avocatnet.ro explicăm legislația
Caută (ex. salariu minim) 532 soluții astăzi
Forum Discuţii juridice Societăţi comerciale Garanție bănească administrator SRL
Discuție deschisă în Societăţi comerciale

Garanție bănească administrator SRL

Bună ziua,

Administratorul unui SRL (care este și asociat) urmează să încheie un contract de administrare cu Societatea. Este obligatoriu ca acesta să depună acum o garanție bănească? Și dacă da, care este cuantumul minim prevăzut de lege (dacă există vreunul)?

Menționez că și-a început mandatul de câteva luni, în baza Actului Constitutiv, dar nu i s-a cerut constituirea vreunei garanții bănești.

În modelele de contract de administrare pe care le-am văzut, observ că apare o clauză prin care Administratorul se obligă să constituie ”la începerea mandatului său” (deși acesta și-a început deja mandatul, cum spuneam) o garanție bănească în cuantum de ”....”.

Art. 137 din Legea 31/1990 vorbește despre cuantumul acestei garanții, DAR articolul respectiv se referă la administratorii societăților pe acțiuni. Pentru SRL-uri n-am găsit nimic despre această garanție (sau nu m-am priceput să caut). Se aplică acest art. 137 și SRL-urilor în acest caz?

Iată conținutul articolului, așa cum l-am găsit pe net:

Art. 137. -
(1) Fiecare administrator va trebui să depună o garanție pentru administrația sa, prevăzută în actul constitutiv ori, în lipsa unei clauze în acesta, aprobată de adunarea generală a acționarilor. Garanția nu poate fi mai mică decât valoarea nominală a 10 acțiuni sau decât dublul remunerației lunare.

(2) Dacă administratorul este acționar, garanția se poate constitui, la cererea acestuia, prin depunerea a 10 acțiuni care, pe perioada mandatului, sunt inalienabile și se păstrează la societate.

(3) Garanția se va depune înainte de preluarea funcției de către administrator; ea poate fi depusă și de un terț.

(4) Dacă garanția nu va fi depusă înainte de data preluării funcției, administratorul este considerat demisionat.

(5) Garanția rămâne în casa societății și nu va putea fi restituită administratorului decât după ce adunarea generală a aprobat bilanțul contabil al ultimului exercițiu financiar în care administratorul a îndeplinit această funcție și i-a dat descărcare.

Mulțumesc anticipat pentru răspunsuri!

Alte discuții în legătură

Nou mandat pt administrator? alexxadavyd alexxadavyd este adevarat ca administratorii unei societati trebuie mandatati o data la 4 ani?exista vreo lege unde spune asta? (vezi toată discuția)
Transformare s.a in s.r.l. danaconta danaconta Cum trebuie procedat de catre un S.A cu pana la 50 actionari, care doreste aceasta transformare? (vezi toată discuția)
Adunarea generala a asociatilor D.ROXANA D.ROXANA As dori sa ma documetez in ceea ce priveste " Adunarea Generala a Asociatilor". Am nevoie de informatii cat mai complete si precise. Multumesc. (vezi toată discuția)