Pentru somaj trebuie sa se indeplineasca mai multe conditii, si anume :
Legea nr.76/2002 :
Art. 34
(1) Somerii prevăzuţi la art. 17 alin. (1) beneficiază de indemnizaţie de şomaj dacă îndeplinesc cumulativ următoarele condiţii:
a) au un stagiu de cotizare de minimum 12 luni în ultimele 24 de luni premergătoare datei înregistrării cererii;
b) nu realizează venituri sau realizează, din activităţi autorizate potrivit legii, venituri mai mici decât valoarea indicatorului social de referinţă, în vigoare;
c) nu îndeplinesc condiţiile de pensionare, conform legii;
d) sunt înregistraţi la agenţiile pentru ocuparea forţei de muncă în a căror rază teritorială îşi au domiciliul sau, după caz, reşedinţa, dacă au avut ultimul loc de muncă ori au realizat venituri în acea localitate.
........
Art. 17
(1) În vederea stabilirii dreptului de indemnizaţie de şomaj, şomerii prevăzuţi la art. 16 lit. a) sunt persoanele care se pot găsi în una dintre următoarele situaţii:
a) le-au încetat raporturile de muncă din motive neimputabile lor;
....
Art. 5 din Normele de aplicare a Legii nr.76/2002 prevede:
Prin motive neimputabile, în sensul art. 17 alin. (1) din lege, se intelege:
a)încetarea raportului de muncă în temeiul art. 56 alin. (1) lit. a), b), d), e), g) şi i), art. 61 lit. c) şi d), art. 65 alin. (1), art. 95 alin. (4) din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii, republicată, cu modificările şi completările ulterioare;
b)încetarea raportului de muncă la iniţiativa angajatorului, prin notificare scrisă, în temeiul art. 31 alin. (3) din Legea nr. 53/2003, republicată, cu modificările şi completările ulterioare;
......
Prin urmare, acestea sunt articolele care dau posibilitatea sa se beneficieze de somaj.
In general, se beneficiaza de somaj daca:
- c.i.m. a fost incetat din motive neimputabile salaiatului
- fostul salariat a realizat un stagiu minim de cotizare de 12 luni in ultimele 24 de luni anterioare datei depunerii actelor la AJOFM.
Stagiul minim de cotizare poate fi cumulat de la mai multi angajatori si nu numai de la unul singur.
Incetarea c.i.m. cu acordul partilor, prin demisie, prin desfacerea disciplinara a c.i.m. etc. nu da posibilitatea sa beneficieze de indemnizatia de somaj, intrucat acestea sunt considerate motive imputabile salariatului.
1. Pentru a beneficia de indemnizatie de somaj trebuie:
- sa va inceteze contractul individual de munca (CIM) din motive neimputabile dvs.;
- in cele 24 de luni premergatoare inregistrarii la Agentia de Somaj sa aveti 12 luni de stagiu de cotizare la somaj.
2. Cele 12 luni de stagiu de cotizare la somaj nu trebuie sa fie neaparat consecutive si nici neaparat la acelasi angajator.
3. Pentru a beneficia de concediu crestere copil (CCC) si indemnizatia aferenta trebuie ca in cele 12 luni premergatoare nasterii copilului (inclusiv luna nasterii) sa aveti venituri din salarii, din activitati independente sau agricole sau perioade asimilate (somaj indemnizat, concedii medicale, concediu de maternitate etc.).
4. - Indemnizatia pentru CCC este de 85% din media veniturilor nete pe cele 12 luni premergatoare nasterii copilului (inclusiv luna nasterii).
- In aceste venituri intra veniturile din indemnizatia de somaj, veniturile din salarii si veniturile din indemnizatia pentru eventuale concedii medicale si venitul din indemnizatia pentru concediul de sarcina.
5. Indemnizatia de somaj fiind mai mica va poate micsora indemnizatia pentru CCC.
6. - Daca optati pentru CCC pana la varsta de 1 an indemnizatia lunara pentru CCC nu poate fi mai mica de 600 lei si nici mai mare de 3.400 lei.
- Daca optati pentru CCC pana la varsta de 2 ani indemnizatia linara pentru CCC nu poate fi mai mica de 600 lei si nici mai mare de 1.200 lei.
1. Indemnizatia de somaj are alta formula de calcul.
2. Din Legea 76/2002 privind sistemul asigurarilor pentru somaj si stimularea ocuparii fortei de munca:
Art. 39.
(1) Indemnizaţia de şomaj se acordã şomerilor prevãzuţi la art. 17 alin. (1), pe perioade stabilite diferenţiat, în funcţie de stagiul de cotizare, dupã cum urmeazã:
a) 6 luni, pentru persoanele cu un stagiu de cotizare de cel puţin un an;
b) 9 luni, pentru persoanele cu un stagiu de cotizare de cel puţin 5 ani;
c) 12 luni, pentru persoanele cu un stagiu de cotizare mai mare de 10 ani.
(2) Cuantumul indemnizaţiei de şomaj prevãzute la alin. (1) este o sumã acordatã lunar şi în mod diferenţiat, în funcţie de stagiul de cotizare, dupã cum urmeazã:
a) 75% din valoarea indicatorului social de referinta in vigoare la data stabilirii acestuia, pentru persoanele cu un stagiu de cotizare de cel putin un an;
(indicatorul social de referinta in vigoare = 500 lei)
b) suma prevãzutã la lit. a) la care se adaugã o sumã calculatã prin aplicarea asupra mediei salariului de bazã lunar brut pe ultimele 12 luni de stagiu de cotizare, a unei cote procentuale diferenţiate în funcţie de stagiul de cotizare.
(3) Cotele procentuale diferenţiate în funcţie de stagiul de cotizare, prevãzute la alin. (2) lit. b), sunt:
a) 3% pentru persoanele cu un stagiu de cotizare de cel puţin 3 ani;
b) 5% pentru persoanele cu un stagiu de cotizare de cel puţin 5 ani;
c) 7% pentru persoanele cu un stagiu de cotizare de cel puţin 10 ani;
d) 10% pentru persoanele cu un stagiu de cotizare de cel puţin 20 de ani.
...