din valorificarea sub orice forma a drepturilor de proprietate intelectuala fac parte din categoria veniturilor din activitati independente. Principalele categorii de drepturi de proprietate intelectuala sunt:
• Brevete de inventie;
• Desene si modele;
• Mostre;
• Marci de fabrica si de comert;
• Procedee tehnice;
• Know how;
• Drepturi de autor si servicii conexe.

Drepturile de autor recunoscute de Legea nr.8/ 1996 privind dreptul de autor si drepturile conexe sunt:
• scrierile literare si publicistice, conferintele, predicile, pledoariile, prelegerile si orice alte opere scrise sau orale, precum si programele pentru calculator;
• operele stiintifice, scrise sau orale, cum ar fi: comunicarile, studiile, cursurile universitare, manualele scolare, proiectele si documentatiile stiintifice;
• compozitiile muzicale cu sau fara text;
• operele dramatice, dramatico-muzicale, operele coregrafice si pantomimele;
• operele cinematografice, precum si orice alte opere audiovizuale;
• operele fotografice, precum si orice alte opere exprimate printr-un procedeu analog fotografiei;
• operele de arta grafica sau plastica, cum ar fi: operele de sculptura, pictura, gravura, litografie, arta monumentala, scenografie, tapiserie, ceramica, plastica sticlei si a metalului, desene, design, precum si alte opere de arta aplicata produselor destinate unei utilizari practice;
• operele de arhitectura, inclusiv plansele, machetele si lucrarile grafice ce formeaza proiectele de arhitectura;
• lucrarile plastice, hartile si desenele din domeniul topografiei, geografiei si stiintei in general.

I. Avantaje si dezavantaje
Principalele avantaje ale obtinerii veniturilor pe baza drepturilor de autor sunt:
• Nu este necesara o forma de organizare specifica (SRL, PFA)
• Nu este necesar un capital social;
• Singurele obligatii existente intre platitorul si beneficiarul de venit sunt cele cuprinse in clauzele contractuale;
• Pot fi incheiate contracte de drepturi de proprietate intelectuala (drepturi de autor ) cu un numar infinit de beneficiari;
• Gestionarea taxelor si contributiilor este foarte simpla;
• Nu este necesara justificarea folosirii banilor (banii pot fi utilizati in scopuri personale in momentul incasarii).

Principalele dezavantaje ale obtinerii veniturilor pe baza drepturilor de autor sunt:
• Disconfortul creat de inexistenta unui venit lunar garantat, contractele de drepturi de proprietate intelectuala fiind incheiate, de regula, pentru o activitate unica, nerepetitiva;
• Nu orice venit poate fi incasat pe baza contractelor de drepturi de autor, ci doar cele care se incadreaza in prevederile Legii 8/1996 privind dreptul de autor si drepturile conexe;

II. Etape
• Intocmirea contractului de cesiune a drepturilor de proprietate intelectuala.
• Inregistrarea fiscala – se face la ANAF prin completarea declaratiei 020 „Declaraţie de înregistrare fiscală/Declaraţie de menţiuni pentru persoanele fizice române” , insotita de o copie a actului de identitate si de copie a contractului semnat de ambele parti contractante in termen de maxim 30 zile de la data obtinerii venitului.

III. Fiscalitate
1.Impozit pe venit - Cota de impozit este de 16%.

Se utilizeaza doua forme de impozitare:
1.1 Prin retinere la sursa de catre platitorul de venit
• Platitorul de venit are obligatia de a calcula, retine si vira impozitul prin retinere la sursa, reprezentand plati anticipate la calculul impozitului pe venit.
• Impozitul ce trebuie retinut se calculeaza aplicand o cota de 10% la venitul brut.
• Platitorul de venit are obligatia declararii si platii impozitului pana la data de 25 a lunii urmatoare celei in care s-a efectuat plata venitului.
• Beneficiarul de venit are obligatia intocmirii si depunerii pana la data de 15 mai a anului urmator a declaratiei 200 “Declaraţie privind veniturile realizate din Romania”
• Venitul net din drepturi de proprietate intelectuala se stabileste prin scaderea din venitul brut a urmatoarelor cheltuieli:
• O cheltuiala deductibila egala cu 20% din venitul brut;
• Contributiile sociale obligatorii platite.

Prin aplicarea asupra venitului rezultat din calculul de mai sus a cotei de impozit de 16% si scaderea sumelor retinute si virate de catre platitorul de venit, rezulta impozitul de plata care cade in sarcina beneficiarului de venit.
Pentru determinarea venitului net din drepturi de proprietate intelectuala, beneficiarii de venit pot completa numai partea din registrul –jurnal de incasari si plati referitoare la incasari. Aceasta prevedere este optionala.

Atentie! Cota de cheltuieli forfetare nu se acorda in cazul in care persoanele fizice utilizeaza baza materiala a platitorului de venit.

• Beneficiarii de venit au dreptul de a opta pentru stabilirea impozitului pe venit ca impozit final. Optiunea de impunere se exercita in scris in momentul incheierii fiecarui contract.
• In acest caz, impozitul pe venit se calculeaza prin aplicarea cotei de 16% asupra venitului brut.
• Obligatia calcularii, retinerii si virarii impozitului ii revine platitorului de venit.
• In cazul veniturilor a caror impunere este finala prin retinere la sursa, nu exista obligativitatea depunerii declaratiei privind venitul realizat ( 200)

1.2 Sistemul real
• Beneficiarii veniturilor din drepturi de proprietate intelectuala au dreptul sa opteze pentru determinarea venitului net in sistem real.
• Optiunea de a determina venitul net in sistem real ( pe baza contabilitatii in partida simpla) este obligatorie pe o perioada de 2 ani consecutivi si se considerea reinnoita pentru o noua perioada daca nu se depune o cerere de renuntare.
• Beneficiarii veniturilor in drepturi de proprietate intelectuala impusi in sistem real, au dreptul de a renunta la optiune pe baza unei cereri depuse pana la data de 31 ianuarie a anului fiscal.
• In cazul in care se opteaza pentru determinarea venitului net in sistem real, beneficiarul de venit are obligatia depunerii declaratiei 220 “Declaraţie privind venitul estimat” cu venituri si cheltuieli estimate. Pe baza acestei declaratii, ANAF emite decizia de plati anticipate. Pana pe 15 mai a anului urmator, pe baza registrului de incasari si plati, se completeaza declaratia 200 “Declaraţie privind veniturile realizate din Romania”, pe baza careia, ANAF emite decizia anuala de plata.
• Venituri impozabile sunt sumele incasate in anul de raportare, iar cheltuielile deductibile sunt cele efectuate in scopul desfasurarii activitatii, platite in anul de raportare.
• Persoanele impozitate in sistem real au obligatia organizarii contabilitatii in partida simpla.
• Pentru impunerea venitului in sistem real, impozitul pe venit se plateste trimestrial, cu urmatoarele termene: 15 martie, 15 iunie, 15 septembrie, 15 decembrie.

2. CASS (contributia de asigurari sociale de sanatate)
• Cota de taxa este 5.5% aplicata sumei asupra careia se calculeaza impozitul pe venit.
• Persoanele fizice beneficiare ale unui venit din drepturi de proprietate intelectuala, au obligatia contributiei la fondul de sanatate doar daca nu sunt si beneficiarii veniturilor din: salarii, activităţi independente, agricultură şi silvicultură, indemnizaţii de şomaj şi pensii.
• Dacă acest venit este singurul asupra căruia se calculează contribuţia, aceasta nu poate fi mai mica decât cea calculată la un salariu de bază minim brut pe ţară, lunar. Salariul minim brut pe tara pentru anul 2011 este de 670 lei;
• Persoanele fizice beneficiare ale unui venit din drepturi de proprietate intelectuala, au obligatia de a depune la Casa de asigurari de sanatate, Declaratia Anexa 5 ( de pe adresa www.casmb.ro)
• Contributia se plateste anual pana la 25 ianuarie a anului urmator realizarii venitului

3. CAS (contributia de asigurari sociale – pensii)
• Cota de taxa este 10.5% aplicata asupra bazei de impunere (venitul brut diminuat cu cota de cheltuiala forfetara de 20%)
• Baza lunara de calcul nu poate depasi echivalentul a de 5 ori salariul mediu brut pe economie ( 5*2.022 = 10.110 lei)
• Persoanele fizice care realizeaza venituri din drepturi de autor si drepturi conexe cu caracter ocazional(sporadic), cumulate cu veniturile de natura salariala, nu datoreaza contributia individuala de asigurari sociale.
• Persoanele fizice care realizeaza exclusiv venituri din drepturi de autor cu caracter ocazional, datoreaza contributia individuala de asigurari sociale in cuantum de 10.5% aplicat asupra bazei de impunere ( venitul brut diminuat cu cota de cheltuiala forfetara de 20%). In acest caz, baza de calcul anuala este limitata la de 5 ori salariul mediu brut pe economie.
• Persoanele fizice care realizeaza venituri din drepturi de autor si drepturi conexe cu caracter de regularitate, cumulate sau nu cu veniturile de natura salariala, datoreaza contributia individuala de asigurari sociale in cuantum de 10.5% aplicat asupra bazei de impunere (venitul brut diminuat cu cota de cheltuiala forfetara de 20%). In acest caz, baza de calcul anuala este limitata la de 5 ori salariul mediu brut pe economie.
• Obligatia calcularii, declararii, retinerii si platii contributiei individuale de asigurari sociale revine platitorului de venit.
• Persoanele asigurate în alte sisteme, neintegrate sistemului public de pensii şi pensionarii nu au obligatia platii contributiei de asigurari sociale pentru veniturile din drepturi de autor si drepturi conexe. Aceste persoane trebuie sa faca dovada calitatii lor.

4. Somaj
• Cota de taxa este 0.5% aplicata asupra bazei de impunere( venitul brut diminuat cu cota de cheltuiala forfetara de 20%)
• Baza lunara de calcul nu poate depasi echivalentul a de 5 ori salariul mediu brut pe economie ( 5*2.022 = 10.110 lei)
• Persoanele fizice care realizeaza venituri din drepturi de autor si drepturi conexe cu caracter ocazional (sporadic), cumulate cu veniturile de natura salariala, nu datoreaza contributia individuala de asigurari sociale.
• Persoanele fizice care realizeaza exclusiv venituri din drepturi de autor cu caracter ocazional, datoreaza contributia individuala de asigurari sociale in cuantum de 0.5% aplicat asupra bazei de impunere (venitul brut diminuat cu cota de cheltuiala forfetara de 20%). In acest caz, baza de calcul anuala este limitata la de 5 ori salariul mediu brut pe economie.
• Persoanele fizice care realizeaza venituri din drepturi de autor si drepturi conexe cu caracter de regularitate, cumulate sau nu cu veniturile de natura salariala, datoreaza contributia individuala de asigurari sociale in cuantum de 0.5% aplicat asupra bazei de impunere (venitul brut diminuat cu cota de cheltuiala forfetara de 20%). In acest caz, baza de calcul anuala este limitata la de 5 ori salariul mediu brut pe economie.
• Obligatia calcularii, declararii, retinerii si platii contributiei individuale de asigurari sociale revine platitorului de venit.
• Pensionarii nu au obligatia platii contributiei de asigurari sociale pentru veniturile din drepturi de autor si drepturi conexe. Aceste persoane trebuie sa faca dovada calitatii lor.

*) Persoanele care detin statutul de asigurat in sistemul de somaj pe baza unui contract de asigurare pentru somaj, trebuie sa faca dovada existentei acestui contract platitorului de venit si sunt exceptate de plata contributiei de somaj
*) Persoanele care nu sunt obligate la plata contributiei de somaj trebuie sa faca dovada platitorului de venit ca se incadreaza in categoriile exceptate mai sus mentionate.

Atentie! La finele anului, sumele reprezentând contribuţii achitate în plus ca urmare a depăşirii plafonului prevăzut de 5 ori salariul mediu brut pe economie se restituie sau se compensează, la cererea asiguratului,depusă la casele teritoriale de pensii, respectiv la agenţiile pentruocuparea forţei de muncă judeţene, respectiv a municipiului Bucureşti.

5. Taxa pe valoarea adaugata (TVA)
Persoana fizica care obtine venituri in cursul unui an fiscal ce depaste plafonul de 35.000 euro, echivalent in lei in suma de 119.000 lei, are obligatia de a se inregistra ca platitor de TVA (lunar sau trimestrial), dupa optiune.

• FOARTE IMPORTANT!!! - Cei care depasesc plafonul de TVA, trebuie sa se inregistreze ca platitori, in termen de 10 zile de la sfarsitul lunii in care s-a atins sau depasit plafonul

Activitatile care genereaza venituri din profesii libere, precum si drepturile de autor si drepturile conexe potrivit Legii 8/1996 privind dreptul de autor, nu pot fi reconsiderate ca activitati dependente.

Acest ghid a fost elaborat de Asociatia Profesionala a Economistilor si Contabililor din Romania (APEC) si a fost publicat de Avocatnet aici:www.avocatnet.ro/content/art...
Cel mai recent răspuns: Laura Ciobeica , moderator 16:55, 31 Ianuarie 2014
multumim pentru informatii :)
Cu placere!:)
Si pentru ca lucrurile sa fie si mai simple, declaratia privind venitul estimat (220) si declaratia de venituri (200) mentionate in articolul de mai sus, se pot descarca de pe site-ul Anaf, de la urmatoarele adrese:
[ link extern ]
[ link extern ]
L.C.
Un program software ce a fost realizat de o persoana fizica, poate fi vandut de o persoana juridica unui terte persoane si persoana fizica sa primesca o suma stabilita intre el si persoana juridica?
Daca da, ce fel de contract se realizeaza intre cele 2 parti
Trebuie intocmit un contract de cesiune (exclusiva sau neexclusiva) de drepturi de autor intre dvs. si persoana juridica ce doreste sa-l vanda mai departe si veti specifica acest lucru in contract. Ce face persoana juridica mai departe cu programul cumparat de la dvs. este mai putin important daca v-ati exprimat deja acordul prin contract. Pentru a nu ma repeta, vedeti in continuare, raspunsul postat in linkul de mai jos: www.avocatnet.ro/content/for...
L.C.
Ultima modificare: Sâmbătă, 28 Aprilie 2012
Laura Ciobeica, moderator


O mica rectificare care este extrem de importanta si esentiala.

Se incheie un contract de cesiune a drepturilor patrimoniale de autor.

Si nu de cesiune a drepturilor de autor, prin care se intelege ca, isi vinde toate drepturile asupra operei, inclusiv drepturile morale, ceea ce inseamna ca nu mai pot fi transmise mostenitorilor lui.
Ultima modificare: Luni, 30 Aprilie 2012
Ares-3, moderator

Alte discuții în legătură

Contributii sociale contract de cesiune a drepturilor conexe de autor. MitranStefania MitranStefania Buna ziua, Puteti sa ma ajutati cu urmatoarea problema? In cazul unui contract de cesiune a drepturilor conexe de autor (actori) incheiat intre o firma si un ... (vezi toată discuția)
Accident de munca... Ramona24 Ramona24 Buna ziua. In baza unui contract de autor(pe o perioada de 7luni)un artist strain a prestat in cadrul unei institutii publice de cultura.In baza contractului ... (vezi toată discuția)
Cass la contractele pentru drepturi de autor alex68 alex68 Buna ziua. Va rog, daca poate cineva sa-mi spuna daca pentru contractele de drepturi de autor se plateste CASS. Pana anul acesta, singurul impozit pe care l-am ... (vezi toată discuția)