În 2014 am fost victimul unei înşelăciune şi am depus plângere penală.
Acum câteva zile am primit un citat că trebuie să mă prezint la tribunal.
Cum pot să retrag plângerea penală?
Nu pot să mă prezint la tribunal,
eu sunt din Arad, momentan lucrez în străinătate iar locul instanţei este la Suceava, plus sunt sigur că nu am nici o şansă să primesc despăgubire.
Nu se retrage plangerea pentru aceasta infractiune, trebuie sa intervina impacarea pentru incetarea procesului penal, puteti face acest lucru până la citirea actului de sesizare a instanţei, daca s-a trecut de aceasta etapa, puteti apela la mediere pentru incetarea procesului penal.
Impacare a trebuie sa fie personala, totala, expresa, acest subiect fiind transat in mod clar prin Decizia Inaltei Curti de Casatie si Justitie nr. 27/2006 in sensul ca ”Incetarea procesului penal in cazul infractiunilor pentru care impacarea partilor inlatura raspunderea penala poate fi dispusa de instanta numai atunci cand aceasta constata nemijlocit acordul de vointa al inculpatului si al persoanei vatamate de a se impaca total, neconditionat si definitiv, exprimat in sedinta de judecata de aceste parti, personal sau prin persoane cu mandat special, ori prin inscrisuri autentice” .
Impăcarea este incidenta până la citirea actului de sesizare a instanţei.
Art. 82. - Persoana împotriva căreia s-a pus în mişcare acţiunea penală devine parte în procesul penal şi se numeşte inculpat.
Art. 77. - Persoana cu privire la care, din datele şi probele existente în cauză, rezultă bănuiala rezonabilă că a săvârşit o faptă prevăzută de legea penală se numeşte suspect.
Împăcarea
Art. 159. - (1) Împăcarea poate interveni în cazul în care punerea în mişcare a acţiunii penale s-a făcut din oficiu, dacă legea o prevede în mod expres.
(2) Împăcarea înlătură răspunderea penală şi stinge acţiunea civilă.
(3) Împăcarea produce efecte numai cu privire la persoanele între care a intervenit şi dacă are loc până la citirea actului de sesizare a instanţei.
(4) Pentru persoanele lipsite de capacitate de exerciţiu, împăcarea se face numai de reprezentanţii lor legali, iar persoanele cu capacitate de exerciţiu restrânsă se pot împăca cu încuviinţarea persoanelor prevăzute de lege.
(5) În cazul persoanei juridice, împăcarea se realizează de reprezentantul său legal sau convenţional ori de către persoana desemnată în locul acestuia. Împăcarea intervenită între persoana juridică ce a săvârşit infracţiunea şi persoana vătămată nu produce efecte faţă de persoanele fizice care au participat la comiterea aceleiaşi fapte.
(6) În cazul în care infracţiunea este săvârşită de reprezentantul persoanei juridice vătămate, dispoziţiile art. 158 alin. (4) se aplică în mod corespunzător.
Retragere plangere
raluca-didi
Buna seara! As dorii sa ma lamuresc intro privinta.Sotul meu e acuzat ca ar fi luat 2 mousuri de la o sala de internet...m-am dus sa vorbesc cu patronul care a ... (vezi toată discuția)