avocatnet.ro explicăm legislația
Caută (ex. salariu minim) 1093 soluții astăzi
Forum Discuţii juridice Funcţionarii publici şi ... Un functionar public debutant se poate transfera la un ...
Discuție deschisă în Funcţionarii publici şi problemele lor juridice

Un functionar public debutant se poate transfera la un alt loc de munca?

Un functionar public este numit in functia de consilier juridic, clasa I, gradul profesional debutant in cadrul unei Direcții Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului (a unui judet) - Biroul Adopții și Postadopții.
Poate acest functionar sa fie transferat, pe perioada cat este debutant, la o alta structura, respectiv : Directia Generala a Finantelor Publice (a aceluiasi judet) la Biroul juridic ?
Daca da, care sunt conditiile.
Va multumesc anticipat si scuze pt eventuala postare intro sectiune nepotrivita a forumului.
Transferul functionarilor publici este reglementat in Legea nr.188/1999 , si anume:
Art. 90. - (1) Transferul poate avea loc după cum urmează:
a) în interesul serviciului;
b) la cererea funcţionarului public.

(2) Transferul se poate face într-o funcţie publică pentru care sunt îndeplinite condiţiile specifice prevăzute în fişa postului.
(3) Transferul în interesul servicului se poate face numai cu acordul scris al funcţionarului public transferat. În cazul transferului în interesul serviciului în altă localitate, funcţionarul public transferat are dreptul la o indemnizaţie egală cu salariul net calculat la nivelul salariului din luna anterioară celei în care se transferă, la acoperirea tuturor cheltuielilor de transport şi la un concediu plătit de 5 zile. Plata acestor drepturi se suportă de autoritatea sau instituţia publică la care se face transferul, în termen de cel mult 15 zile de la data aprobării transferului.
(4) Transferul în interesul serviciului se face într-o funcţie publică de aceeaşi categorie, clasă şi grad profesional cu funcţia publică deţinută de funcţionarul public sau într-o funcţie publică de nivel inferior.
(5) Transferul la cerere se face într-o funcţie publică de aceeaşi categorie, clasă şi grad profesional sau într-o funcţie publică de nivel inferior, în urma aprobării cererii de transfer a funcţionarului public de către conducătorul autorităţii sau instituţiei publice la care se solicită transferul. În acest caz, transferul poate avea loc numai între autorităţi sau instituţii publice din administraţia publică centrală, între autorităţi administrative autonome ori, după caz, între autorităţi sau instituţii publice din administraţia publică locală.
(6) În cazul funcţionarilor publici de conducere, transferul se poate realiza pe funcţii publice de conducere de acelaşi nivel sau, după caz, de nivel inferior, ale căror condiţii de ocupare şi experienţă profesională necesară în vederea ocupării sunt similare cu cele ale funcţiei de pe care se efectuează transferul, cu respectarea prevederilor alin. (2), (4) şi (5). Autorităţile sau instituţiile publice între care se realizează transferul sunt obligate să verifice îndeplinirea condiţiei de similaritate a condiţiilor de ocupare şi a experienţei profesionale.
(7) Autorităţile sau instituţiile publice au obligaţia de a asigura publicitatea funcţiilor publice vacante care pot fi ocupate prin transfer la cerere. În situaţia în care doi sau mai mulţi funcţionari publici solicită ocuparea unei funcţii publice vacante prin transfer la cerere, selecţia se face pe bază de interviu.
(8) Prin excepţie de la prevederile alin. (5), în cazul înalţilor funcţionari publici, transferul la cerere se poate dispune de persoana care are competenţa legală de numire în funcţia publică, la solicitarea motivată a înaltului funcţionar public şi cu aprobarea conducătorului autorităţii sau instituţiei publice în a cărei structură se găseşte funcţia publică vacantă pe care urmează a fi transferat, cu îndeplinirea condiţiilor specifice prevăzute pentru funcţia publică de conducere sau de execuţie respectivă şi cu respectarea prevederilor alin. (7).
Ok. Textul il citisem si eu :). Apreciez insa raspunsul si sa inteleg ca, daca altfel nu scrie in textul de lege, atunci este posibil acest transfer ?

Chiar daca, repet te afli in perioada cat esti debutant ?
Ultima modificare: Sâmbătă, 12 Mai 2012
Gabriela Pintea, Consilier juridic
Daca legea nu distinge inseamna ca este valabil in toate cazurile.
@raduoen,,


Raspunsul la intrebarea dvs. este dat de prevederea art.105din HG 611/2008,pentru aprobarea normelor privind organizarea si dezvoltarea carierei functionarilor publici




Art. 105
(1) Pe parcursul perioadei de stagiu, raportul de serviciu al functionarului public debutant poate fi modificat doar prin transfer in interes public sau prin mutare in cadrul altui compartiment ori altei structuri fara personalitate juridica a autoritatii sau institutiei publice, in conditiile legii.
(2) In cazul in care raportul de serviciu al functionarului public debutant se modifica prin transfer in interes public, acesta va fi evaluat pentru perioada lucrata pana la data transferului potrivit prevederilor art. 86-101.

Deci,puteti fi transferat dar ,doar in interes public si nu si la cerere chiar daca sunteti debutant.
Ondino, iti multumesc tare mult pentru raspuns.=D>

Alte discuții în legătură

Care este baza legala? Danaioana Danaioana Buna ziua, Am o solicitare de [b]transfer [/b]a unui functionar public numit pe baza unui concurs pe [b]perioada determinata[/b], intr-o anume institutie ... (vezi toată discuția)
Este necesar avizul anfp pentru ocuparea unui post prin transfer la cerere? ylys ylys Exista un post vacant in unitate si doresc sa aflu daca este necesar avizul ANFP pentru ocuparea lui prin transfer la cerere? (vezi toată discuția)
Transfer lore9pop lore9pop Este posibil transferul de pe o functie publica de conducere, respectiv sef birou, pe un post de secretar in cadrul altei unitati administrative locale? (vezi toată discuția)