Divort intre cetateni romani cu resedinta in strainatate.Competenta sau necompetenta teritoriala a instantei romane

La un termen de judecata instanta a stabilit urmatoarele:

Stabileşte termen de judecată la data de (...) pentru când se vor cita părţile, cu menţiunea de a preciza dacă înţeleg să încheie şi să depună un acord cu privire la legea aplicabilă litigiului (putând alege legea română), având în vedere că în lipsa acordului părţilor încheiat în scris, datat şi semnat şi depus până la primul termen de judecată, se va aplica legea determinată conform regulilor stabilite în art.8 din Regulamentul nr.1259/2010 al Consiliului Europei privind legea aplicabilă divorţului. De asemenea, potrivit Regulamentului nr.2201/2003 al Consiliului Europei, instanţa sesizată cu o cerere de divorţ este competentă să judece şi cererile privind răspunderea părintească dacă cel puţin unul din soţi exercită răspunderea părintească faţă de copil şi dacă competenţa instanţei a fost acceptată expres sau în orice alt mod neechivoc de către soţi, iar aceasta este în interesul superior al copilului (art.12 – prorogare de competenţă), în caz contrar, competenţa de soluţionare a cererii se determină conform art.8 din Regulament. În ceea ce priveşte pensia de întreţinere, conform Regulamentului nr.4/2009, legea aplicabilă cererilor privind pensia de întreţinere se stabileşte conform Protocolului de la Haga din 2007, a cărui regulă generală stabileşte că legea aplicabilă este legea reşedinţei obişnuite a creditorului obligaţiei de întreţinere, în cazul obligaţiei de întreţinere pentru minori nefiind admisibilă alegerea de către părţi a legii aplicabile. Se va emite o cerere de efectuare a unor anchete sociale la locuinţele părinţilor prin comisie rogatorie, conform Regulamentului nr.1206/2001.

La termenul de judecata ulterior partile, prin avocati au incheiat acordul solicitat de instanta si l-au prezentat instantei de judecata.

Insa, instanta a considerat ca, datorita faptului ca in procura avocatiilor nu exista mentiunea expresa cu privire la dreptul ca avocatii sa incheie acordul potrivit prevederilor regulamentului (în art.8 din Regulamentul nr.1259/2010 al Consiliului Europei privind legea aplicabilă divorţului), acordul incheiat de avocati nu se poate lua in seama pentru a se stabili dreptul instantei romane de a judeca procesul de divort.Partile, prin avocati, s-au inteles doar in ceea ce priveste divortul, nu si in ceea ce priveste capetele de cerere accesorii divortului ( stabilirea domiciliului minorului, etc.), urmand ca celelalte capete de cerere accesorii divortului sa se judece de instanta italiana acolo unde partile isi au resedinta si locuiesc statornic.
Avocatii in procura au dreptul de a renunta la judecata.In consecinta, potrivit argumentarii juridice „cine poate mai mult poate si mai putin“ (qui potest plus potest minus - cu atât mai mult)pe care am expus-o instantei si in consecinta, in opinia mea, avocatii ar fi avut dreptul de a incheia acordul si de a stabili instanta competenta fara mentiunea expresa in mandatul autentic.

Instanta insa si-a mentinut parerea in sensul ca in procura trebuie mentionat in mod expres ca partile sa isi imputerniceasca avocatii pentru incheierea acestui acord pentru a se conferi dreptul instantei romane de a judeca divortul.

Pe de alta parte, se mai ridica o problema care in acest moment pare evidenta diin moment ce instanta s-a pronuntat deja si nu mai vad cum ar putea sa revina asupra a ceea ce a decis.

Si aici apar cel putin 4 probleme:

1) Desi acordul s-a depus la primul termen de judecata potrivit legii instanta nu accepta ratificarea acordului ulterior printr-o procura cu mentiunile pe care le doreste, sustinand ca, acordul se depune pana la primul termen de judecata ( ceea ce s-a si intamplat de altfel...) doar ca lipseste o noua procura cu mentiunile speciale cerute de instanta.Si instanta nu vrea sa accepte o ratificare ulterioara.Deci, acordul s-a depus in ziua termenului fiind depus la dosar urmand ca doar ratificarea de parti prin procura autentica sa se faca ulterior, fiind vorba de o acceptare expresa a partilor ca ar accepta instanta romana.Problema este ca anterior s-a invocat de catre clienta mea prin alt avocat exceptia necompetentei instantelor romane ( si poate de aceea instanta a vrut asa...) desi exceptia a fost respinsa de o alta instanta din alt oras ( adica nu de Bucuresti).

2) Avand in vedere faptul ca, in Italia fara o despartire in fapt de 2 ani divortul este imposibil de acordat de instanta italiana se ridica problema de a nu se elimina competenta instantelor romane in conditiile in care acest lucru pare evident in circumstantele mentionate ( instanta deja si-a expus parerea prin incheiere ).Prin urmare, apreciez ca singura varianta pentru a se redresa problema ar fi renuntarea la judecata, respectiv sa nu se mai judece divortul in acest proces.Drept consecinta, apreciez ca, se impune inchiderea acestui proces si deschiderea altuia pentru a se evita judecarea cazului de instantele italiene unde procesul nu se poate poate finaliza sub nicio forma in acest moment intrucat nu sunt intrunite conditiile cerute de legea italiana.

3) [Mesaj editat - 3.3 din regulament]

4) [Mesaj editat - 3.3 din regulament]


Intrebari:
Ma intereseaza daca are cineva practica judiciara sau un caz concret personal conform caruia o alta instanta a apreciat ca nu trebuie sa existe mentiunea expresa in procura avocatului cu privire la acordul referitor la stabilirea acordului potrivit art.8 din Regulamentul nr.1259/2010 al Consiliului Europei privind legea aplicabilă divorţului si daca are cineva observatii care sa contrazica opiniile prezentate mai sus.