avocatnet.ro explicăm legislația
Caută (ex. salariu minim) 396 soluții astăzi
Forum Discuţii juridice Asociaţii de proprietari / ... Deschidere cont bancar asociație de proprietari in ...
Discuție deschisă în Asociaţii de proprietari / locatari

Deschidere cont bancar asociație de proprietari in lipsa hotararii judecatoresti de infiintare

Bună ziua,
Aș dori să vă expun următoarea situație cu speranța că voi primi un sfat pentru rezolvarea ei.
Este vorba despre o asociație de proprietari care dorește să-și deschidă un cont bancar. Dosarul este întocmit conform cerințelor băncii/băncilor, însă lipsește un document esențial, fără de care acțiunea nu poate fi dusă la bun sfârșit: hotărârea judecătorească de înființare a asociației (aceasta s-a pierdut, rătăcit, în orice caz nu se găsește printre documentele acesteia).
Încercările de a găsi originalul (la Judecătorie) sau vreo copie la una dintre instituțiile cu care asociația a avut relații (banca unde pe vremuri a avut un cont, dar care a fost închis, Oficiul de cadastru, la registrul de publicitate imobiliară, etc.) au fost sortite eșecului.
Cum putem rezolva această situație având în vedere că avem încasări, avem de primit bani din executări silite, etc.
Un sfat bun și competent ne-ar fi de mare ajutor.
Mulțumiri!
Daca sunteti as. prop. cu acte in regula, trebuie sa stiti ca la infiintare ati fost nevoiti sa intocmiti 3 dosare identice - ma rog unul original si inca doua copii.
Aceste dosare se raspandesc:
- un ex. la judecatorie;
- un ex. la ANAF-ul local - cel care v-a eliberat CIF-ul;
- un ex. la asociatie;

Cand cei de la asociatie sunt dezorganizati sau se intampla alta "minune", puteti merge, in primul rand la arhiva judecatoriei sau la ce-a a ANAF. Altceva nu am ce sa va spun. Faceti copii si aveti grija de dosar.
Succes!
După cum spuneam în exemplarul asociației nu se găsește respectivul document.
Încercările noastre de a-l obține de la ANAF sau de la Judecătorie n-au fost încununate de succes, răspunsul ambelor instituții fiind că dosarul e prea vechi (1998) și nu se mai găsește în arhive. Eu nu cred că-i adevărat, mai degrabă cred că o imensă comoditate i-a oprit să caute în arhivele lor (bănuiesc că nu-i nici o plăcere să scotocești prin hârțoage vechi, să te umpli de praf și alte alea), însă neavând altă modalitate de a-i forța trebuie să-i credem pe cuvânt. #-o
Situația fiind cea prezentată ce poate face asociația ca să-și rezolve problema? Să se desființeze (cum?) și să se facă alta, sau cum altcumva?
Cred ca nu aveti asociatie de proprietari infiintata prin judecatorie.
In anii de care ne spuneti a fost o perioada destul de scurta de timp cand asociatiile de locatari primeau CIF de la ANAF fara a avea personalitate juridica.
Era de fapt o cvasi asociatie de proprietari.
Banuiesc ca aceasta este si situatia dv., motiv pentru care nici nu va gasiti dosarul, ca el nu exista.

Ca sa obtineti personalitate juridica si sa va puteti deschide cont la banca, trebuie sa procedati la infiintarea legala a asociatiei in conformitate cu Legea 230/2007 de infiintare, organizare si functionare a asociatiilor de proprietari, a normelor de aplicare a legii - HG 1588/2007, prin depunerea unui dosar, cuprinzand Statutul asociatiei, Acordul de asociere al proprietarilor, Actul de constituire si PV al AG de infiintare a asociatiei, la judecatorie si obtinerea unei incheieri judecatoresti.
Ultima modificare: Sâmbătă, 11 Iunie 2016
elga50, moderator
miticamanea a scris:
După cum spuneam în exemplarul asociației nu se găsește respectivul document.
Încercările noastre de a-l obține de la ANAF sau de la Judecătorie n-au fost încununate de succes, răspunsul ambelor instituții fiind că dosarul e prea vechi (1998) și nu se mai găsește în arhive.

Totusi din 1998 pana astazi sunt 18 ani. In aceasta perioada este imposibil ca asociatia sa nu fi avut nevoie de aceasta incheiere judecatoreasca, este imposibil sa nu fi facut niste copii pentru alta banca, pentru un furnizor, pentru un proces impotriva cuiva... Daca actul a existat trebuie sa-l gasiti macar in copie.
Pentru o asociatie infiintata prin 1997, care nu mai avea incheierea judecatoreasca, a trebuit sa facem, acum vreo 7 ani, cerere la Judecatorie sa se caute dosarul. Dupa vreo doua saptamani, administratorul impreuna cu o doamna de la registratura au cautat vreo trei ore in arhiva prafuita de la subsolul Judecatoriei si au gasit dosarul. S-a facut o copie a incheierii judecatoresti, s-a aplicat toimbre si stampile pe ea si a tinut loc de original.
Dotati-va cu suc si o cafea mare pentru cei de la arhiva si cautati impreuna cu ei pana gasiti.
@elga50 Mulțumesc mult pentru sfat!
Vom proceda în acest mod, însă aș mai avea o întrebare (vorba ceea: "îți dă omul un deget și-i iei mâna toată"): pentru reînființare putem merge cu statutul și acordul de asociere din 1998 sau ar trebui făcute altele?
Mulțumesc pentru un eventual răspuns!


@Adriantot Mulțumesc pentru răspuns!
Modalitatea asta de a găsi dosarul la Judecătorie nu a fost încununată de succes, chiar și cu propunerea de a merge cineva în arhivă ca să caute documentul.
Ultima modificare: Duminică, 12 Iunie 2016
Adriantot, moderator

Alte discuții în legătură

Refacere documente constituire asociatie de proprietari cami64 cami64 Buna ziua, Am o intrebare: ce demersuri trebuie facute, si unde anume, pentru refacerea documentelor de constituire ale asociatiei de prorietari, in ... (vezi toată discuția)
Infiintare asociatii de proprietari niotin niotin Buna ziua, va rog sa imi spuneti care este procedura de obtinere a unei sentinte judecatoresti de infiintare si a cerrtificatului de inscriere a persoanei ... (vezi toată discuția)
Statutul asociatiei de negasit. asociatia a fost constituita ... undral undral Statutul asociatiei de negasit. Asociatia a fost constituita in 2007, dar acum nu se mai gaseste statutul vechi. De unde as putea sa obtin un duplicat? ... (vezi toată discuția)