Vuiesc televiziunile, am gasit-o si pe
[ link extern ] /
E adevarat? Imi cer scuze anticipat pentru intrebare, poate e stupida insa nu stiu unde sa caut o sursa care sa-mi inspire incredere si pe Avocatnet inca nu a aparut niciun articol referitor la asta.
Decizia ÎCCJ (Complet RIL) nr. 6/2015
ÎCCJ, prin Decizia nr. 6/2015, a admis recursul în interesul legii formulat de Avocatul Poporului.
Înalta Curte s-a pronunțat cu privire la interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 17 din O.G. nr. 2/2001 (M. Of. nr. 410 din 25 iulie 2001; cu modif. ult.) privind regimul juridic al contravenţiilor, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 180/2002 (M. Of. nr. 268 din 22 aprilie 2002), cu modificările şi completările, raportate la dispoziţiile art. 4 pct. 1-4 şi art. 7 din Legea nr. 455/2001 (rep. M. Of. nr. 316 din 30 aprilie 2014) privind semnătura electronică.
Art. 17 din O.G. nr. 2/2001 prevede: „Lipsa menţiunilor privind numele, prenumele şi calitatea agentului constatator, numele şi prenumele contravenientului, iar în cazul persoanei juridice lipsa denumirii şi a sediului acesteia, a faptei săvârşite şi a datei comiterii acesteia sau a semnăturii agentului constatator atrage nulitatea procesului-verbal. Nulitatea se constată şi din oficiu”.
Art. 4 pct. 1-4 din Legea nr. 455/2001 dispune: „În înţelesul prezentei legi:
1. date în formă electronică sunt reprezentări ale informaţiei într-o formă convenţională adecvată creării, prelucrării, trimiterii, primirii sau stocării acesteia prin mijloace electronice;
2. înscris în formă electronică reprezintă o colecţie de date în formă electronică între care există relaţii logice şi funcţionale şi care redau litere, cifre sau orice alte caractere cu semnificaţie inteligibilă, destinate a fi citite prin intermediul unui program informatic sau al altui procedeu similar;
3. semnătură electronică reprezintă date în formă electronică, care sunt ataşate sau logic asociate cu alte date în formă electronică şi care servesc ca metodă de identificare;
4. semnătură electronică extinsă reprezintă acea semnătură electronică care îndeplineşte cumulativ următoarele condiţii:
a) este legată în mod unic de semnatar;
b) asigură identificarea semnatarului;
c) este creată prin mijloace controlate exclusiv de semnatar;
d) este legată de datele în formă electronică, la care se raportează în aşa fel încât orice modificare ulterioară a acestora este identificabilă”.
Art. 7 din Legea nr. 455/2001 prevede: „În cazurile în care, potrivit legii, forma scrisă este cerută ca o condiţie de probă sau de validitate a unui act juridic, un înscris în formă electronică îndeplineşte această cerinţă dacă i s-a încorporat, ataşat sau i s-a asociat logic o semnătură electronică extinsă, bazată pe un certificat calificat şi generată prin intermediul unui dispozitiv securizat de creare a semnăturii”.
Astfel, ÎCCJ a decis:
Procesele-verbale de constatare şi sancţionare a contravenţiilor prevăzute de art. 8 alin. (1) [„Fapta de a circula fără a deţine rovinieta valabilă constituie contravenţie continuă şi se sancţionează cu amendă”] din O.G. nr. 15/2002 (M. Of. nr. 82 din 1 februarie 2002; cu modif. ult.) privind aplicarea tarifului de utilizare şi a tarifului de trecere pe reţeaua de drumuri naţionale din România, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 424/2002 (M. Of. nr. 468 din 1 iulie 2002; cu modif. şi compl. ult.), încheiate potrivit art. 9 alin. (1) lit. a), alin. (2) şi alin. (3) din respectivul act normativ, transmise persoanelor sancţionate contravenţional pe suport de hârtie, sunt lovite de nulitate absolută în lipsa semnăturii olografe a agentului constatator.